Colega de bancă

Capitolul VII

Iarăși la școală. Totul merge destul de ok. Nimeni nu s-a bătut cu nimeni, ce plictiseală. Nu sunt cine știe ce fan al scandalelor, dar dacă s-ar întâmpla măcar ceva ar fi minunat.

Gabi a revenit. După spusele ei înțeleg că se simte mai bine. Tot cu ea stau în bancă acum. Nina s-a mutat cu Carolina. Toată lecția le văd vorbind despre diferite chestii, mai mereu le simt privirea pe mine, dar de fiecare dată când mă întorc la ele, acestea continuă ce făceau mai înainte. Adică scriu, citesc sau stau pe telefon de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Straniu de tot. Mai ales și că Nina mă ignoră în ultima perioadă. Chiar și când am trecut pe la dânsa, că doar sunt noii vecini, iar mama mereu vrea să păstrăm niște relații bune, am făcut doar un schimb rapid de vorbe. Ne-am salutat și nimic mai mult. Speram totuși că o să mai vorbim, dar n-a fost să fie. Se pare că prietenia noastră nu a durat atât de mult. Dacă o să dorească să vorbim eu o să fiu deschis unui dialog. Poate am greșit cu ceva și s-a supărat?

Clipele mele minunate de meditație sunt întrerupte de cineva, și anume regina școlii, fiica directorului, extraordinara Isabella Adam. Prin școală circulă zvonuri că ea a avut mai multe aventuri cu toată echipa de fotbal, dar cine știe cum stă treaba într-adevăr? Doar ea știe. Dacă o vezi pentru prima dată, îți vine gândul că e foarte frumoasă. Iar acesta e adevărul. Talie subțire și de invidiat, picioare lungi, ochi de un verde smarald, par negru ca tăciunele. E și deșteaptă. Oare ce ți-ai mai putea dori de la o fată? Dar e atât de arogantă. Se poartă de parcă e regina lumii. Cât se apropie de mine, o împinge pe Gabi cu nepăsare. Își pune o mână pe pieptul meu, iar cealaltă pe obraz. În viața mea nu am avut-o atât de aproape.

-Bună, frumosule. Ai vrea să ieșim azi în oraș, ce zici?

Vreau să o refuz, dar în așa fel, încât de azi înainte să nu se mai apropie de mine.

-Nu pot, ies cu iubita mea la o plimbare. Dacă vorbeai cu mine cu vreo săptămână în urmă, poate acceptam. Prea târziu, dragă, spun și îi ciufulesc părul. Din moment ce diferența de înălțime, care e destul de mare, îmi permite să îi fac asta. Cred că asta a enervat-o destul de tare, pentru că începe să țipe:

-O să regreți, Ian! M-ai refuzat pe mine, Isabella Adam! Nici nu îți închipui ce onoare ai avut că eu te-am întrebat! Atâta timp m-ai ignorat, pentru cine? Pentru ea? mă întreabă și arată cu degetul spre Gabi. Sau poate pentru ea? apoi arată spre Nina, care trecea pe lângă noi. Ceea ce m-a șocat a fost că Isabella a lovit-o pe Nina în așa fel, încât aceasta a căzut, împrăștiind toate cărțile pe care le ducea. Asta deja e prea mult!

M-am apropiat de Nina și am ajutat-o să se ridice și să își strângă lucrurile. Destul de nesigură, dar Nina a acceptat ajutorul meu. A murmurat un mulțumesc scurt, apoi a plecat grăbită.

-Ascultă, Isabella. Înțeleg că nu accepți un nu, dar chiar să ajungi la asa ceva doar pentru că te-am refuzat eu? Nu sunt din echipa de fotbal, nu am nicio influența în aceasta școală, nu sunt cine știe ce frumos, deștept, nici măcar nu corespund standardelor tale înalte. Sau stai, dă-mi voie să ghicesc: sunt sigurul băiat din școală cu care nu te-ai culcat? Atunci să știi că răspunsul meu a fost, este și va fi mereu nu! Dacă te mai văd așa aproape de Nina, Gabi sau oricare altă persoană cu care comunic eu, jur că o să iasă urat. Și n-o să-mi pese cine e tăticul tău, ok?

M-am enervat atât de tare, încât îmi venea să o omor. Nu e prima dată când își bate joc de persoanele care nu i-au greșit cu nimic. Dacă crede că asta o face mai bună, să știe că se inşeala amarnic. Asta mi-a stricat dispoziția pentru întreaga zi. Of, chiar nu trebuie să mă încrunt degeaba. Pe la douăzeci de ani o să arăt ca un bătrânel la câte riduri o să am. Ok, așa spune mama că o să se întâmple. Poate ar trebui să o cred, dar poate nu.

Îmi fac griji pentru Nina, trebuie să vorbesc cu ea. Trebuie să clarific tot. Nu vreau să fie supărată pe mine. Sper doar că o să mă ierte pentru azi.