The Dark Side 2- Forțe irezistibile

Capitolul 22

Nu întotdeauna poți deveni învingător, însă dacă lupți la nesfârșit și ai speranța în suflet, toate gândurile negative vor dispărea de acolo unde au venit iar noi oamenii vom avea sufletul împăcat.

Astăzi am realizat multe și mai ales, am învățat despre ce înseamnă viața cu adevărat, însă mulți se închid în ea, neștiind cum să o prețuiască. În viața cotidiană, apar o mulțime de necazuri și majoritatea se plâng dar așa nu pot rezolva nimic, ci luptând contra ei,vom realiza că fără aceste obstacole am știi doar partea bună a lucrurilor. 
Respir greoi dar îmi dau seama că n-am murit, așa că îmi deschid ochii cu încetinitorul și văd cum totul arde în jur însă eu sunt intactă. Corpul meu este acoperit de o lumină strălucitoare, în care focul nu m-ar putea cuprinde.

Privesc ecranul mare din fața mea și acolo îl văd pe Sam care este înconjurat împreună cu fete de acea lumină. Mă liniștesc subit și realizez că bunătatea și curajul nostru ne-a apărat formând un portar care ne-a protejat de pericolele răului. Jonald se transformă în cenușă dar Richard nu era pe nicăieri, așa că ies din casă în care pericolul poate apărea oricând. Richard stă pe scări, plângând, însă când mă vede se ridică de pe ele și mă cuprinde într-o îmbrățișare caldă. Îmi mângâie parul, așezându-l în același timp și mă soarbe din priviri toată.

"Am murit cu toți?" întreabă nesigur pe el, lăsându-și capul în pământ. Îl ridic și zâmbesc.

"Nu noi, ci el. Am scapăt, tată! Tot răul a dispărut iar povestea noastră a început!" spun și râd de entuziasmul meu.

Anais aleargă spre mine cu ochii plini de lacrimi și îmi strânge picioarele cu mânuțele ei mici. O îmbrățișez strâns, pupându-i obrăjorii în timp ce se descarcă în brațele mele. Sam vine cu Katia și ne îmbrățișăm cu toți 'laolaltă, izbucnind în plâns dar de dată aceasta, de fericire. Soțiorul meu își pune palma pe umărul meu, anunțându-mă că e timpul să plecăm. Mă uit pentru ultima oară în spate la casa plină de flăcări în care Jonald a murit împreună cu răutatea lui și încep să mă învârt si să țip

"Suntem liberi! În sfârșit liberi!". Ploaia se porni și mă curață de toată greutatea pe care am avut-o și pot să spun că în sfârșit am reușit să înving forțele irezistibile si să îmi găsesc liniștea alături de familia mea.

                               ***

Betty ne întâmpină veselă, sugrumându-mă în îmbrățișarea ei dar mă lasă în momentul în care vede că rămân fără aer și ne invită pe canapea. Familia ei este aici care l-a adus pe Sebastian pentru ai ține companie lui Anais si să mai uite puțin din lucrurile pe care le-a trăit zilele astea. Mark face cafelele și eu mă învelesc până la gât cu o pătură pufoasă și moale, însă îmi amintesc că Katia e ruptă de foame, așa că o  alăptez mai întâi și după îmi savurez cafeluța. Soneria se aude, iar eu deschid ușă, întâmpinându-l pe tata.

Acesta este alb ca varul la față dar culoarea obrajilor revine la normal când mă vede pe mine. Îmi povestește că abia a aflat de dispariția noastră și a venit într-un suflet până aici. Îl rog să se așeze pe canapea și le povestesc chinul pe care l-am suportat zilele astea. Le mulțumesc tuturor care au venit aici, spre exemplu lui surioara mea, Julya dar și Emma care mi-a devenit o bună prietena și îi conduc până la ieșire. Betty nu se mai dezlipește deloc de lângă mine, cum făcea în zilele trecute dar eu tot o iubesc fiindcă este așa protectoare

"Știi că în zilele astea am luat-o razna?" îmi spune ea iar eu îmi dau ochii peste cap

"Nu mă crezi, nu?" continuă și vine lângă mine cu un carnețel care pe primă pagina scria: "ora 15:30-Nu am aflat nimic" iar următoarele foi continuau tot cu ora și ceea ce se întâmplă. O pup pe frunte, spunându-i că totul a trecut și a rămas în trecut și mă duc direct în camera mea și a lui Sam, unde o găsesc pe Anais care doarme jos lângă pătuțul lui Katia, așa că o iau în brațele mele, ducând-o în camera ei.