Broken feelings

Capitolul 7 - Sport

Capitolul 7 - Sport

Încui ușa după ce intru în casă și deschid becul în holul micuț dar primitor. Îmi așez pantofii lângă ceilalți și urc în camera mea de unde îmi iau haine de schimb pentru a face un duș rapid. Îmi umplu cada de apă amestecată cu spumă, îmi așez telefonul pe micuțul dulăpior cum l-am obișnuit de când am ajuns aici. Apa fierbinte îmi dezmiardă pielea uscată dându-mi timp să-mi cotrobăi printre gânduri. Îmi dau seama că nu am mai vorbit cu Lucas de când am plecat din Londra și probabil e îngrijorat pentru mine, îmi e așa dor de el și de restul prietenilor de acolo, chiar și de cei cu care nu mă înțelegeam. Buni, buni.. mi-ai făcut-o de data asta. După jumătate de oră în care m-am recreat, ies din apă și îmi îmbrac rochia de noapte din bumbac fin, îmi desprind părul din cocul strâns în care a fost legat pentru a nu-l umezi și mă grăbesc să ajung în cameră. Mă așez confortabil în pat și caut numărul lui Lucas pentru a-l salva cu prefix. Odată salvat trag aer în piept și apelez.

-Alo? Răspunde o voce feminină.

-Bună. Ciudat până acum niciodată Lucas nu-și lăsa telefonul pe mâna iubitelor dar se pare că lucrurile se mai schimbă, neștiind cum să abordez situația întreb: Lucas e în preajmă?

-Nu e disponibil momentan, pot să știu cine-l sună? Chestionează dezorientată.

-Sunt Elizabeth, Elizabeth Morris. Când se întoarce poți te rog să-l anunți că l-am căutat?

-Sigur, o să-i comunic. Îmi garantează ea pe un ton mai prietenos.

Nu închid bine telefonul că aud soneria, îmi trag repede în picioare ciorapii pufoși și cobor în grabă scările. Fără să mă mai uit pe vizor deschid ușa.

-Dave? Întreb fără a mai scoate alte cuvinte din cauza uimiri.

-În carne și oase, răspunde amuzat. M-am gândit să trec pe la mătușa și ți-am văzut mașina afară, mă așteptam să-mi deschidă ușa tată-l tău și să mă i-a la întrebări. Începe să râdă dar mimica mea rămâne aceeași. Sper că nu am spus nimic greșit, se scuză.

-Nu, e ok. Spun stingherită.

-Oricum voiam să te anunț că ai un deget mijlociu frumos, mai mult pentru asta am venit.

Simt cum fața îmi ia foc și îmi ascund rușinată fața între mâini.

-Tu erai? Întreb mirată. Îmi pare rău dar e vina ta.

-Vina mea? Voiam să te salut și tu ce ai făcut, spune distrat.

-Mă faci să mă simt prost, replic ascunzându-mi iar fața cu palma.

-Nu ai de ce să te simți prost, glumesc și eu. Mă bucur că ai ajuns cu bine și ne mai vedem la universitate.

-Ne vedem, răspund timidă.

Ridic mâna să-l salut iar el aprobă din cap. Închid lent ușa admirând bestia ce tocmai iese pe poarta mea drăguță și de un alb imaculat. Dave! DAVE! La mine la ușă. Încă nu pot să cred, arată bine, e înalt, făcut, mai e și de treabă, parcă-i prea frumos să fie adevărat. Cred că are el ceva ascuns în mânecă deși nu vreau să cred lucrul ăsta dar cred că bunica m-a instruit mai mult decât bine. Obosită după ziua de azi mă așez confortabil în pat iar apoi îmi întind mâna pentru a stinge lampa de pe noptieră.

Îmbrăcată cu o cămașă albă, blugi negri, o pereche de sandale negre și geanta mea mare albă intru în sala de curs și observ că locul din spate e ocupat de o fată pe care n-am mai văzut-o până acum. Ce să fac acum? Să mă așez lângă ea? Nu o să creadă că sunt o ciudată, fiind atâtea locuri libere. Să o rog să plece? O să mă creadă o nesimțită. O să mă sacrific și mă așez mai în față, zis și făcut mă instalez în banca inconfortabilă și-mi pregătesc cărțile. Andrew ajunge și el, îmi zâmbește iar eu îl invit să se așeze lângă mine.