Broken feelings

Capitolul 6 - Prima petrecere

Capitolul 6 - Prima petrecere

Alarma încearcă să mă trezească cu sunetul ei enervant din cale afară, dar eu nu pot să mă mișc din așternuturile moi și pufoase. Din păcate sufăr de sindromul conștiință care nu-mi dă voie să întarzii din primele zile de facultate. Înaintez leneș spre geam în timp ce-mi verific telefonul, pe care după ce deschid geamul îl așez pe dulăpiorul mic din baie, lăsându-l să-mi mângâie urechile cu muzica care mereu îmi dă o stare de bine.

Parchez mașina și deschid stângace portiera, scăpându-mi lucrurile pe jos. Jenată încerc să le adun cât de repede posibil și sper să nu mă vadă nimeni.Acum că am totul în geantă și nu mai sunt șanse să scap nimic pe jos, trag adânc aer în piept și înaintez spre intrarea în universitate.

-Șateno, se aude o voce masculină în spatele meu.

Frate, alt apelativ nu mi-ai găsit? Doamne oamenii pot fi atât de proști uneori. Continui să merg fără să mă intereseze mitocanul care are un vocabular complet neadecvat pentru Yale. Mă plimb pierdută pe holurile imense neștiind unde găsesc sala în care ar trebuii să mă aflu, dar cu îndumarea unor studenți îmi găsesc sala. Mă așez în penultima bancă unde încerc să-mi aranjez dezastrul din geantă.

-N-ai pierdut ceva? Mă întreabă silueta masculină din fața mea.

-Am pierdut? Întreb nedumerită.

Îmi ridic privirea și rămân preț de câteva secunde blocată. Tipul din fața mea zici că e din reviste, atât la corp cât și la chip. Clipesc consecutiv fără să-mi dau seama de faptele mele.

-Da ai pierdut câteva foi, te-am strigat dar nu cred că m-ai auzit.

Vocea lui mă trezește din transa în care am intrat și-mi dau o mintal o palmă peste față. Deci tu erai bădăranul, de data asta ești iertat doar pentru că-mi place cum arăți.

-Ești bine? Îmi flutură foile în față.

-Da, da sunt bine.

Mai stânjenită de atât nu se putea să fiu. Urăsc că nu sunt genul de persoană care în situații de genul ăsta se preface foarte bine și poate chiar mai face pe inabordabila, dar eu nu, eu trebuie să arăt din prima că sunt proastă și topită.

Iau foile din mâna lui și-mi dau seama că-mi aparțin. El se așează cu palmele pe banca mea, parcă așteptă ceva din partea mea, dar bine-nțeles că eu nu mă prind. Experiența mea cu bărbații pot să spun că e inexistentă.

-După privire presupun că vrei ceva în schimb, îmi fac curaj și spun.

-Fată deșteaptă, o să-ți spun la momentul potrivit.

-Domnule Burns, cred că ar fi timpul să părăsiți sala de curs și să vă alăturați sălii unde aveți curs sau poate că doriți să rămâneți aici s-o așteptați pe domnișoara boboc. Spune amuzat profesorul universitar.

Mă înroșesc auzind vorbele profesorului. Caut orice interesant în sală doar încercând să evit privirile colegilor mei și în special a tipului și profesorului. Mă simt jenată deși nu cred că am motive să fiu nu? Adică ce e rău dacă-ți face cineva curte? Bine poate e rău când o face de față cu profesorii și colegii. Probabil exagerez, cine știe la ce se referea că o să-mi spună la momentul potrivit ce vrea.

-Ne mai vedem, șoptește mr. Burns în grabă.

La ieșirea afară din sală se ciocnește cu stângaciul de Andrew, oberv că ceva nu e bine între ei dar nu pot să aud nimic. Ce clișeu, băiatul rău se ia de cel slab și fără apărare, credeam că nu o să am parte de astfel de experiențe pe aici.