Am petrecut o zi minunată alături de Nik .
Seara , când am venit acasă , primul lucru pe care l-am făcut a fost despachetarea cadoului lui Bran , care erau 3 cărți , dar era ceva nou pentru mine , un scriitor român , auzisem de el dar nu am apucat să citesc vreo operă scrisă de el . "Te blestem să te îndrăgostești de mine" , ce titlu frumos , sigur va fi prima carte pe care o voi citi din cele 3 .
Înainte de somn am decis să fac o baie de 2 ore . Cada s-a umplut cu apă , am turnat în ea "elixirul relaxării" și mi-am pus muzică la căști , era perfect , mă simțeam extraordinar de bine , eram atat de relaxată încât credeam că adorm , când aud cum la telefon vine un sms , era Nik , mi-a scris "Sper că ți-a plăcut timpul petrecut cu mine și mulțumesc pentru timpul acordat mie ." Zâmbetul mi-a apărut pe buze , iar inima râdea , eram așa fericită . Cum să nu îi acord timp celui mai bărbat dintre toti băieții , zic asta fiindcă Anna mereu îmi povestea cât de răi sunt băieții, nu sunt capabili să cucerească și să iubească o fată , poate de asta mi-a fost și frică să dau șansa la iubire .
Ce este iubirea pentru mine ? Nuștiu . Urmează să aflu cu ajutorul lui Nik , dar știu că e ceva frumos , încep să gust din ea . Iar inima lui cumva mi-a șoptit "Am să te iubesc frumos" .
Simt cum mă îndrăgostesc de el , iar ochii lui mi se par și mai frumoși acum .
Am citit despre dragostea și despre începutul acesteia , am citit despre tineri îndrăgostiți , despre cât de puternic te face dragostea , tot atât de slab ești când iubești . Mi se părea extrem de frumos să te afli în vraja iubirii , când sărutul persoanei iubite te poate înălța până lună și înapoi , când mâinile tale în ale lui înseamnă grijă și protecție .
Dragostea este un lucru foarte frumos , am citit în cărți .
Am adormit îndrăgostită și tot îndrăgostită m-am trezit . În această dimineața am decis pentru prima dată să îi scriu un mesaj lui Nik . I-am scris câteva cuvinte , dar cred că sunt perfecte . " Dimineața mea începe cu gândul la tine . O zi frumoasă să ai. "
M-am pregătit și am plecat la bibliotecă . Ziua de luni începe bine , iar când am primit mesaj de la Nik cu textul " Seara aceasta vreau să o petrec cu tine . Te răpesc pe câteva ore . La 8 am să fiu la tine ." ziua mea a devenit și mai frumoasă , chiar perfectă . Luni nu aveam lecțiile de balet , eram ocupată doar 4 ore la bibliotecă , dar reușeam să mă pregatesc pentru întălnirea cu Nik .
Am ales să port o rochie roșie pe corp , cizme negre si cu un sacou lung negru . Buzele roșii mereu îmbunătățește orice ținută și machiaj .
Arătam foarte elegant , ceea ce e în stilul meu .
Am coborât iar Nik mă aștepta afară , iarăși cu un buchet frumos de trandafiri roșii , cred că a înțeles că sunt preferații mei .
El era îmbrăcat într-un costum foarte frumos , de un negru strălucitor , arătam perfect împreună .
— Mulțumesc că ai acceptat .
— Nu-mi mulțumi atâta , o fac din plăcere . Ies cu tine fiindcă te plac ! îi zic eu .
A tăcut și mi-a sărutat mâna . Ador acest gest din partea lui .
CITEȘTI
Visul spulberat
Romance"Dragostea vindecă dar și ucide. " Povestea tristă a Ellerei, o adolescentă din Londra, care câștigă cel mai mare concurs de balet din Paris, îți va frânge inima.