₵₳₱ł₮ØⱠɄⱠ 2

166 14 9
                                    

***

Cu inima în dinți,tânăra își strânse geanta de culoare neagră urmând să tragă o gură mare de aer înainte de a-l da tot afară.
Avea emoții,și acele emoții erau pline de frică și stres de faptul se gândea că avea să eșueze și de această dată,dar totul rămâne de văzut.
Cu ezitare aceasta întră pe ușa companiei unde trebuia să lucreze pe durata timpului.Exact ca ieri aceasta fu' întâmpinată de femeia de la recepție schițându-i un zâmbet pe care aceasta îl returnă.
Holul era destul de aglomerat,oamenii ce treceau în grabă în deal și-n vale fără ca unul din acestea să se oprească măcar.
Direcția ei fiind liftul unde intră tastând pe edtajul dorit,mai exact 15.
Priveliștea era una deosebită,o făcea pentru un moment să ujte de tot și de toate,și cert era că așa era,oricine ar putea vedea Seoul-ul doar prin geamul mare al clădiri era de invidiat,te aducea în extas ca și în cazul roșcatei ce privea melancolică frumoasă priveliște.

Trezită de tinchetul liftului semn că ajunse,aceasta ieși din lift îndreptându-scarect spre biroul celui ce urma să-i fie șef,iar ea asistenta lui.
Seara trecută stase toată noaptea citind despre biografia acestuia, reușise să memoreze destule informați,dar ceea ce o derută era că acesta după biografie era destul de misterios,nimic interesant despre el,tot ce știa era unele date personale cum ar fi înălțimea lui,ceea ce o miră era că acesta era foarte de înalt.Era un raper înstărit,grupa sanguină,unde se născuse,însă,nici urmă de vreun membru de familie sau vreo poză cu acesta,ceea ce îi dase de bănuit.Oricare erau acelea urma să afle.

Cu ezitare aceasta își strânse pumnul urmând să bată încet în ușa ce era de  un lemn masiv.
Bătu odată,de două ori,însă,nimic.Un surâs îi părăsi gura urmat de un oftta nervos urmând să bată din nou în ușă.
Însă atunci când ciocnii ușa brusc se deschise făcând-o să se sperie grav.

––– Mianhee!Domnișoară Im?

–––  Domnule Kang?

Confuzia citindu-se pe fața sa,dar îi revenii când acesta vorbise.

––– Să înțeleg că ați venit deja pentru program nu-i așa?O întrebă poftind-o în birou.

––– Așa este.Dar domnul Park...

––– Momentan nu este în companie.E la o ședință foto.Mă tem că va trebui să-l așteptați,doar dacă nu vreți să plecați și reveniți peste câteva ore...

––– Nu e nevoie,voi aștepta aici.

––– În regulă,Domnul  Park va fi aici peste o oră ,făceți-vă comodă.Declară acesta ieșind din birou..
Fata făcu întocmai așezându-se cuminte pe canapeaua din piele albă.

––– M-am gândit că ați dori o cafea sau ceva cât timp îl vei aștepta pe Domnul Park.

Declară acesta spre cafeaua și prăjiturele ce fuse-se aduse de una dintre staf-ul comapniei.
Fata schiță un zâmbet spre femeia ce îi înmână ceașca.

––– Eu trebuie să plec la o ședință.Dacă aveți nevoie de ceva puteți să o chemați pe bruneta de din afara biroului.
Declară acesta luându-și sacoul albastru marin.Fata dădu aprobador din cap urmând să se ridice de pe canapea făcând o plecăciune drept salut.

Și din nou aceasta rămase singură,doar ea într-un birou cu vederea la tot orașul.
După ce luă o gură din ceașca de cafea  aceasta așeză înapoi ceașca,urmând să-și ia tefonul butonându-l.

"11:00 pm"

Mai avea de așteptat și încă mult...

***

ᎷᎩ ᏗᏒᏒᎧᎶᏗᏁᏖ ᏰᎧᏕᏕ  |Ꮲ.ᏟᎽ.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum