Visul spulberat

Capitolul 30

    Zilele treceau iar Crăciunul bătea la ușă. Mai erau 2 zile până la acel concert de caritate. Iar în Ianuarie trebuie sa aibă loc altă festivitate la care trebuie să fiu prezentă. Totul mergea bine, la bibliotecă mă descurcam deja destul de bine, era job-ul care îmi aduce plăcere, mergeam la muncă ca la sărbătoare, niciodată nu eram prea obosită, orele de balet aduceau și ele fericire în viața mea, defapt, tot ce fac îmi aduce plăcere, sunt un om norocos. Iar Nik era cireașa de pe tort, relația cu el, totul era ușor.
—Ce faci frumoaso?
—Hey, bună. Sunt la biblioetcă.
—Am o surpriză pentru tine. La ora 6 să fii gata.
—Credcă trebuie s-o rărești cu surprizele. Îi zic eu.
—O să îți placă, te rog să fii gata la 6. Te pup. Ne vedem în câteva ore.
—Nici nu mă îndoiesc. Bine, am să fiu.
Ce voia de data aceasta deja să îmi arate? Nu știam la ce să mă aștept, dar fie, totul e în mâinele lui.
    Eram gata deja pe la orele 5. Mereu încep să mă pregătesc cu câteva ore înainte, deși știu că sunt gata cu prea mult timp înainte să ies, oricum fac chestia asta mereu. Iar Nik, desigur, e întruchiparea perfecțiunii, la ora 6 era la ușa mea. M-a sărutat dulce pe frunte și mi-a zis că i-am lipsit. Da, exact, sunt niște gesturi simple, dar atâta căldură mi-au provocat în acel moment. Ne-am urcat în mașină și în 20 de minute eram la locul destinat, era o casă, tare drăguță, pe care nu o mai văzusem niciodată de când sunt în acest oraș.
—Unde suntem Nik? Îl întreb eu.
—Ella, aici locuiește bunica mea. Astăzi ne așteaptă la cină.
Nici nu am apucat să zic ceva că ea apăruse în prag. Era o bătrânică de o statură scundă, cu ochii blânzi, îmi amintește de bunica mea. M-a primit foarte călduros, ne-am povestit întâmplări amuzante, iar ea mi-a arătat câteva poze de când Nik era mic, era un dulce. Și cea mai delicioasă plăcinte cu mere, cu siguranța o face ea. Iar când a venit timpul să plecăm, ea m-a îmbrățișat și mi-a zis că mă așteaptă să mai vin. Acea îmbrățișare mi-a trezit niște emoții pe care nu le mai simțisem de când adormeam sau o îmbrățișam pe bunica.
—Bunica ta e minunată. Îi zic lui Nik.
—Și tu ești minunată.
A meritat un sărut pe obraz. Mi-a luat mâinele în ale lui și mi le-a sărutat.
—Știi că și mama vrea să te cunoască,da? Mă întreabă el.
—Da, dar să nu grăbim lucrurile.
—Sigur, tu decizi.
Omul acesta mă înțelegea așa cum o făcea doar mama. Era sufletul meu pereche. Eram împreuna deja de săptămâni întregi, dar ceartă între noi nu a apărut niciodată. Avem neînțelegeri ca orice cuplu, dar suntem bine.
Am ajuns destul de târziu acasă. Și eram și obosită, voiam să mă văd cât mai repede în pat. M-am obișnuit să dorm singură, dar mai mult m-am obișnuit să adorm în brațele lui. Nik rămâne des peste noapte, iar nopțile când el nu e, dorm mai greu, mi-e mai greu să mă trezesc și să nu-l vad. Dacă pentru cineva diminețile perfecte încep cu o cafea, la mine începea cu el, îl admiram până se trezea. Eram înnebunită și îndrăgostită până peste cap de trăsăturile feței lui, iar cel mai mult de alunița de deasupra ochiului drept, cât de special și unic e el având acest semn. Și avea cele mai frumoase buze, cele mai dulci și moi. Ador să le simt pe buzele mele, pe pielea mea, pe fața mea. Și el adoră să mă iubească așa cum știe el mai bine. Iar astăzi dorm singură, nuștiu cât de greu am să adorm, dar sunt super obosită și probabil o să fie mai ușor. Am adormit în câteva minute, dar m-am trezit pe la ora 3 dimineață cu o durere în piept. Mă durea sufletul și nu știam de ce, sau poate că știam dar nu voiam să accept acest gând. Era cea mai mare frică a mea. Frica de-al pierde pe Nik, nuștiu cum aș putea să fiu fără el. Am adormit în o jumate de oră și nu m-am trezit până la orele 8.