Visul spulberat

Capitolul 22

      Anna aștepta în aeroport deja când eu ajunsesem. Era așa frumoasă, iubirea o prinde bine la față. Recunosc mi-a fost dor de Londra, aerul, zgomotele par așa familiare acum. Am prins orașul într-o zi însorită, ceea ce e foarte rar în acest oraș. Ne-am urcat în mașină și primul lucru pe care am rugat-o a fost să mergem la cimitir.
     Am plâns, îmi era foarte dor de ei. Le-am povestit ultimele luni din viața mea, le-am zis de Nik, de primul loc la marele festival, mă simțeam mai bine acum ca le-am zis și lor totul.
Când am ajuns pe strada noastră m-a apucat o nostalgie, priveam în jur și parcă mă vedeam mică, plimbându-mă cu bicicleta pe acele străzi, îmi era dor de copilăria mea. Și uitasem cât de bine e acasă, Anna pregătise masa de sărbătoare și am sărbătorit sosirea mea. Am vorbit și ne-am povestit multe lucruri și am decis că chiar a doua zi mergem să alegem Annei cea mai frumosă rochie de mireasă.
Camera mea. Pereții roz, pictată o balerină uriașă pe unul din ei. Rafturile pline de cărți. Garderoba neatinsă. Totul ca înainte. Iar patul la fel de moale încât dimineața e cel mai greu ca să te ridici din el. Mă simțeam foarte bine, chiar dacă eram obosită după zbor, puterile nu mă părăsise definitiv. În seara aceasta am renunțat la baia de 2 ore și am făcut un duș de 20 de minute și m-am băgat la somn. I-am scris lui Nik că sunt bine, sunt întreagă, am ajuns foarte bine, nu l-m sunat fiindcă era prea târziu, iar el în dimineața urmatoare avea facultatea.
Somnul nu m-a luat prea repede. Am privit în tavan o oră până să adorm. Mă măcinau anumite gânduri.
Dar și uitasem cât de bine și plăcut e să te trezești de la mirosul cafelei făcute de Anna, și a fost foarte drăguță și mi-a adus-o la pat. Am savurat-o cu cea mai mare plăcere. M-am ridicat din pat încet, nu mă grăbeam nicaieri, nu mă grăbea nimeni. Desigur asta a fost câteva minute, până Anna a început a striga în toata casa că nu vom reuși să îi găsim rochia potrivită dacă mă mișc în așa tempou. Dacă credeați că e sora perfectă, super ideală, păi, nu e. Are momentele ei când crede că viața-ți merge prea bine și cumva vrea să "rezolve" asta. Dar acum probabil își fac treaba hormonii sau ce o fi având femeile însărcinate. Am sărutat-o pe obraz și i-am zis că mergem într-un minut. S-a liniștit vulcanul.
Ajunsesem la unul dintre cele mai mari magazin de bride-dress, știam că mă așteaptă o zi de coșmar. Dacă vreți să aflați cum sunt zilele de coșmar? Mergeți cu Anna la shopping.
A probat în magazinul ăla zeci de rochii și nimic. Ba prea mult lucit, ba prea puțin lucit, ba vrea sirenă, în câteva mile secunde i se schimbă părerea în rochie ca la o regină. Femeia asta are ceva, dar mă satisfăcea cât de emoționată și entuziasmată era. Era fericită. Se citea pe chipul ei că e mega fericită.
A trecut jumate de zi iar ea nici măcar să vadă ceva ce îi poate plăcea. Nimic. Iar magazinele de rochii se cam terminau. Până am ajuns în unul în care s-a îndrăgostit de o rochie din prima secundă. De parcă fiind cusută special pentru ea. Un alb strălucitor, cu niște detalii și elemente extraordinar de frumoase și fine. Spatele gol, cel mai frumos detaliu la o rochie de mireasă perfectă, iar Anna arăta superb în ea. Totul era ideal la rochia dată și chiar era cea mai frumoasă dintre toate rochiile văzute în acea zi.