Broken feelings

Capitolul 8 - La restaurant

Capitolul 8 – La restaurant

După terminarea orelor stabilesc alături de unele colege mai de treabă să ieșim pe seară undeva la un suc doar noi, fetele. Ne despărțim în liniște fiecare mergând spre propria casă. Încep să îmi dau seama că viața aici nu e chiar așa un chin cum îmi imaginam și încep să văd și părțile bune ale New Haven-ului. Visătoare nici nu am realizat cât de repede am ajuns la mașină, deschid portiera și mă așez pe scaunul sport din piele neagră. Pentru o clipă încetez să mai respir văzând în parbrizul mașinii pe exterior o bucată de foaie blocată în ștergător. Am făcut ceva greșit? N-am parcat unde trebuia? Mă dau jos din mașină și privesc împrejur căutând semne care să interzică staționarea. Ciudat nici un indicator în zonă și cred că zilele trecute tot în zona asta am parcat. Cu grijă scot foaie dintre ștergător și parbriz, o deschid observând un număr de telefon urmat de mesajul „sună-mă (Dave)", zâmbesc amuzată. Să crezi tu că eu o să fiu cea care sună prima, îmi spun în gând, n-ai decât să faci rost de numărul meu și să mă suni. Zâmbetul de pe buze nu mi-a dispărut și nici orgoliul care nu mi-ar permite niciodată să sun eu prima un băiat. Regulile bunicii bine imprimate în creierul meu, își fac efectul într-o clipită. Îndes foaia în buzunarul din spate al blugilor și mă urc din nou în mașină, de data asta sper să nu mai dau de alte obstacole care să mă împiedice să ajung acasă. Deschid ușa cu cheia când o văd pe doamna Lydia în aceeași ipostază.

-Bună ziua! Spun tare pentru a mă face auzită.

-Bună drăguță, ce mai faci? Își mută privirea asupra mea și vorbește cu o voce blândă care-mi aduce aminte de bunica.

-Sunt bine, mulțumesc. Aveți timp să treceți pe la mine astăzi sau chiar acum?

-După ce-mi las bagajele o să trec pe la tine, spune zâmbindu-mi prietenos.

Intru repede în casă, îmi așez papucii și înaintez spre bucătărie unde îmi las geanta și încep să strâng lucrurile care stau în dezordine. Multă treabă nu am de făcut pentru că nu prea mi-am petrecut timpul aici, la parter, majoritatea timpului când sunt acasă rătăcesc în baie, dormitor și pe balcon. După câteva minute aud soneria și mă grăbesc să ajung pentru a nu o face pe doamna drăguță să aștepte. Deschid ușa și o observ și pe Tessa alături de mama ei, zâmbesc călduros și le invit în sufragerie.

-Cu ce aș putea să vă servesc? Întreb încercând să ghicesc mintal ce ar dori să bea. Ceai? Cafea? Suc de fructe?

-O cafea te rog, spune Lydia.

-Și eu vreau tot o cafea, pronunță Tessa întrebător privindu-și mama.

-Tessa, ai tot timpul din lume să bei cafea. Profită de faptul că nu ai nevoie, ești tânără și energică, nu are rost să începi de pe acum să devii dependentă de lichidul negru și nesănătos.

-Vorbiți exact ca bunica, spun eu înduioșată. Tessa mama ta are dreptate dar, poate de data asta se poate face o mică excepție, o privesc pe Lydia așteptând aprobarea ei.

-Bine, dar să-i faci ceva nu prea tare și cu lapte.

Zis și făcut, le-am servit celor două doamne cafelele și mie mi-am făcut un suc de fructe. Am început să discutăm despre zona în care locuim și oamenii de aici. Din cel vorbesc cu Lydia simt că dorește oarecum să mă convingă să rămân aici chiar și după ce îmi termin studiile, dar eu îmi doresc să scap cât mai repede de următorii ani și să mă mut din nou acasă. Deși Lydia are dreptate, o să mă acomodez aici, o să am un nou grup de prieteni, atmosfera de aici o să fie una cunoscută și o să mă obișnuiesc să trăiesc aici, dar după ce mă voi întoarce în Londra o să trebuiască să iau din nou totul de la zero, prietenii pe care i-am lăsat acolo e posibil să nu-i mai găsesc iar la întoarcere și o să fiu străină cum sunt și aici. Discuția asta mă pune serios pe gânduri și mă face să vreau mâine să mă întorc în Londra lăsând banii bunicii în voia sorții, dar nu pot să fac așa ceva, munca bunicilor și a părinților să dispară într-o secundă din cauză că am fost prea răsfățată în copilărie și nu a trebuit să trec prin situații grele în care să fac fiu obligată să fac sacrificii.