Broken feelings

Capitolul 3 - Un nou început

                                                Capitolul 3 - Un nou început

 

După atâtea ore de zbor, am ajuns în sfârşit în New Haven. Observ aglomeraţia din aeroport neliniștită, în timp ce-mi caut cu privirea bagajele ce stau să apară pe banda imensă. Îmi iau bagajele de pe bandă şi mă asigur că sunt exact cum le-am făcut de acasă. Sunt foarte multe şi grele, dar încerc să le aşez în aşa fel încât să-mi ușurez drumul până în fața aeroportului, unde voi chema un taxi.

Simt o mână ce-mi atinge umărul și tresar întorcându-mă speriată.

-Elizabeth Morris? Mă întreabă doamna din faţa mea.

-Da, răspund ridicând din sprâncene curioasă.

-Lydia Bass, se prezentă dânsa în timp ce îmi întinde mâna dreaptă.

-Cine sunteţi mai exact? Întreb suspicioasă în timp ce îi răspund gestului cu o oarecare ezitare.

-Noua ta vecină,  spuse zâmbind în timp ce îmi lua bagajele.Hai să te ajut, drăguță. Mașina e parcata în fața aeroportului.

-Mulțumesc frumos dar nu treb..

-Nu ezita.. Haide, spusese pe un ton blând, ca o mamă.

                În drumul spre noua casă am aflat că această doamnă şatenă şi destul de frumoasă, a fost colegă cu mama la Universitatea Yale şi casa în care urma să stau este aceeaşi în care a stat şi mama, până l-a întâlnit pe tata, urmând să se întoarcă împeună în Londra.

                Am aflat multe lucruri de la această doamnă, mi-a povestit despre oraş şi totul pare să fie bine aici dar, tot nu înţeleg la ce se gândea bunica când m-a aruncat pradă acestei Americi. Deşi poate o să-mi placă viaţa de aici, nu vreau să-mi placă. Vreau acasă.

***

-Am ajuns.

                Vocea ei mă face să tresar, trezindu-mă la realitate. Puţin confuză, arunc priviri în toate părţile, în timp ce Lydia se apropie de mine şi mă priveşte îngrijorată.

-Eşti bine? Mă întreabă cu vocea puţin neliniştită. Ești cam palidă..

-Da... mi-e puțin somn, doar atât.. care e casa? Întreb nedumerită, încercând în același timp să schimb subiectul.

Lydia îmi face semn spre o casă albă, destul de modernă cu o curte mare şi uniformă.

-Asta e casa? Îmi măresc ochii așteptând răspunsul ei.

-Da, drăguță. Hai să arunci o privire şi apoi să te ajut cu bagajele.

                Păşesc spre poarta din lemn de culoare albă, îmi caut cheile lăsate de bunica şi deschid poarta. Mă îndrept spre intrare, pavajul de bun gust îi dă casei o notă de eleganţă, mă asigur că nimic nu-mi scapă şi inspectez casa din toate unghiurile alături de privirea curioasă a Lydiei.

-Până aici îmi place tot! Exclam entuziasmată, dându-mi seama că am vorbit prea tare. Acum vreau să văd şi interiorul, îi spun pe un ton mai echilibrat, în timp ce caut cheia de la casă.

                Trag adânc aer în piept şi deschid uşa. Mirosea ciudat.. un miros cunoscut de altfel, deși părea imposibil.. Nuanţele deschise dominau încăperile, atât pereţii cât şi mobilierul, făcând ca lăcașul să fie primitor, familiar. Mă plimb prin casă cu Lydia, care-mi explică lucruri la care eu nu  sunt atentă, pentru că sunt prea ocupată să admir si să analizez noua mea casă. Urc la etaj ca să-mi aleg camera în care o să stau, deschid prima uşă şi dau peste un dormitor prea sobru pentru mine. Mobilierul de tip renascentist, închis la culoare, denotă eleganță, dar mie tot mi se pare prea sobru și închid ușa nepăsătoare. Continui să merg pe hol şi deschid uşa din capăt. O cameră mare, luminoasă, mobilată aproape la fel ca şi fosta mea cameră, dar care are ceva ce mi-am dorit de mult şi anume, un balcon de unde pot observa toate mişcările. Chicotesc fericită şi o privesc pe Lydia care pare să se bucure pentru că-mi place ceea ce văd.