The Dark Side 2- Forțe irezistibile

Capitolul 11

Timpul se oprise pe loc în acel moment. Eram într-un război atât interior cât și exterior care mă măcinase extrem de tare. Nu mai știu nimic. Nici în ce dată suntem, cine mai sunt și ce voi face de acum înainte. Plâng de minute întregi pe podeaua clubului iar ceilalți se învârteau prin jurul meu cu sufletul buciumat

"Haide mami. Am stat prea mult aici jos. Trebuie să mergem acasă, să facem o baie bună cu multă spumă iar pe urma ghici ce...un film romantic". Nu înțeleg. Vorbesc minute în șir aici dar nimeni nu mă ascultă. Anais era....unde era Anais? de ce totul e în ceață?

"Annie...trebuie să accepți aceasta idee. Mama ta...a murit și nu o mai putem aduce înapoi bine?" îmi spune Sam cu lacrimi în ochi. Au luat-o razna iar numai eu sunt cea sănătoasă aici. Mami e bine, destul de bine

"Unde e ambulanța? Să sune cineva! A sunat? De ce durează atât? Unde e Anais?" îl zăpăcesc cu întrebările mele. El doar mă îmbrățișează iar eu mă descărc în brațele sale.

În sfârșit aud sirenele ambulanței iar pe urmă două persoane intrând pe ușa din față. O iau pe mama de jos, și din ce îmi văd ochii, și pe Catherine. Apare și Betty cu Anais în brațe care plângea extrem de tare pentru mama sa, același lucru făcând și eu dar pentru o altă persoană. Mama.

Drumul către spital durează o eternitate iar inima mea o luase razna. Cred că a oprit Sam de două ori mașins din cauza lipsei mele de aer, dar într-un final am ajuns și la "Castelul groazei".

Alerg panicată pe holul spitalului și întreb doctorul ce o să urmeze.

"Domnișoară, calmați-va! Ia un loc pe scaun, te rog. Mama ta va intra acum în operație dar vă zic de pe acum să vă pregătiți de ce e mai rău"

Doctorul mă părăsește și mă lasă plâng pe unul dintre scaune. Sam mă ia în brațe și îmi cântă la ureche melodia care mă liniștește de cele mai multe ori. Anais se apropie de mine și îmi ia mâinele în mâinele sale micuțe.

"Mamele noastre vor fi bine, da? Dacă ne părăsesc asta înseamnă că sunt prea lașe pentru a înfrunta realitatea dar iți asigur că vor trăi!" și se așează lângă mine.

Orele treceau atât de greu iar teama din sufletul meu creștea din ce în ce mai tare. Mă învârteam de colo-colo pe holul spitalului de parcă eram schizofrenică.

Auzeam incontinuu, focurile de arme și țipetele mele de disperare, care mă torturau de 3 ore de la ultimul eveniment. Nu știam nimic, nici despre mama, nici despre Catherine sau despre starea mea mintală. Mă așez a suta oară pe scaun și mă rog la cel de sus. Doar credința în El mi-a mai rămas. În sfârșit iese și doctorul, anunțându-ne că operația a decurs bine dar riscurile erau destul de mari. Răsuflu ușurată iar pe mama o mută la terapie intensivă. Dar vestea rea venise. Catherine murise. Anais era distrusă în brațele mele și nu suporta să-și vadă mama în starea aceea. Dar lucrul care mă sperie cel mai tare e înfățișarea lui Jonald. Stătea ghemuit jos în hol cu privirea ațintită spre mine. Nu mai clipea sau zicea nimic.

Doar mă privea cu dispreț și greață. Mâine se va ține innormantarea și nu aș permite să o las pe Anais singură cu Jonald. Așa că Betty împreună cu Mark o vor duce la înnormantare. Eu voi rămâne cu mama la spital în aceasta noapte. Așa că prieteni mei plecau acasă cu Anais să o pregătească pozitiv iar Sam să-mi aducă câteva lucruri.

Chiar dacă m-am certat cu o asistentă și doi medici, m-au primit în camera mamei mele cu chip cu vai. Intru în camera sa, și îi pot observa chipul palid al mamei mele. Era foarte obosită și eu pe deasupra m-am comportat groaznic față de ea. Mă sprijin de patul ei și adorm.