The Dark Side 2- Forțe irezistibile

💚Capitolul 1💚

Stiu ca a trecut doi ani de atunci, dar simt de parca a fost ieri. Toate trairile astea ciudate, m-au afectat destul de tare. Aflarea ca sunt vampir, despre mama mea ca traieste, intalnirea cu Samuel si toate lucrurile din trecut, m-au schimbat foarte mult. Nu stiu daca in bine sau in rau dar eu trebuie sa-mi continui viata. Ce voi alege? Viata unui vampir sau a unui om obisnuit? Ce voi face oare cu acele coliere?

15 Mai 2017:

"Iesi mai repede afara de acolo"

imi spune Samuel nervos. Asta era a nu stiu a cata oara de cand ma ruga pe saptamana asta. S-a intamplat ceva foarte ciudat dar niciunul dintre prieteni mei nu stiu. Nici macar Betty care mi-a fost alaturi de fiecare data. Eram bine acum doua saptamani dar totul s-a schimbat din momentul plecari mele la Nancy unde aveam un proiect de facut la biologie. Trebuia sa vizitam o padure si tot felul de rahaturi de astea. In special nu adoram biologia si mai ales sa fac un proiect pe tema asta. In fine...sa trecem la subiectul nostru principal si acela era padurea. Se putea sa fie o coincidenta dar da...imi era foarte cunoscuta casa din aceea padure. Era fix casa in care fusese mama mea inchisa de catre Richard.Asa ca m-am indepartat de grup deoare am avut o viziune. Era o persoana dar nu o puteam recunoscu la fata deoarece totul era in ceata. Era legata de un scaun si apoi s-a auzit o bubuitura sau mai bine zis zgomotul unui glont. Mult sange...prea mult sange. Iar apoi am revenit la realitate. Locul in care era tintuita de scaun aceea persoană parea ca o casa parasita sau un subsol. Asa, mergand prin padure,am gasit ceea ce-am cautat. Subsolul! Mi-am deschis lanterna telefonului si-am coborat cu curaj in subsolul prafuit. Cred ca avea peste 150 de ani. Si asa cum banuisem....scaunul cazut la pamant si mult sange se afla in acel loc. Prima data am crezut ca ar putea fi sangele mamei mele dar a trecut foarte mult de atunci. Sangele era recent. Cam de 10 minute. Iar de atunci, ma gandesc la acel eveniment. Chiar am facut poze si-am continuat investigarea cazului.
Un zgomot in usa ma trezi din nou la realitate si era timpul sa raspund.

"Chiar esti pregatit pentru asta? Nu o sa ma crezi paranoica dupa ce iti voi arata motivul refugieri mele in camera?"

imi era putin teama. Daca Samuel nu ma va sprijini. Chiar daca suntem impreuna de un an si jumatate, simt ca abia l-am intalnit.

"Sunt pregatit, iubito! Betty este langa bine.

Am deschis usa. Cearcanele iubitului meu erau foarte evidente. E tare dragut atunci cand isi face griji pentru mine dar de data asta chiar a exagerat in privinta nedormitului. Se uita adanc la mine iar apoi ma cuprinde in brate. I-am simtit lipsa. Nici nu am realizat ca a trecut o saptamana de cand m-am refugiat in camera. Stiu doar ca nu ma parasit deloc pana acum. E foarte grijuliu cu mine si imi accepta toate nazurile pe care le fac. Nici nu stiu cand ne-am certat ultima data sau daca am facut-o vreodata.

"Te rog, Annie! Nu ma mai parasi deloc. Stii cat mi-ai lipsit? Locuim impreuna si tot nu simt asta. Acum sper ca o sa ne explici de ce ai facut asta".

Tonul lui era atat de serios ca niciodata. Ii invit in camera mea. Ramaseserau amandoi cu gura cascata in momentul in care vazu toate fotografiile cu subsolul, sangele, persoanele suspecte si toate celalalte prostii de-ale mele. Incepu' sa le povestesc despre toate banuielile mele si nelinistile

"Deci ce parere aveti?" rasul meu fiind unul prefacut

" Ce parere avem? Cred ca ai innebunit cu totul. Ai febra? Vrei sa te duc la spital?" stiu ca Betty doar glumea doar ca.....

"Asta e o chestie serioasa, iubito. Viziunea ai avut-o din cauza colierelor?"

asta banuiam si eu. Iar apoi ma adresez plina cu putere spre ei. "L-a impuscat pe Richard sau pe Julya?" Urmatoarele minute le petrecem in liniste pana cand aud un raspund.

" Presupun ca Richard. Stii doar cati dusmani are. Nu cred ca Julya deoarece ea era plecata departe de aici, nu-i asa?"

Soneria ne intrerupse minunata conversatie. Coboram cu toti in graba jos in living iar apoi deschid usa. Erau parinti mei. Ce dor mi-a fost de ei. Mai vorbeam cu mama din cand in cand la telefon dar cu tata mai deloc. Eu impreuna cu Betty pregatim cina si ne alaturam cu toti la masa. Dupa ce a plecat parinti mei, am decis sa ma culc mai devreme in seara asta deoarece maine trebuie sa ma duc la facultate deoarece vacanta de primavara se sfarsise si trebuia sa ma reintorc la cursuri.
                       

                           ***

Ma trezesc mai devreme decat de obicei, asa ca ma bucur de faptul ca nu trebuie sa ma grabesc ca sa ma pregatesc.Imi iau rochia albastra cu o pereche de tenisi de aceeasi culoare. Nu sunt aceea fata care ii place sa poarte tocuri. Ma uit la ceas si observ ca mai am timp la dispozitie. Era 7:00 fix. Samuel inca era intins pe patul mare din dormitor. Chiar daca nu vreau, trebuie sa-l trezesc ca sa se duca la munca. El nu a mai dorit sa continue facultatea asa ca acum munceste pe post de bucatar. Ador tot ceea ce face el. Este tipul perfect pentru mine si stiu ca vom fi impreuna mereu.

"Iar te holbesti la perete?" imi spune domnul arogant.

"Da! Probleme in paradis?"

"Ce-mi place de tine. Doar ca ai un singur defect..." Cum? Eu defecte? Se pare ca inca nu s-a trezit din somn

"Care mai exact?"

"Alarma aia nenorocita care iar a inceput sa sune"

Nici nu imi dadusem seama de zgomotul puternic din camera. Ma apropii repede de noptiera si inchid alarma. Amandoi hotaram sa coboram in sufragerie si sa pregatim micul dejun. Defapt Sam ca eu sunt prea lenesa dimineata. Doar ii stau pe cap in timp ce gateste. In timp ce ne alintam noi, Betty tipa tare:

"Veniti repede sa vedeti! O...Nu se poate"

Ma grabesc repede in sufragerie, urmata de Sam .

"Ce s-a intamplat, Betty?" ii adresez intrebarea mea infrigurata

Ea doar arata cu mana spre televizor
Ceea ce vazusem ma ingrozi.