The Dark Side 2- Forțe irezistibile

Capitolul 20

Întunericul mă acaparează și eu mă simt din ce în ce mai neputincioasă. Mă ridic de pe jos, ținându-mi capul cu amândouă mâini și încerc să-mi reglez respirația. Este una greoaie și greu de controlat iar capul îmi vâjâie în toate direcțiile. Lacrimile sunt uscate pe obrajii mei la fel cum e și gâtul. Mă clatin până la ușă dar nu mergea deloc să o deschid, însă observ că sunt într-o încăperea alb-negru. Aveam impresia că sunt într-un cub și efectiv nu pot ieși, ceea ce într-un fel era adevărat în mare parte. Bat în ușă dar nu se întâmplă nimic. Mii de voci se aud în capul meu și dacă vor continua așa, o voi lua razna. În acel moment îmi aduc aminte de Katia.

"Unde e Katia? Dațimi-o pe Katia!" încep să urlu si să bat și mai tare în ușă de fier.

Aud de la distanță, pași care se aprofundează și se opresc în fața ușii mele dar nu pot vedea. Mânerul se mișcă iar ușă se deschise. O strălucire intensă, lumină camera, astfel încât îmi duc mainele la ochi. Văzul îmi reveni așa că mi le îndepărtez, și mă uit fix în ochii Lui. Ura mă cuprinde și îmi venea să-l scuip în fata pe Jonald. Îmi duc privirea la brațele sale care o ținea pe fetiță mea, plângând și vrund să fuga de lângă el. Întind mână că să o iau dar el se da cu un pas în spate

"Când a murit Catherine, a murit și sufletul meu dar mai ales conștiință. Ești terminată, Annie! Ai pierdut iar răul învinge întotdeauna" își scuipă cuvintele în fața mea, iar eu încercam să-mi stăpânesc lacrimile. Înghit în sec, sprijinindu-mă de perete încercând să mă ridic pentru a fi ochi în ochi cu el

"Greșești amarnic! Binele va învinge iar răul va suferi și va fi distrus" spun sau mai bine zis, șoptesc, iar apoi cad în genunchi.

Își da ochii peste cap și pleacă cu Katia. Cad la pământ și o simt. Simt ca și cum viată mea s-a sfârșit.

Plâng dar plânsul meu este degeaba pentru că are în cea mai mare parte dreptate. Katia e la el la fel și Anais care cine știe unde a închis-o nemernicul asta de Jonald iar eu nu pot face nimic.

Mă uit prin încăperea înfricoșătoare dar nu pot observa nimic și privirea mi se duce la corpul meu. Caut prin buzunarele pantalonilor dar fără niciun rezultat și îmi amintesc că mi-am prins părul cu două agrafe. Îmi cotrobăi parul și în sfârșit dau peste ele. Îmi bag una în buzunar, în caz de se întâmplă ceva iar cu una încerc să deschid ușă. După trei încercări eșuate, ușa se deschide iar eu îmi duc privirea în exteriorul ei, însă nu este nimeni și încerc să mă strecor prin toate încăperile.Intru undeva care pare a fi subsolul dar nimic, în bucătăria goală dar în cele din urma urc scările. Fac pași mici pentru a nu mă face auzită dar încremenesc când îmi aud fetița din nou plângând. Măresc pasul iar când ajung în capătul lor, îl văd pe Jonald cu fața îndreptată către Katia care plânge și Anais se află lângă el doar că pe canapea, însă în momentul în care mă observă, vru' să spună ceva dar printr-un semn al meu de mimică o fac să tacă.

Mă uit la cel mai apropiat lucru neînsuflețit prin zona în care mă aflu, acesta fiind o vază cu flori și dau să mă apropii de Jonald ușor.

"Omule rău, uită-te pe fereastra. Uite ce se întâmplă afară" spune Anais când observă că Jonald aproape își mută privirea în spatele sau.

Acesta se duce până la fereastra mare, unde poate vedea absolut tot ce se întâmplă afară iar eu le pup pe fete și printr-o mișcare bruscă, îi dau una în cap. Cade lat la picioarele mele și pentru a fi sigură că nu se trezește îi mai dau și un picior în cap. Asta a cam durut dar merită și mai mult de atât.

Tremură carnea pe mine dar rezist și cu chip cu vai, iau fetele cu mine și căutăm o cale de ieșire. În fața casei, locul este împânzit de paznici și mult că sigur vom fi prinse dacă vom alege varianta asta, așa că verificăm toate ușile și geamurile din încăpere. Ușă care duce spre ieșire în gradină este închisă dar Anais găsește un geam deschis.Este o distanță cam mare, de 2 metri dar Anais se strecoară primă prin el dar am mai rămas Katia care nu o putem arunca pur și simplu afară. Mă sprijin de tocul geamului cu Katia în brațe și mă rog să aterizăm cu bine până jos. Închid ochii cam 5 secunde, iau aer în piept și sar. Mă lovesc tare la piciorul drept dar Katia nu a pățit nimic, ceea ce este bine. Alergăm cat putem și ne ferim în momentul în care mai vedem câte un paznic sau doi. În sfârșim ieșim din clădire iar acum ne aflăm într-o zona împădurită și este într-adevăr greu să fugi prin zona de asta.