Visul spulberat

Capitolul 29

10 decembrie. Astăzi plănuim cu Nik să împodobim bradul. Trăim niște emoții extraordinare. Îmi făcusem și timp să merg la cumpărături. I-am ales cadou de Crăciun lui Nik un pulover roșu cu reni. Cel mai drăguț pulover pe care îl văzusem vreodată. Știam că o să îi placă. Știam că o să iubească acest cadou.
Nik a apărut la ușa mea cu o cutie plină cu globulețe aurii și argintii, deși aveam câteva jucării pentru brad, el a fost atât de drăguț că a mai adus. Astfel s-a primit un pom de Crăciun grozav. Luminițele de pe pom, lumina întreaga camera, era o atmosferă minunată. Mai erau 2 săptămâni până la Crăciun, eu deja nu aveam răbdare să îi dau cadoul lui Nik, dar mă abținusem eu cumva. Mergea totul prea frumos ca să fie adevărat, dar era. El era viu, acel timp exista. Mă gandeam că poate visez iarăși la o viață frumoasă, cum făceam de-obicei, dar totul era adevărat, și meritam, meritam dragostea lui, meritam să fiu fericită. Dumnezeu a înțeles și El asta și mi l-a dăruit pe Nik. Da, a trebuit să pierd 2 oameni dragi și cei mai importanți din viața mea, dar m-am vindecat și am ajuns că pot să vorbesc despre ei fără lacrimi în ochi, durerea există, mereu va exista în adâncul sufletului, dar știu că mama ar fi vrut să trăiesc mai departe. Tot ce am făcut din acea zi până acum a fost pentru ei, știu că s-ar fi mândrit cu noi. Că tot mi-am amintit de ea, de cea mai nebună și iubitoare soră am sunat-o
—Hey, surioară. Ce faci?
—Ellaaaaa, bună. Ce dor îmi era de vocea ta.
Anna era super încântată că am sunat-o. Deși ne scrim zilnic, cred că să mă audă o încântă mai mult.
—Anna, ce faci întrebam.
—Aaahh, da. Scuze. Eram așa fericită să te aud. Gătesc cina, Bran astăzi va avea niște prieteni la cină. Tu ce faci?
—Eu mă pregătesc de Crăciun.
—E Crăciunul? Ce zi e astăzi?
—Da, Anna, foarte amuzant.
Ea râde.
—Glumesc, știu cât de mult adori această sărbătoare. Păcat că acest Crăciun nu-l facem împreună. Cu Nik cum sunteți?
—Suntem bine. Mulțumesc.
—Surioară mai vorbim, îmi dă cina în foc. Te pup.
—Pa, Anna.
—Pa, iubito.
Nuștiu cum face, dar mereu mă umple cu o emoție pozitivă când vorbim. Între timp Nik a reușit să mă suprindă cu o cină minunată.
Dacă cineva ar întreba cine e gătește cel mai bine, aș zice cu siguranță că Nik, are talent la bucătărie. Tot ce pot eu găti aceste sunt prăjituri și alte dulciuri. Bucătar din mine nu prea iese. Dar sunt bună la alte chestii, iar asta mă face specială și unică în felul meu. Eu mă descurc cu oamenii, știu pe cine să accept în viața mea și pe cine nu, îi simt.
     Parisul e minunat iarna, chiar dacă nu e multă zăpadă. Dar aș fi dat orice să fie mai multă zăpadă ca să pot face un om de zăpadă, ultima dată când am făcut unul aveam cred că vreo 10 ani, dar și acum ține detaliile și mai ales frigul pe care l-am tras la mâini. Realizez că am avut o copilărie reușită și frumoasă. Până la ai mei 17 ani nu am știut de durere și greutăți. Pentru asta trebuie să le mulțumesc lor. Mamei,tatei și nu în ultimul rând bunicii.