Destinul
Această poezie am scris-o cu acordul unui prieten bun al meu care într-o perioadă a vieţii lui a suferit o mare pierdere,soţia lui a murit iar el a rămas cu un copil mic de un an,continuându-şi viaţa a luptat cu el însuşi pentru a depăsi momentul dar totodată şi pentru copilul lor care s-a născut din iubire.M-am inspirat din povestea lui de viaţă.
Ascultă-mi toamnă şi povestea mea
Nu te grăbi să treci de mine
Cu brume reci şi vreme rea
Tu m-ai întâmpinat pe mine
Ştiu bine câte zile ai acuma
De zeci de ori eu ţi le-am numărat
De mic copil eu te aştept într-una
Să-ţi gust din rodul îmbelşugat
Aşa a început iubirea mea
Orbit de o stea strălucitoare
În chip de zână ea se prefăcea
Şi a ieşit la mine-n cale
În noaptea aceea a fost de-ajuns
Lumina ei m-a fermecat
Un foc în inimă a pătruns
Şi împreună am rămas
Eram atât de fericit
Crezând în steaua norocoasă
Mi-a dăruit atunci un fiu
Făcându-mi viaţa mai frumoasă
Ea mi-a lăsat un fiu ca amintire
Plecând în cer la Dumnezeu
Şi lacrimi reci la despărţire
De ea să ne amintim mereu
După o noapte totul s-a schimbat
Mă părăsi-se steaua norocoasă
Şi inima plângând m-a întrebat
Spunând că ea a fost frumoasă
Eu nu i-am dat nici un răspuns
Mi-am îndreptat ochii spre cer
Ea ne privea acum de sus
Pe mine şi pe el
Aşa e viaţa pe pământ
Un vis în ceas de noapte
Tu ai cu cerul legământ
Destinul este scris în carte
Cu paşi mărunţi,nesiguri
Plecam acum în lume
Cuprins de teamă şi de gânduri
Sunt călătorul fără nume
Pe mine lumea m-a primit
Ca un străin fără speranţă
Dar am rămas şi am muncit
Un rost să-mi fac în viaţă
În drumul meu am întâlnit
Multe iubiri amăgitoare
Cu fiecare dintre ele am trăit
Clipe de viaţă asemănătoare
Dar într-o noapte am avut un vis
Acelaşi tren mă aştepta
Din gara din care el m-a dus
Acum spre casă el mă întorcea
La poartă mama mă aştepta
Îmbătrânită de singurătate
La fel mă întorceam şi eu
Tot singur din străinătate
Aveam în inimă şi în gând
Povara anilor ce au trecut
Ea m-a întâmpinat zâmbind
Cu ochii în lacrimi m-a primit
De judecata lumii nu am scăpat
Când fiecare în parte m-a vorbit
Am stat atunci şi am ascultat
Şi gura lor nu am oprit
Aşa e lumea,te ridică,te coboară
Îţi cerne viaţa cu un ciur
Te judecă pentru greşeală
Luându-ţi tot ce e mai bun
Dar eu nu mi-am pierdut speranţa
Şi Dumnezeu m-a ajutat
Aici eu să-mi continui viaţa
Şi pe duşmani eu i-am iertat
Am construit singur o casă
Un loc unde să fiu găsit
Când steaua mea frumoasă
V-a aparea din nou la răsărit
Eu îi voi spune a mea poveste
Şi tot ce în viaţă am pătimit
În suflet ea şi azi trăieşte
E steaua care m-a iubit
Îmi plac mult nopţile senine
Stau singur şi mă uit pe cer
Ea mă priveşte doar pe mine
Pe mine şi pe el...Steluş
El este fiul noastru din poveste
Din dragoste el s-a născut
În inimă şi mama lui trăieşte
El ştie asta de la început
Scrisă de Gheorghe Pilat
