Capitolul I

38 5 4
                                    


   O dimineață destul de însorită de octombrie. Natura încă continuă să ne bucure cu nuanțele sale de auriu, roșu și oranj. Totul în jur emană o oarecare blândețe, din cauza lipsei vântului. E neobișnuit de cald afară ceea ce mă bucură.

   După ce hotărăsc să mă scol din pat, merg spre baie și-mi fac rutina de dimineață. Un duș fierbinte e ceea de ce am nevoie. Mă tot gândesc la proiectul pe care o să-l prezint azi la prima oră care e chiar chimia. Cel mai rău este că trebuie să prezint singur, deoarece colega cu care am făcut proiectul nu vine. Din câte am înțeles a răcită și nu poate veni la școală. Dar oricum sper că o să mă descurc, nu am învățat ieri toată seara degeaba.

   Termin dușul, apoi mă îndrept spre dulap. Aleg de acolo un pulover negru, o pereche de blugi negri. Cred că hainele pe care o să le port azi îmi reflectă perfect starea de spirit.

   Mă îndrept spre bucătărie unde era doar mama.

   -Bună dimineața, mami.

   -Bună dimineața, dragă. Tatăl tău a plecat mai devreme la serviciu, iar eu deja trebuie să ies. Să ai o zi bună și succes cu proiectul. Micul dejun e pe masă, spune ea în timp se duce, ma pupă în grabă pe obraz, apoi iese pe ușă.

   -Mersi, mami. Și tu să ai o zi bună.

   Sper că m-a auzit. Am început să mănânc felia de pâine cu gem de caise, luând câte o gură din ceaiul meu verde. Se pare că mai am 20 de minute până se încep orele. Termin de mâncat, îmi iau telefonul, cheile, greaca, ghiozdanul și ies. Închid ușa și îmi pun căștile. În timp ce merg spre școală schimb melodiile până găsesc ceva mai vesel în speranța că măcar Niall Horan cu piesa Nice to meet ya îmi va ridica dispoziția. Admir tot din jur. Ador toamna, mai ales zilele însorite. Cred că dimineața asta de luni a început destul de bine, dar sper că și restul zilei va fi ok.

   În 10 minute ajung la școală. Îmi scot căștile și intru în instituție. Simt o bătaie ușoară pe umăr. Când mă întorc dau de o fată care cred că e de vârsta mea, îmbrăcată destul de colorat, părut șaten, iar ochii verzi.

   -Bună, sunt nouă prin școală asta. Îmi poți arăta te rog cabinetul de chimie? spune ea zâmbind.

   -Hei, sigur, chiar acolo am prima oră. Să mergem, e la etajul 4, spun și îi zâmbesc în răspuns. Cât timp urcam scările am observat că mă analiza din priviri. M-am uitat în spate și am observat cum își întoarce privirea în altă parte. Ignor asta și îmi continui drumul spre cabinetul de chimie, fiind urmat de ea. Nu a mai spus nimic pe tot parcursul drumului.

   Ajungem în fața cabinetului și deschid ușa. Se uită la mine, neînțelegând de ce nu intru dacă am prima oră tot aici. Peste câteva secunde înțelege că am vrut ca ea să intre prima, ca doar sunt un gentleman. Murmură un mulțumesc și se îndreaptă spre profesoară. Se pare că e eleva nouă despre care mi-a povestit colega mea de proiect, care e și cea mai bună prietenă încă de la grădiniță, numele ei este Gabi și este și colega mea de bancă. Mă duc spre locul meu, scot caietul și foaia pe care se află proiectul. Încep să repet în gând informația din proiect, pe care o cunosc destul de bine. Se sună, apoi profesoara începe să vorbească:

   -Bună dimineața, spunem noi în cor.

   -Bună dimineața, elevi. Ea este noua voastră colegă, Nina. Ia un loc, te rog.

   Din moment ce singurele locuri libere erau unul lângă mine și unul lângă John, care s-a întins pe toată banca, dormind, Nina alege să se așeze lângă mine.

   -Pot sta aici? întreabă ea în șoaptă.

   -Da, oricum colega mea de bancă absentează azi, ii spun eu și ii fac semn să se așeze.

   -Începem cu prezentarea proiectelor, apoi trecem la tema nouă. La sfârșit o să vă spun ce să repetați pentru testul de data viitoare. Doritori să prezinte? nimeni nu ridică mâna. Nici nu m-am așteptat la altceva. Am ridicat mâna ca să îmi salvez într-un fel colegii care nu au pregătit nimic.

  

   Este abia primul capitol și vreau să aflu părerea voastră. Lăsați un vot și un comentariu dacă v-a plăcut. Revin cu un capitol nou cât de curând posibil♡♡♡

Colega de bancă Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum