04x02

209 3 0

de greenvibes6

de greenvibes6

- Când îmi povestești? mă întreba ea ținând mâna pe volan și privirea atentă în față. - Ce să-ți povestesc? îi răspund zâmbind.
- Hai, nu mă mai enerva, știi foarte bine. Ce s-a întâmplat în dimineața aia după ce ai rămas la Ramona? îmi spune ea alintându-se.
- De ce ești așa curioasă? continui eu în aceeași manieră.
- Păi cum de ce? Că vreau să știu. Sunt o grămadă de oameni care așteaptă să afle. Nu ne mai ține pe jar, te rog! Dacă nu, am să mă supăr pe tine, mă amenință ea jucăuș.
- Da? Și ce faci tu când te superi?
- Ai să vezi tu. Numai să îndrăznești să mă superi și ai să vezi. Hai sune-mi că mor de nerăbdare.
- Bine, fie. Nu aș vrea să te superi pe mine din cauza poveștii. Dă play la melodia următoare și fii atentă. O să-ți spun.
MAROON 5 - ONE MORE NIGHT
S-a făcut dimineața. Probabil că nu a închis un ochi toată noaptea. Avea cearcăne și se vedea că a plâns. Trăgea agresiv dintr-o țigară și stătea în fund, cu genunchii la piept, rezemată de pernă. Era o minune că m-am trezit viu și că nu m-a sufocat prin somn. Am deschis ochii și am văzut-o. Era pentru prima oară când mă trezeam și o vedeam pe Ramona. În mod normal ar fi trebuit să mă bucure, însă lucrurile nu erau chiar așa roz. Nu am crezut că ar putea să o afecteze atât de tare și să însemne atât de mult pentru ea.
- Bună dimineața, mi-a spus. Vrei să mâncăm ceva?
Clar vrea să îmi pună otravă de șoareci în omletă și apoi să mă filmeze în timp ce mi se scurge viața din corp și să pună pe youtube, mă gândeam eu.
- Nu pot mânca atunci când mă trezesc. Dar poți să-mi dai o țigară, dacă vrei.
A luat pachetul de pe noptieră, a scos o țigară, a aprins-o și mi-a dat-o. Nu înțelegeam exact ce se întâmplă. Nu pricepeam de ce nu țipă la mine, de ce nu mă înjură sau de ce nu încearcă să mă sufoce.
- Știu că am meritat ce s-a întâmplat aseară, îmi spune ea dregându-și glasul. M-am purtat foarte urât cu tine pentru multă vreme și știam că roata se va întoarce. Mereu se întoarce.
- Nu e vorba de asta, Ramona. Pur și simplu...
- Lasă-mă să termin, te rog. Știu că nimeni nu a ținut la mine așa cum ai făcut-o tu, sunt conștientă de asta acum. Îmi dau seama că am greșit de multe ori în ceea ce te privește și tot ce pot să-ți spun este că îmi pare rău. Vreau să mă ierți și știu că nu vrei să mai fii cu mine, dar tot ce îți cer este să-mi dai o șansă. Dă-mi șansa să te recuceresc.
Trebuie să înțelegi că eu îmi doream să fiu cu ea. Pentru că nu puteam să o uit atât de ușor și plus că mereu m-aș fi întrebat "cum ar fi fost dacă". Însă asta era slăbiciunea mea pe care ea nu trebuia să o știe. Așa că am lăsat-o să creadă că eu nu vreau să fiu cu ea. Și nu te căca pe tine că și tu ai fi făcut la fel. Într-o relație unul iubește mai mult decât celălalt. Și cel care iubește mai mult, de obicei, este cel slab. Iar celălalt va profita de chestia asta de fiecare dată când va avea ocazia. Așa e natura umană. Așadar, am luat-o de mână, m-am uitat direct în ochii ei și i-am spus:
- Bine, Ramona. De dragul vremurilor ce au trecut, îți dau o șansă. Sper să poți să mă faci să îmi doresc iarăși să fiu cu tine.
Așa e, am fost muist, dar era pentru prima oară când dețineam, în totalitate, controlul în fața ei. M-am dus în baie, m-am spălat și m-am îmbrăcat. Era foarte ciudată senzația pe care o simțeam pentru că nu voiam să renunț la ea, dar pe de altă parte, știam că nu o vreau atât de mult încât să las la o parte orgoliile și să accept să fim împreună așa cum trebuie, de această dată. Ea m-a condus către ușă și, pe hol, am dat nas în nas cu maică-sa. "Great, exact ce aveam nevoie" mi-am spus eu în gând.

- Bună, Andrei! Ce mă bucur să te văd pe la noi, îmi spune ea schițând un zâmbet cât Casa Poporului.
- Sărut mâna, îi răspund eu.
- Ce faci, pleci? Nu rămâi să mănânci cu noi? mă întreabă ea încântată
- Aa, nu, mulțumesc. Trebuie să plec, sunt în întârziere.
- Vai, nu e nicio problemă. Nu aș vrea să-i fac pe copiii de la orfelinat să te aștepte. Sau te duci la meditații? Aa, nu, știu! Mergi să citești pentru admiterea la medicină.
Ramona se uita la maică-sa de parcă era retardată și îmi cerea mie explicații din priviri. Băga-mi-aș picioarele! S-a trezit și vita asta să vorbească fix acum. Adică, scuze, totuși vorbeam despre maică-sa, nu pot să-i spun vită. Doamna vită, atunci. Nu știam cum să ies din acest căcat. Ramona știa că eu nu am nici cel mai mic gând să dau la medicină, știa că eu în timpul liber singurele meditații pe care le dau sunt la băut bere direct din pet și singurii orfani din viața mea erau prietenii care, atunci când se îmbătau, într-adevăr, nu mai aveau nici mamă nici tată.
- Nuu, mă așteaptă mama mea pentru că mergem în vizită la bunici și deja am întârziat.
- Și cum, Andrei? Lași tu învățatul la biologie pentru a vizita niște bătrâni? mă întreabă Ramona sarcastică.
- Hei, fetițo, nu fi neastâmpărată! îi spune maică-sa. Tu de când nu ți-ai mai vizitat bunicii? Ar trebui să iei exemplu de la el. Hai, Andrei, te-am pupat, să mai vii pe la noi.
Ramona se uită la mine și bufnește în râs. Eu mă uit către ea încercând să-i explic.
- Nici nu vreau să știu. Nu vreau să mă oftic pe tine, las-o așa. Am vorbit ceva și ne ținem de treaba asta. Vorbim mai târziu!
Nu îmi venea să cred că nu s-a supărat pe mine nici acum. Ceva părea putred și eu, fiind paranoic, parcă nu puteam să cred că după ce a auzit acum și, mai mult decât atât, după ce i-am făcut cu o seară înainte, ea o arde foarte cool și culmea, îmi cere încă o șansă. Totuși vorbim despre aceeași femeie care voia să mă denunțe pe nedrept la poliție pentru că aș fi bătut-o. Dar i-am făcut jocul, m-am apropiat de ea, i-am luat chipul între palme (la modul romantic, nu am pălmuit-o sau ceva) și am sărutat-o pe frunte.
- Vorbim mai târziu, i-am spus. Și am ieșit pe ușă.
Până la urmă orice relație este, de fapt, un joc. Un joc al puterii, al dominației și al psihologiei. Fiecare mutare pe care o faci, va avea o consecință. Însă datorită curiozității și faptul că suntem atrași de necunoscut și de pericol, îl jucăm de fiecare dată. Sigur, unii dintre noi sunt mai buni la el, iar alții mai puțin buni, dar toți îl jucăm. Să faci pe cineva să

te vrea, să faci pe cineva să te dorească, să faci pe cineva să se simtă dependent de tine, atunci ești câștigător. Dacă tu simți toate chestiile astea, pierzi jocul. De asta trebuie să fii echilibrat și să știi exact când să o tragi de păr și când să o săruți pe frunte, să știi când să-i spui că greșește, dar și când să o ții în brațe fără să-i vorbești. Relația e un joc, iar jocul e o artă. Iar printr-un silogism logic, putem afirma că relația e o artă. Tu cât de artist ești? Eu eram dispus să fiu personaj în jocul Ramonei, indiferent care ar fi fost acela, chiar dacă exista posibilitatea să-l pierd. Simțeam însă pericolul și probabil de asta m-am hotărât să joc. "The game is on", cum ar spune Sherlock (ăla de pe BBC, nu din căcaturile alea americane).
Cum plecam eu confuz spre casă, la un moment dat îmi sună telefonul. Mă uit pe display, nu cunoșteam numărul. Am răspuns și pur și simplu mi s-a oprit sângele în corp și saliva în gât.
- Bună, suflet frumos! Anemona sunt...
P.S. - eu știu că dacă o femeie vrea să te fută și tu te tragi pe cur și faci cumva și o refuzi, la un moment dat o să-ți facă rău în viață și te va face să suferi mai rău decât Iisus pe cruce. Așa că, "SUGE-O, RAMONA" dacă ăsta e planul tău.
P.P.S.
- Hey, nu poți să mă lași așa. Păi cu cât aflu mai multe, cu atât îmi doresc să știu mai multe, îmi spune ea îmbufnată. Ce ți-a zis Anemona? Spune-mi, te rog! Vreau să știu!
- Știu că vrei să știi, dar o să afli când va fi momentul. Nu fi nerăbdătoare, misterul e un lucru încântător. Descoperă-mi povestea așa cum te descopăr eu pe tine, fără să forțez lucrurile.
Și-a pus mâna pe mâna mea și a început să mă mângâie ușor cu vârfurile degetelor. Mi-a zâmbit.