Înlănțuită de trecut

Capitolul 34

•Hailey POV•
Toată familia se pregătește de o frumoasa plimbare prin parc. Soarele încălzește pamantul cu razele sale puternice si matusa a avut geniala idee sa ne bucurăm de aceasta zi.
H-Tata, haide! Toți ne așteaptă afara!
E-Îmi pare rău ca nu îmi gasesc ceasul dar presupun ca pot merge și fără el.
Av-Arthur a spus ca nu merge cu noi. Are de făcut un proiect la istorie.
E-Ce baiat conștiincios am! Atunci sa îl lăsam sa se concentreze!
H-Tata, stii ceva, o sa raman și eu acasă, mi-am adus aminte ca și eu trebuie sa fac un referat la biologie. Distracție placuta!
E-Bine, scumpo! Sa mergem, Ava!
Tata iese pe usa de mana cu Ava și casa îmi rămâne doar mie și fratelui meu. Voiam sa merg cu ei. Dar dacă tata a pierdut 3 ani din viata lui Arthur, eu am fost lângă el la fiecare respiratie.
Îl cunosc cel mai bine dintre toți și stiu când minte. Și acum minte. Pentru ca Arthur nu își face niciodata temele.
Urc scările spre camera lui Arthur și când ajung in fata usii intru fără sa bat crezând ca îl voi prinde in fragrant.
H-Ce crezi ca faci aici, blondule?
Dar Arthur care sta in fata mea ma face sa îmi pierd din energie și ochii sa mi se umezeasca.
Plânge. Arthur plânge silentios și tine o poza in mana.
H-Frățioare, ce ai? De ce plângi?
Ma apropii de el pentru a ma așeza pe pat și când pot sa privesc poza din mana inteleg de ce este atat de vulnerabil. Este o poza cu mama.
A-De ce nu ai plecat cu ei? Nu voiam sa ma vadă cineva in starea asta.
H-Mi-am dat seama ca plănuiești ceva pentru ca tu nu îți faci temele niciodata. De ce nu ai vrut sa mergi?
A-Ultima plimbare cu familia de care am avut parte a fost pe când trăia mama. In ultima plimbare ea a fost alături de noi. Nu am putut sa merg știind ca nu o sa o vad lângă noi.
H-Oh, așa e..nu am mai avut o ieșire in familie de aproape 4 ani.
A-Mi-e dor de ea, Hailey! Mi-e dor in fiecare zi și nu știe nimeni ce sentimente ma străbat zilnic. Nu știe nimeni ca este in gândurile mele mereu. Toată lumea crede ca m-am vindecat. Hei bine, durerea e încă acolo. Lacrimile încă nu s-au oprit.
H-Aceasta durere nu va trece niciodata, frate! Va fi mereu cu tine pentru ca ea nu mai poate fi cu tine. Dar te vei obișnui gândului ca Angela Martinez a murit. Sau poate nu te vei obișnui niciodata. Nici eu nu am putut sa ma resemnez.
A-Stiu ca este normal sa îți fie dor. Stiu ca lacrimile trebuie sa apara. Dar as vrea sa nu mai fie in permanenta cu mine. Uneori îmi e greu și sa respir.
H-De ce nu înlocuiești lipsa ei cu prezenta tatei?
A-Pentru ca ea, Angela Martinez, era mama mea! Era femeia care ma pupa de noapte buna, care îmi oferea câte o ciocolata după fiecare masa, cea care îmi citea povesti noaptea.
H-Arthur, gandeste-te la ce ar fi vrut mama.
A-Stiu ce ar fi vrut. Dar ei îi e bine acolo sus și noua nu ne e. Mie nu îmi e!
H-Și mie îmi este dor de ea. De mică a fost singurul om care era lângă mine la fiecare pas și acum trebuie sa trăiesc fără ea. Dar nu o sa mai plâng după ea. Pentru ca nu e intr-un loc rău. E lângă Dumnezeu și au amândoi grija de noi toți.
A-Eu o sa plâng după ea de fiecare data când simt ca nu mai rezist. De ce ? Pentru ca nu o sa joc teatru și nu o sa îmi pun o masca.
Arthur lasă fotografia pe masa și își șterge nasul și ochii. S-a descărcat și acum este bine din nou.
H-Vrei sa mergem după ei? Am rămas singuri și eu sincer sunt cam plictisita.
A-Hailey, cu cine semanam?
H-Poftim?
A-Mereu m-am întrebat de la cine am mostenit acest par blond.
H-Ochii îi avem de la tata dar parul..cred ca va rămâne un mister.
A-Hai sa mergem după ei! Familia trebuia sa fie completa in aceasta ieșire!
H-Haide!
Și urmez același traseu pe care l-am parcurs și ieșim din casa, încuiand usa.
Eu și Arthur observam un camion la casa de alături și doi oameni despachetand. Se pare ca avem vecini noi.
A-Un camion plin de lucruri pentru o femeie și un barbat. Zici ca sunt matusa Nat și unchiul David!
H-Intr-adevăr, foarte multe lucruri dar partea buna e ca avem vecini noi.
A-De ce este o parte buna?
H-Pentru ca suntem înconjurați de oameni. E bine ca nu suntem singuri.
A-Gândirea ta uneori ma depășește, surioara!
Arthur înaintează iar eu mai raman un minut sa analizez noii vecini. Nu cred ca sunt sot și sotie. Nici măcar nu se privesc și despacheteaza ca niște roboti. Cred ca nu ar trebui sa ne împrietenim cu ei. Par niște oameni ciudați.
Pornesc și eu la pas și îl ajung pe Arthur din urma.
Sigur tata se va bucura ca am venit după ei. I-am vazut tristețea din ochi si i-am auzit glasul dezamagit când i-am spus ca rămânem acasă.
El a pierdut mulți ani și vrea sa recupereze. Dar nu este singurul care a pierdut. Și eu am pierdut.
Sufletul, fericirea, ani, o mama.