Visul spulberat

Capitolul 25

Vorbeam zilnic cu Nik. Simțeam lipsa corpului și a săruturilor lui, dar a sufletului și a vocii, nu. Era mereu cu mine la telefon și asta mă liniștea și mă facea să uit că defapt ne despart aproape o mie de km.
Astăzi e a 11 zi în Londra. Nimic deosebit de făcut și am decis să merg la magazinul meu preferat de cărți. Am zis că merg să cumpar 3 cărți, maxim 5. Dar am ieșit din el cu 13 cărți, nuștiu ce am, dar așa se întamplă mereu. Dar nu puteam să le rezist, erau minunate toate, credeți-mă să fi putut, le cumpăram pe toate. Aveam și acasă o bibliotecă în numar de vreo 100 de cărți, nu puteam să le iau pe toate la Paris, dar plănuiam cu timpul să fac asta, desigur dacă voi rămâne acolo pe mai mulți ani, sau poate chiar pentru totdeauna. Așa am apucat să șterg praful de pe cărți și să-mi reamintesc ce cărți am citit și care încă își așteaptă rândul. Mi-a luat ceva ore, și așa nu am vorbit deloc cu Nik astăzi, plănuiam să îl sun înainte de somn, dar totul s-a sfârșit prea târziu și nu voiam să îl trezesc la o așa oră târzie. Dar eu acea noapte nu am putut să dorm, era ora 4 dimineața când am luat telefonul și din cauza plictiselii și insomniei am decis să intru puțin pe site-urile de socializare. Nik era online. De ce nu doarme la așa oră, mi-am pus această întrebare în gând și i-am scris, nu mi-a răspuns, timp de 5 minute am stat cu ochii țintă la telefon, am cedat și am închis telefonul și m-am culcat. Dimineața când mă trezesc am să îi cer explicație. Am adormit foarte greu din cauza acestui gând, dar totuși până la urmă am adormit.
M-am trezit cu o dispoziție nu prea bună. Anna dintr-o dată m-a recunoscut că ceva mă deranjează sau mă frământă. Am zis că sunt ok și am luat micul dejun. Era ora 11 când am luat telefonul în mână și l-am sunat pe Nik, apropo mesajul meu era citit dar răspuns la el nu am primit.
—Hey, bună. Ce faci? Acum voiam și eu să te sun. Îmi zice Nik cu o voce liniștită.
—Hey. Sunt bine, mulțumesc. Tu cum ai dormit?
—Nu am putut să dorm. Nu prea am dormit noaptea aceasta.
—Știu. Ți-am scris și tu doar ai citit mesajul și nu mi-ai răspuns nimic. Îi zic eu oarecum supărată și chiar am vrut să observe că sunt așa.
—Da, mi-ai scris, am văzut dimineața când m-am trezit, dar am zis că pe telefon vom vorbi despre asta. Scuze.
—În fine. E totul bine la tine? De ce nu ai putut să dormi? Ce ai?
—Sunt bine, scumpa mea, doar că prea multe am pe cap și griji și responsabilități, iar asta mă obosește în așa mod că nu pot dormi.
—Sper să fie bine cât mai curând.
—Va fi când vei veni înapoi aici. Lângă tine totul e bine. Îmi dai putere și motivație să trec peste toate. Iar acum că nu ești îmi este foarte greu.
—Te iubesc. Curând vin.
—Și eu te iubesc. Acum mă duc să mai dorm puțin. Mi-a zis el. Și se observa că era obosit. După cum vorbește îi pot observa starea pe care o are.
—Bine, somn ușor.
—Mulțumesc.
Mă simțeam cu mult mai bine acum că știu de ce nu dormea la așa oră, dar nu total bine fiindcă îmi faceam griji de probleme ce le are. Acum și mai mult voiam să merg mai repede la Paris, să fiu alături când îi este mai greu.