03x02

268 4 0
                                    

Partea I
Era ultima zi pe care o petrecea Anemona pe meleagurile bucovinene. Și-ar fi dorit să ajungă să viziteze și faimoasele mănăstiri de pe la noi, dar am preferat să stăm acasă și să păcătuim. Era prea scurt timpul pe care-l aveam la dispoziție. Voiam să-i fac o surpriză înainte de plecare, dar nu știam exact ce. Nu-mi venea în minte niciun lucru atât de măreț pe cât ar merita ea să primească.
Până la urmă am decis să-i organizez o seară romantică, însă nu prea puteam face asta la mine acasă pentru că erau ai mei prin preajmă și s-ar fi împiedicat de petalele de trandafir. Și atunci am purtat cu maică-mea o discuție pe care nu îți doresc să o experimentezi vreodată. Noi avem două apartamente în Suceava (stăm bine cu banii, e ok, mulțumim lui Dumnezeu :D), cel în care locuim și încă unul care e dat în chirie. Doar că în momentul ăla nu aveam chiriaș. Așa că, m-am dus la maică-mea și i-am spus:
- Ce face cea mai minunată mamă pe care o am? Cum s-a trezit în dimineața asta?
- Ai temperatură, ce-i cu tine? mă întreabă ea, retezându-mi simțul umorului de comediant în devenire.
- Știi, niciodată nu ți-am spus cât de frumoasă ești. Și nu ar trebui să treacă nicio zi în care să nu-ți spun asta, încerc eu din nou. Era de parcă încercam s-o combin.
- Așa? Hai, spune-mi ce vrei și lasă-mă să trăiesc.
- Mami, uite, mâine Anemona o să plece înapoi la Constanța și o să-mi ferme inima cu un picamer. Și știi că eu am luat premiul 1 din clasa întâia pâna într-a 8-a și am și note mari la liceu, sunt olimpic și cred că te-am făcut să fii mândră de mine. Știi că sunt un băiat cuminte și minunat, dar am și eu o mică rugăminte.
- Deja mi-e rău. Ia, spune-mi despre ce e vorba, îmi spune ea impasibilă.
- Mă gândeam că poate ai vrea să mergeți voi diseară să înnoptați la celălalt apartament ca să pot rămâne și eu singur cu Anemona. Să ascultăm o muzică, să jucăm șah, să traducem Biblia în ebraică, tot felul de chestii din astea non-sexuale.
Norocul meu este că am o mamă tânără și foarte ok și știam că am șanse să o conving.
- Dacă vrei să fac asta, trebuie să faci și tu pentru mine niște chestii: duci gunoiul timp de o lună, nu mai mănânci la calculator două săptămâni și îmi iei o notă peste 7 la matematică (dragostea mea eternă, de altfel). Ah și încă ceva. Să știi că v-am auzit aseară când ați jucat șah. Cred că ai mutat tura prea des.
În cazul în care te întrebai de unde moștenesc eu simțul umorului, cred că ai înțeles.
- Minunat, mami! Mulțumesc mult! Dar mai am nevoie să te duci vreo două ore în oraș cu Anemona diseară cât pregătesc eu tabla de șah. Arată-i orașul, du-o la cetate sau ceva.
- Da, nu e nicio problemă, îmi zice ea.
Super. Planul meu căpăta contur. I-am zis și Anemonei că maică-mea ar vrea să o scoată un pic în oraș, iar pe ea a încântat-o ideea. Oricum se înțelegeau bine. Așa că eu m-am dus să cumpăr toate chestiile de care aveam nevoie și m-am apucat să pregătesc camera. După vreo două ore, maică-mea m-a sunat să mă întrebe dacă e ok să se întoarcă, iar eu i-am spus că da. Să o lase pe Anemona în fața blocului și ea să meargă la celălalt apartament, că eu am terminat ce aveam de făcut.
Anemona era în lift (că stau la bloc turn, v-am zis că am bani). Am așteptat-o pe scară și când a ajuns sus, i-am spus:
- Draga mea, eu am încercat să-ți pregătesc o surpriză pentru ultima noastră seară împreună. Sper să-ți placă.
- Ce drăguț! Sigur o să îmi placă. Hai să văd despre ce e vorba. Așa că, eu am poftit-o în casă.
Dă play la această melodie:
RYAN SALLIS - MARIJUANA GIRL
A intrat în casă. Holul era împodobit cu lumânări parfumate și în mijlocul acestuia, tot din lumânări, era formată o inimioară. În interiorul ei, erau trei plicuri.
- Alege unul, îi spun eu.
Ea se apleacă și îl ia pe cel din mijloc. Îl deschide, iar în interiorul lui scria "mergi drept înainte. 1A." Ea a urmat indicațiile și a ajuns în bucătărie. Acolo, pe masă era o lumânare

Suge-o RamonaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum