Barmanul (+18)

Capitolul 6-Adio, Evelyn🔞

-Nu cred ca este în regula sa te întorci acasă la tine. Ai altundeva unde sa te duci? Întreba el grijuliu strângând-o în brate.

-Ummm... Cred ca ma descurc... Rostește ea cu jumătate de glas, apropierea dintre ei devenise incomoda, iar ea încă se simțea ca ultima parașuta lângă el.

-Fii sincera cu mine cu mine, Evelyn. Ii ceru el îndepărtând-o puțin de el pentru a o privi în ochi.

-Nu am, dar o sa rămân aici, voi fi în regula... Mulțumesc pentru ajutor, acum voi pleca... Afirma ea tulburata dorind sa iasă din îmbrățișarea sa însă el nu o lăsa.

-Vii la mine. Ii spune el scurt, se apleca si ii apuca genunchii luând-o în brate și mergând spre mașina lui.

-Te rog, Dylan, lasa-ma jos, ma descurc. Îl implora ea cu lacrimi în ochi, vorbele lui ii răsunau în minte și ea nu puteam trece peste ele.

-Nu te descurci, Evelyn. Vreau sa discutam. Spune el când ii deschide ușa mașinii. Evelyn se incrunta când se trezi în alta mașina fata de cea de noaptea trecuta, era complet diferita.

Drumul fusese unul tăcut, nimeni nu scotea niciun zgomot, Evelyn se simțea prost, iar Dylan abia aștepta să fie doar el cu ea și un pat.

Privise pe camerele de filmat cum ea ieșise din apartamentul sau, plângea și realizase ca o ranise, dar și ea gresise prin a-l minți și merita o pedeapsa.

Iar el va fi cel care o va învață că greșelile se plătesc. Nu putea sa treacă prin viata inconștiență, era mica și naiva, știa prea bine cum e sa fii tânăr și sa faci o groaza de prostii, dar se maturizase la timp.

-Știi... Sparse ea tăcerea apăsătoare, vocea ei suava umplând întregul spațiu al mașinii. Chiar nu e nevoie sa faci asta. Spune ea în timp ce se juca cu degetele în poala sa. Putem sa ne prefacem ca nu ne-am cunoscut niciodată și nu existam unul pentru altul... Ne continuam viata și suntem amândoi linistiti... Nu are rost sa continuam chestia asta... Continua ea încet.

-Evelyn.... Mârâie el dezaprobator privind-o urat pentru câteva secunde indreptandu-si apoi atenția spre drum.

-Dylan! Tipa ea brusc când își aminti ca lăsase apartamentul vraiște. Apartamentul meu.... Începu ea șocată.

-Ce este, Evelyn? Întreba el confuz trăgând pe dreapta. Ești în regula? O chestiona el privind-o cum începuse sa tremure.

-Mi-am lăsat usa deschisa când am plecat. Trebuie sa ma întorc.... Lucrurile mele.... Începu ea aproape plângând. Dylan înjura nervos întorcând mașina și îndreptându-se din nou spre cartierul în care Evelyn stătea.

Ajunse după scurt timp înapoi și Evelyn începu sa fuga grăbită pe scări spre apartamentul ei, neavând răbdare sa aștepte liftul sau pe Dylan.

Imaginea din fata ei atunci când ajunsese în dreptul ușii o lasă masca. Dylan era acum in spatele ei și privea tăcut spre imaginea înfiorătoare a apartamentului sau.

Usa era sparta, din ea rămasă doar o bucata, restul aflându-se pe jos. Evelyn pasi șocată și văzu baza ei preferata de la bunica ei făcută bucăți pe jos. Trecu mai departe și tablourile pictate de ea aflate în rame pe pereți erau acum pe jos faramate și rupte bucățile de hârtie.

O lacrima cazu pe obrazul ei privind spre locul ei preferat din sufrageria micuța. Micuțul fotoliu era răsturnat și pielea acestuia era tăiată. Pătură cu care se învelea seara când stătea sa citească era ruptă și cana ei de ceai aflata pe măsuța de lângă era sparta.

Perdelele erau acum sfâșiate, televizorul era spart aflat pe jos, covorul era murdar de un lichid maroniu ciudat, canapeaua era tăiată, pereții aveau urme albe pe ei și în casa ei era un miros puternic de clor.

Cazu în genunchi depășită de situație, pielea fina a picioarele ei taindu-se în bucățile de sticla de pe jos. Ochii i se implura de lacrimi iar Dylan ce așteptase lângă ea sa ii vadă reacțiile o îmbrățișa.

Acum nu mai părea asa dornic sa se răzbune și sa o pedepsească, înțelegea ca trecuse prin multe și ca pe moment era cel mai bine sa o ajut.

-E in regula. O anunță el strângând-o la pieptul lui. O sa fie bine. Continua el în timp ce lacrimile ei ii udau bluza. Nu părea deranjat, ba chiar un moment se bucura de atingerea intima dintre ei doi, dar apoi își aminti de situația în care se aflau.

-Nu, Dylan, nu o sa fie nimic bine. Spune ea plângând în continuare. Totul e distrus.... Toată munca bunicii mele, toate nopțile mele nedormite. Toate greutățile prin care am trecut doar pentru apartamentul acesta... Toate amintirile, totul este distrus, Dylan, totul... Spune ea strângându-l puternic în brate.

-O sa reparam totul. Acum haide, îmi voi anunță prietenul de la politie și se va rezolva totul. Liniștește-te și haide acasă.

Acasă? Gândi Evelyn incruntandu-se. Acasă era un cuvânt puternic, pentru ea acasă însemna mult, dar cel mai puternic reprezentant erau bratele iubitoare ale bunicii sale și iubirea ei.

-Nu, Dylan. Tu te duci acasă la tine și eu rămân acasă la mine. Puncta ea repede. O s afac curat aici și o sa ma descurc. Mulțumesc pentru ajutor, a fost suficient. Spune ea încercând sa para liniștită.

Își dădu un fir de par după ureche ridicându-se în picioare, încerca să para tare, deși era distrusa, amintirile ei fusese batjocura unui om de nimic.

-Bine, Evelyn, dacă tu asta îți dorești. Spune el ridicându-se și îndreptându-se spre ieșire. Adio, Evelyn. Spune ieșind pe ușa. Însă la cateva momente după în spatele ei se auzeau niște pași, vru sa se întoarcă însă fu oprita.

-Adio, Evelyn. Spuse monstrul în batjocura râzând malefic. Evelyn casca ochii de surprindere, ii pusese mana la gura și ii strânse mâine într-o strânsoarea la spate. Era incapabila sa se miște.

-Și asa, draga mea. Ți-ai semnat singura sentința la moarte. Poate ca trebuia sa accepți propunerea lui. Spune împingând-o pe podea și rupandu-i hainele. Acum o sa iau ce este al meu. O anunță el și zgomotul curelei desfăcute umplu camera, Evelyn începu sa plângă și zbatandu-se încerca să scape.

Văzu in fata ei cureaua, pantalonii și boxerii bărbatului pe care îl ura și ii dorea moartea și se panica. Se aplecase deasupra ei și ii rupse pantalonii lăsând-o în lenjeria intima.

Evelyn închise ochii simtindu-si sfârșitul aproape.