Broken feelings

Capitolul 2 - Plecarea

                                                     Capitolul 2 - Plecarea

              Stau în faţa aeroportului cu o ţigară în mână şi trag uşor din ea, simțind cum mă ameţeşte puţin deoarece eu fumez destul de rar şi doar atunci când sunt stresată. Încă nu pot să cred că asta totuși se întâmplă..  eu, în aeroport, cu multe bagaje, aşteptând avionul spre New Haven. Sper din tot sufletul ca pe ultima sută de metri să apară cineva şi să mă salveze din acest coşmar..

                Cu o zi înainte.

Căldura înăbuşitoare şi soarele care şi-a făcut cărare pe faţa şi trupul meu acoperit cu o plapumă uşoară de vară m-au trezit, alungând visul dulce ce-și lăsase mireasma în subconștientul meu. M-am ridicat încet din pat în timp ce-mi ştergeam ochii cu podul palmelor, m-am apropiat de geam şi l-am deschis în larg; aerul rece al dimineţii mă trezeşte întotdeauna din starea melancolică în care mă aflu. Mă întorc cu faţa spre cameră şi privesc de jur împrejur tot ce se află aici, în camera mea. Toate amintirile plăcute şi mai puţin plăcute o să rămână date uitării şi asta este destul de dureros. O lacrimă încearcă să evadeze pe obrazul meu, voind parcă să-l mangâie, deoarece probabil știe că n-am mai zâmbit demult, dar o şterg cu nonșalanță, refuzând orice soi de mângâiere. Trag aer în piept şi mă îndrept spre baie unde mă privesc timp de câteva secunde în oglindă şi simt cum emoţiile care zac în mine de acum două săptămâni de când am aflat ce scria în testamentul bunicii, stau să explodeze şi degeaba încerc să fiu tare pentru că odată şi odată o să cedez. Încă mă privesc în oglindă, îmi văd faţa cum se tot înroşeşte, îmi simt inima cum stă să-mi sară din piept și îmi vine să plâng uitându-mă la felul cum am ajuns după atâta timp.. nu pot să mă mai privesc aşa.. involuntar mă las jos pe gresia rece, durerea din sufletul meu devine insuportabilă cu fiecare secundă și dintr-odata izbucnesc în plâns simțind cum lacrimile fierbinţi îmi inundă faţa, suspin tot mai tare şi îmi e tot mai greu să îmi umplu plămânii cu aer, neliniștindu-mă tot mai tare..

Aud soneria de la uşă şi mă ridic repede, îmi spăl faţa cu apă rece pentru a-mi dispărea roşeaţa din obraji şi din ochi, îmbrac un halat şi merg să văd cine sună aşa insistent.

Deschid uşa şi întâlnesc poştaşul cu un plic gen A4 dar puţin mai gros, îmi întinde un carneţel şi un pix, semnez repede, acesta îmi înmânează plicul, îi mulţumesc şi-mi iau la revedere. Caut numele persoanei care mi-a trimis plicul, găsesc numele avocatului bunicii şi nu mă prea bucur pentru că în ultima vreme doar veşti proaste mi-a adus. Decid să mă aşez pe canapea în sufragerie deoarce nu vreau să cad pe jos dacă e încă o veste proastă. Deschid uşor plicul şi oftez zgomotos, scot toate foile şi aşez plicul pe măsuţa de sticlă din faţa mea. Răsfoiesc puţin foile şi încerc să-mi fac curaj să le citesc. Primele trei foi sunt copii după testamentul bunicii, găsesc actele de la viitoarea mea casă şi maşină, toate-s bune şi frumoase până găsesc aprobarea de la Universitatea Yale și mă întreb îndurerată de ce trebuie să merg acolo. Îmi dau seama că am creat un monolog straniu, nefiresc mie şi decid să îmi pun toate documentele importante în bagaj pentru a nu uita nimic.

Simt cum stomacul mă roade cerșindu-mi atenția și deci, ma simt nevoită să fac o vizită bucătăriei, deschid frigiderul şi arunc o privire pe raftul de jos, îl trag pentru a putea scoate fructele din el şi aşez totul pe masă. Iau un tocător şi tau fructele mărunt, deschid iarăşi frigiderul şi iau un iaurt simplu. Mă întind pe vârfuri după un bol şi o cutie de cereale musli, amestec totul în bol, după care mă aşez pe canapea şi-mi iau micul dejun în faţa televizorului.

Deşi nu am starea necesară pentru a-mi revedea tatăl, nu pot să părăsesc Londra fără să-l văd pentru că nu ştiu când o să-l mai pot vizita. Îmi iau o cămaşă vişinie fără mâneci, o fustă negră uşor largă, o pereche de dresuri închise la culoare  şi în picioare o pereche de pantofi stiletto negri cu talpa roşie. Nu ştiu de ce am ales pantofii, ca încălțăminte, pentru că-i urăsc, dar mă sacrific de data asta pentru tata, fiindcă el mi i-a făcut cadou de ziua mea. Înainte să ies din casă îmi iau o geanta neagră cu care aș putea să îmi asortez ținuta, iar apoi mă asigur că am închis casa.