Hurt so good

12. Doar de data asta.

     𝘿𝙀𝙍𝙀𝙆

     Am condus până într-un cartier din Roosevelt Island, unde știam că John locuise înainte să intre la închisoare. Sau, mai exact, înainte ca eu și Jaxon să îl băgăm la închisoare.
      Înainte de accident, după ce aflasem de la Jaxon ce îi făcuse John lui Katherine, am vrut ca el să plătească. Nu știam de ce Katherine nu spusese nimic nimănui, pentru că niciodată nu ajungeam să vorbim despre noi. Pe atunci o voiam pe Katherine lângă mine. O voiam aproape pentru că simțeam că mă îndrăgosteam de ea. Dar după accident, singurul motiv pentru care voiam să o văd, era ca să o fac să plătească pentru ceea ce făcuse.

     Cel puțin încercam să rămân la planul meu inițial. Ea și-a pierdut memoria și uitând de tot ce am însemnat pentru ea, însă eu n-am uitat niciodată ce am simțit pentru ea. Încercam să o fac. Îmi doream să o fac și totuși acum mă aflam în poziția în care voiam să o salvez din nou.

     — Mulțumesc pentru plimbare băieți, dar am lucruri mai importante de făcut decât să îmi pierd timpul cu voi, l-am auzit pe John spunând de pe bancheta din spate. Am coborât din mașină odată cu el și l-am privit îndreptându-se spre unul dintre barurile de pe stradă.

     — Johnny, sper că știm amândoi că asta a fost ultima dată când te-ai mai apropiat de Katherine, am spus.

     — De când a devenit ea problema ta?

     — Katherine a fost dintotdeauna problema mea. Nu crezi că ăsta a fost motivul pentru care m-am asigurat că ești bine tratat în închisoare?

     — Am fost înjunghiat de două ori, nemernicule. John a strigat spre mine făcând câțiva bărbați să iasă din barul din spatele lui. Am ridicat din umeri făcând și am pășit relaxat spre el.

     — Ești norocos amice, pentru că eu le-am spus să-ți taie scula însă lor li s-a părut prea brutal, i-am spus.

     — Nu o să mă apropii de ea din nou, dacă urci în ring cu mine, l-am auzit spunând.

     — Nu mai urc în ring, i-am răspuns scurt.

     — Știam că te-ai dat bătut, Derek Casen. A făcut un pas spre mine după care a continuat: Nu mă așteptam să fi chiar atât de laș încât să ratezi șansa să te întorci.

     — Lupt aici și acum, i-am spus.

     — Ești sigur că nu ai nevoie să te încălzești înainte? N-ai mai luptat de mult și presupun că ești cam amorțit, l-am auzit spunând înainte ca pumnul meu să îi lovească puternic bărbia, făcându-l să se dezechilibreze.

     Câțiva bărbați ce tocmai ieșiseră din barul din fața noastră, îl priveau pe John de parcă urmau să își parieze toți banii că nu avea să câștige lupta asta.

     — Derek, să mergem, l-au auzit pe Jaxon spunând în timp ce cobora din mașină. Mi-am întors privirea spre el când i-am simțit pumnul lui John drept în abdomen. Lovise locul exact în care coastele mele fuseseră rupte de la ultima luptă făcându-mă să rămân fără aer pentru o secundă înainte să îi aplic o lovitură directă că să îl țin la distanță, urmată de pumni pe care nici măcar eu nu îi văzusem venind. Știam doar că erau din cauza furiei. Eram furios pe Katherine, eram furios pe John, eram furios pe lume. Iar ăsta fusese momentul în care voiam să mă descarc de toată furia și să îl învăț pe John o lecție.

     — Oprește-te omule, îl omori, am auzit pe cineva spunând în spatele meu.

     Aș fi putut să o fac. Ar fi trebuit să mă opresc. Încercam să mă mint că Katherine nu însemna nimic pentru mine, dar simțeam cum ardeam pe dinăuntru din cauza a ceea ce simțeam pentru ea. Și mă uram pentru asta.

     — Este inconștient, ai de gând să îl omori de tot? O altă voce răsunase din spatele meu.

     — Derek! Jaxon mă apucase de braț încercând să mă facă să mă opresc din a îl mai lovii pe John. Îl țineam de gulerul hainei în timp ce încă îl loveam cu pumnul. Arcada îi era spartă, la fel ca și nasul iar mâinile mele erau murdare de sânge și abia îmi mai puteam mișca degetele.

     Am dat drumul tricoului pe care John îl purta, iar el a cazut pe marginea drumului. Probabil era într-adevăr inconștient, așa că am încercat să îmi recapăt respirația în timp ce mă întorceam la mașină.

     Jaxon a urcat pe scaunul din dreapta, iar după ce m-am asigurat că John nu avea de gând să se ridice de jos prea curând, am condus până la apartamentul lui Katherine.
Mâinile mele erau amorțite, iar imediat ce am parcat mașina, am strâns volanul și am aruncat o privire în jos spre ele gândindu-mă că a meritat.

     Olivia ne-a deschis ușa apartamentului în timp ce își ștergea mâinile pe un prosop. A întrat în baie pentru câteva minute, apoi a ieșit și s-a îndreptat spre noi.

     — Kat e bine? Jaxon și-a întrebat iubita peste umărul meu. Ea a încuviințat din cap, însă ceva îmi spunea că nu era atât de convinsă.

     — Rămân eu cu ea, am spus. Olivia s-a întors spre mine pregătită să protesteze, însă Jaxon a atins-o ușor pe umăr făcându-i semn spre ieșire.

     Nu a durat mai multe de zece minute până s-au făcut dispăruți.

     Am împins ușor ușa băii, doar ca să o văd pe Katherine, în cadă, cu genunchii strânși la piept, aproape tremurând în apa care probabil se răcise deja. M-am apropiat de ea și mi-am afundat mâna în apă, luând-o prin surprindere. M-a privit peste umăr ridicând o sprânceană spre mine de parcă aș fi fost ultima persoană la care se aștepta să aibă grijă de ea.

     — Apa e rece, i-am zis așezându-mă pe marginea căzii. Am apucat un prosop și l-am desfăcut îndemnând-o să iasă din cadă.

     Și-a ridicat privirea spre mine și dat din cap în semn că nu, apoi mi-a spus:

     — Întoarce-te.

     Mi-am întors privirea spre ușă, iar ea a ieșit din cadă și și-a acoperit corpul cu prosopul. M-am ridicat de pe marginea căzii și mi-am pus brațele în jurul ei imediat ce am simțit cum tremura. Am auzit-o oftând înainte să își lase capul pe umărul meu.

     — De ce ai mâinile murdare de sânge? M-a întrebat.

     — Tipul și-a dorit o luptă, iar eu i-am dat ce și-a dorit.

     — Mi-aș fi dorit să pot face același lucru, am auzit-o spunând. Am făcut un pas în spate în timp ce ea s-a întors spre mine și a continuat: Dacă aș fi putut l-aș fi lovit atât de tare încât să își piardă conștiința.

     — Similar cu ce am făcut eu.

     — L-aș fi făcut KO! Aproape mi-a strigat în față, încă furioasă.

     — Ușor, Muhammad Ali, o să ne ocupăm și de asta, i-am spus punându-mi mâna în jurul taliei ei și îndemnând-o spre sufragerie. Pune ceva pe tine, te aștept la mașină, bine?

    — E miezul nopții, Derek. Prefer să dorm decât să merg... S-a oprit înainte să termine propoziția, apoi s-a întors spre mine și a continuat: Unde mergem, de fapt?

     — Ai încredere în mine? Am întrebat-o.
     Deși mă așteptam să îmi spună că nu sau să evite întrebarea, a oftat pentru o secundă apoi și-a ridicat privirea spre mine.

     — Încerc să am încredere în tine, Derek, dar trebuie să ști că e al naibii de greu.

     — Doar de data asta.