The Dark Side 2- Forțe irezistibile

Capitolul 14

M-am trezit de dimineață și dacă la început am crezut că am tot timpul din lume, acum mă simt presată. Nu sunt încă coafată, din câte se pare și nici machiată. Rochia îmi era agățată de dulap, însă pot cel puțin să mă laud că am reușit să-mi fac un dus. Mare realizare, trebuie să recunosc. Betty e înaintea mea, făcându-și parul.

Toți se învârteau prin jurul meu, unul făcându-mi parul, alta femeie unghiile și așa mai departe. Încă nu puteam să realizez că venise și ziua aceasta. Ziua în care îmi voi uni destinul cu partenerul meu. Nimeni nu îmi știa emoțiile, doar cei care au trecut prin acest moment. Mâinile îmi tremurau, iar palmele îmi sunt umede din cauza emoțiilor. Mă uit în oglinda la ochii mei înlăcrimați, și mă abțin cu greu să nu plâng. Nu poate deloc să-mi stăpânesc emoțiile de bucurie. Mama dacă m-ar vedea, m-ar ucide dacă mi-aș strică machiajul acum.

Era o agitație mare în apartamentul nostru, așa că ies puțin pe balcon pentru a lua puțin aer. Îmi fac cale prin mulțimea uriașă de profesioniști și rude iar apoi ajung acolo unde mi-am dorit. Mă uit la cer și acesta avea un albastru impecabil. Era o zi foarte perfectă de măritiș.

Închid ochi preț de câteva secunde dar îi deschid la fel de repede când aud fanfara de afară. Au venit! Alerg repede înapoi în camera, panicată fiindcă nici îmbrăcată nu sunt

"Au venit! Ce ne facem? Nici măcar nu suntem gata." rotindu-mă prin încăpere.
Betty râdea de panica mea dar ea tot stătea pe scaun, așteptând să i se usuce unghiile

"Mai ușor, fato! Știu că nu e primă oară când ne căsătorim dar nici chiar așa. Poate să ne aștepte.
Melanie intră cu minunăția mea, Anais care arată ca o prințesă în rochiță ei albă, dar nici partenerul ei, Sebastian nu era mai prejos.

"Iaute ce avem noi aici." și îi pup pe obrăjori.

În timp ce vorbeam cu Melanie și cu cei doi copilași, Betty se îmbracă cu rochiță ei. Era la fel de frumoasă ca a mea dar să recunoaștem. Lui Betty îi stă cu orice fantastic pe ea. O durere groaznică de cap mă lua așa că îmi ia ceva timp să mă pregătesc.Betty cobora primă și puteam auzi aplauzele celor de jos. Mă uit pentru ultimă oară în oglinda și ceea ce văd sunt eu. Și normal doar nu o să fie fantoma de la opera doar că mă voi întoarce aici că doamna Moore, ci nu domnișoară Taylor.

Dacă mai stăteam mult acolo, m-ar fi apucat o criza de plâns dar am prins curaj și-am coborât scările. O liniște profundă se așternu dar când lumea mă văzu, aplauzele începu să răsune în sufragerie.Îl puteam zări pe Sam care a rămas blocat pe moment dar și-a revenit, lungu-mă în cele din urma de braț. Ieșim afară, unde facem câteva poze și pornim spre biserica.

                              ***

Așa se simte o mireasă? Atunci la naiba, nu mai vreau să fiu mireasa vreodată. Picioarele mi s-au înmuiat, inima îmi bate nebunește, tot simt că am uitat ceva, așa că sunt obligată să iau toate lucrurile de la rand. Biserică, buchet, plajă, petrecere, mire! Am uitat de mire..Aaa ba nu! E și ăla pe lista. Stau în fata ușii bisericii cu mână la brațul tatatalui meu și numărăm în gând. Îmi era frica să intru fiindcă eram mult prea emoționată

"Iubito, totul va fi bine! Știu că emoțiile sunt mari dar trăiești acest sentiment o singură dată. Bucură-te de aceasta ocazie minunată și simtă-te în largul tău" îmi spune tata

"Dacă ar fi așa ușor, tată" iar apoi ușă se deschide iar eu merg la brațul tatălui meu spre bărbatul visurilor mele. Toți invitați se uitau la mine și simțeam cum mă roșesc toată. Dacă voi calcă pe rochie și o să mă fac de rușine?

Cealaltă pereche era deja acolo, și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Acum era rândul nostru să o facem. Ne așezăm la locurile noastre iar ceremonia începe