05x01

161 4 0

de greenvibes6

de greenvibes6

- Ce căcat facem week-end-ul ăsta? m-a întrebat Cătălin, noul meu prieten în ale beției, curviei și spovedaniei absolut necesare de după plecarea Anemonei înapoi la Constanța.
- Nu știu, frate. Eu nu vreau să merg la ziua Adelei, o să fie toate pițipoancele pe care le numește ea prietene. N-am chef să le văd cu rochiile alea mulate de parcă au fost create special după forma corpului lor și cu țâțele alea ridicate până-n gât, mai sus de amigdale și
cu părul lor corect aranjat de vreun hair-stylist homosexual și cu dinții lor perfect de albi, lucrați cu migală și cu mult anestezic de către un arab care a făcut stomatologia în România pentru că era mai ieftin și să mă gândesc "hei, uite câte femei pe care eu n-o să le fut niciodată, adunate fix în aceeași încăpere exact în același timp".
Eu încercam să par foarte relaxat și să o ard așa cum a eliminat-o din cupă Steaua pe echipa cealaltă, nu-i rețin numele... aia, "indo-europenii" sau "geto-dacii" sau cum își zic ei, adică fără niciun stres. Realitatea nu era însă chiar așa de clară pentru mine. Renunțasem la Anemona după ce m-a văzut sărutându-mă cu Ramona în fața blocului și mi-am dat seama că nici pe sugătoare n-o vreau, de fapt. Lumea mea înceta să fie împărțită în alb și negru, iar eu trebuia să încep să văd și nuanțele de gri. Renunțasem la fata care mi-a dat atât de multe într-un timp atât de scurt și nu eram sigur că fusese cea mai bună decizie. Numai eu știam cum mă osteneau nopțile prea dese în care nu reușeam să închid ochii și să pic în visare fără să fredonez obsesiv "dacă nu eu, atunci cine și-ar da viața pentru tine, cred că aș muri de n-ai fi tu".
Însă, nu trebuia să știe nimeni ce se întâmpla în profunzimea sufletului. Oamenii sunt ca rechinii: dacă văd urme de răni sângerânde, sar pe tine, deci e mai bine să le ții doar pentru tine. Plângi, suferă, fii trist, dar la tine în cameră. Când ieși în oraș, nu lăsa pe nimeni să vadă ce se petrece cu adevărat în inima ta.
La suprafață trebuia să pară că am trecut peste și că sunt pregătit să încep o perioadă cu multă băutură, multe femei și mult mai multe banane.
- Hai, frate, fii serios. Mergem și noi să bem moca la ziua ăleia, punem un douăj' de bețe fiecare, luăm o sticlă de vin și-o pungă de cadouri și facem pagubă de câteva milioane. Și după aia, când mergi acasă mort de beat, faci și tu o labă în baie și te gândești la una din țâțoasele alea și te culci fericit, mi-a spus Cătălin hotărât.
- Băi, nu știu ce să zic. Poate dacă vii tu să-mi faci laba aia de care ziceai, poate mergem, i-am răspuns eu sarcastic.
- Suge-o, Andrei! mi-a spus el, râzând. Vin să te iau cu taxi-ul la 9.
Acestea fiind stabilite, mi-au mai rămas vreo două ore să mă îmbrac, să mă aranjez și să plâng sub duș după Anemona mea dragă, până să vină ăsta să mă ia la ziua unei fete pe care abia o cunoșteam și la care nu prea voiam să merg. Dar totodată eram conștient că nu pot să stau în casă așteptând să mă ofilesc, așa că trebuia să mă prefac că am și eu viață socială. Mă simțeam ca Batman cumva, că trebuia să pozez într-o persoană acceptată de societate ca să nu trezesc bănuieli. Batman, mai puțin partea cu milioanele de dolari sau cea cu pătrățele pe abdomen. Dar îl aveam pe Alfred, măcar.
Timpul a trecut pe nesimțite și uite-așa am ajuns și la marea petrecere de care-ți ziceam. M-am uitat în jur și nu am putut să nu observ că încăperea respectivă era plină de fițe, de

copii de bani gata și de viitoare anorexice. Totul strălucea, toată lumea se poza cu toată lumea și imediat după aia se bârfeau fiecare pe fiecare, totul părea foarte scump și, bineînțeles că sărbătorita primise cadou o mașină de ziua ei. Cum primim toți, de altfel, știi ce zic. Cred că numai căcatul ăla de tiară pe care-l purta pe cap, era mai scumpă decât toate hainele mele și ale lui Cătălin la un loc. M-am uitat pe masă ca să văd cu ce pot să mă ghiftuiesc și am rămas șocat. Jumătate din chestiile de acolo păreau a fi calamar în crustă de delfin cu garnitură de bancnote de 500 de euro și cealaltă jumătate habar nu aveam ce reprezintă. Se vedea clar că nu sunt din peisajul ăla. Mă potriveam acolo exact ca o pată de sânge pe cearceaful unei mirese din anul 2014, după noaptea nunții.
Toată târășenia avea loc în restaurantul părinților Adelei. Cătălin s-a pierdut prin mulțime, savura o halbă de whiskey și încerca să o combine pe una. Văzând că am rămas de capul meu, m-am dus să-mi pun și eu ceva de mâncare. Mi-am umplut o farfurie cu tot ce era pe masă și m-am dus la bar să cer chelnerului ceva de băut, pentru a-mi aluneca mai bine hrana.
- Ți-e un pic foame, nu? mi-a spus căcatul ăla de la bar, văzând cât am în farfurie. Coaie, ești un chelner, taci în pula mea că n-a plătit mă-ta pentru mâncare, gândeam eu. - Da, să știi că îmi este, i-am răspuns calm, fiindcă nu voiam să creez o scenă neplăcută. - Ce vrei de băut? m-a întrebat arogant.
"Aaa, da? Așa o ardem?", mi-am spuns. "Bine, fraiere, să fie cum vrei tu".
- 15 sucuri, te rog. Două cola, unul cu gheață și altul fără, dar în ăla fără gheață să pui și două feliuțe de lămâie, te rog. 4 Fanta, unul de portocale, unul de lămâie, unul de struguri și unul de fructe de pădure. Aș vrea și 3 Sprite, 2 Seven Up, 3 Schweppes și un Santal, că- mi face rău acidul la stomac. Că na, la atâta mâncare, sigur o să-mi fie sete.
Omul mi le-a pus pe toate pe o tavă pentru că nu avea de ales, dar sigur în gândul lui m-a înjurat coborând toți sfinții din calendar. Însă, până la urmă, eu aveam statutul mai mare acolo că eu eram invitat, el era un fel de sclav. Hai, nu chiar sclav, că era plătit pentru servicii. Servitor.
Oamenii din jurul meu făceau toți absolut nimic interesant. Eu nu știu cum se distrează ăștia bogați, dar mie nu mi se părea că cineva se simte bine acolo. Cred că Cina cea de Taină a fost un pic mai veselă decât ce se întâmpla acolo. Mă rog, s-au desfăcut cadourile, s-a băut, s-a dansat un pic, iar eu în tot timpul ăsta am mâncat. Măcar să merite ăia douăzeci de lei pe care i-am investit în cadou.
Oamenii au început să se îmbete, aruncau cu bani pe acolo, își măsurau mușchii și-și comparau BMW-urile. "Ce oameni triști", îmi ziceam eu. Eu îi consideram pe ăia triști, dar eu vorbeam cu mine însumi. Ironic.

Suge-o Ramona

05x01

Povestiri promovate

Îți va plăcea și