Snik

Capitolul 2

De 5 minute tot încerc să inchid fermoarul blugilor pe care urma să îi port astăzi la facultate.
Fir-ar să fie, cred că m-am mai îngrășat! Gândesc eu cu voce tare.
De fiecare dată când sunt stresată mănânc fără oprire. Cred că e o problemă ceva sau ,pur și simplu, e modul meu de a mă calma.

Într-un final hotărăsc să renunț la blugi , cu toate că , sunt blugii care se potriveau cel mai bine cu tricoul negru mulat pe care îl alesesem.
-Perfect , acum trebuie să mă schimb de tot.
-Haide scumpo, ce îți ia așa mult ? O să întârzii la prima oră și dacă nu te grăbești, vreau să îți reamintesc că eu nu te pot duce mai târziu și o să trebuiască să iei autobuzul până la școală.
Mama. Cred că unica persoană pe care o iubesc cu adevărat și știu că mereu încearcă să mă ajute când in fața mea apare o prăpastie peste care nu sunt în stare să sar.
În ultimul timp, suntem amândouă ocupate ,eu cu școala iar ea cu serviciul. Dar, înainte petreceam extrem de mult timp împreună, "ca fetele ".
-Hey, la ce te gândești? Din cauza fețișoarei astea ganditoare a ta , am întârziat de 3 ori la muncă , în 3 zile. Sper că ești conștientă că blugi ăia nu îți mai vin și te hotărăști odată să îți pui altceva, cât mai repede, dacă vrei să iei micul dejun. O spune și părăsește încăperea.
Are dreptate, trebuie să mă grăbesc să mă îmbrac. Ultima dată când am fost cu autobuzul, cineva a vărsat ceai fierbinte pe mine și m-am așezat pe o gumă de mestecat deja mestecată. Bleah,doar gândul îmi face părul din cap să se ridice.
Mă grăbesc și îmbrac primii blugi pe care îi prind după care agăț din mers teneșii vechi și mă grăbesc să cobor scările până la parter unde era bucătăria. Chiar aveam nevoie de un mic dejun copios , sau , măcar unul normal.
Mănânc ce apuc în grabă și alerg spre mașina mamei care deja era gata de plecare în fața casei.
Urc în grabă și pornim în trombă spre facultate.
Știu la ce vă gândiți, de ce încă mă duce mama cu mașina dacă sunt la facultate ?
Păi , poveste lungă . De fapt , nu chiar atât de lungă, mi-e frică să conduc.
Poate sună ciudat pentru unii , dar ăsta era motivul pentru care nu aveam carnet.
În fine, acum , că am lămurit și chestia asta , eu zic să înceapă ziua care speram eu să fie una mai bună decât cea de ieri .
Ajunsem la școală, cobor în fugă din mașină și alergând, mă întorc și îi trimit un pupic în aer mamei care a avut un zâmbet tâmp pe fața timp de exact 2 secunde după care , a realizat că deja intarziase la muncă. Am auzit doar roțile mașinii scarțâind sub asfalt deoarece nu m-am mai uitat în spate să văd dacă a plecat.
În graba mea , mă izbesc într-o persoană care se grăbea la fel de tare ca mine să intre la ore.
Era o fată , roșcată cu ochi negrii și buze rozalii. Un chip destul de familiar aș spune , dar totuși atât de străin mie.
-Hei, uită-te pe unde mergi. rostește ea pe un ton tăios. Nu vreau să-mi sparg capul astăzi.
-Scuze. Atât am reușit să bolborăsesc pentru că deja ea o luase la goană spre clasă, cred.

*masa de pranz*
În general îmi place să stau singură în pauza de la prânz și să citesc ceva în timp ce mănânc mâncarea oribilă ce ni se oferă la cantină. Câteodată, parcă încă mișcă și stă să-ți sară din farfurie la gât.
După cum spuneam, de obicei pierd timpul singură în cele 30 de minute de pauză, dar astăzi, nu a fost chiar așa.

În timp ce eu eram confundată în povestea cărții pe care o citeam, jucându-mă cu mâncarea și zâmbind la fiecare moment romantic din carte, observ cum cineva se așează pe scaunul din dreapta mea .
Îmi ridic ochii leneșă de după coperțile cartonate și era el.
Nu știu dacă măcar astăzi era însorit  afară sau pur și simplu razele care îi scăldau chipul erau doar în capul meu dar arăta absolut superb cu ...STAI! Ce tot fac eu aici ? E un simplu băiat de bani gata care așteaptă ca toate fetele să îi cadă la picioare. Nu o să fac parte din grupul lui de mironosițe cu care își petrece...Nu termin de gândit ideea ce îmi venise atunci în cap că îi aud vocea gravă:
-Vezi , ai ceva aici . Probabil niște bale. Nu știu dacă în lumea din capul tau ești bipolară sau pur și simplu te lupți cu tine dar vreo 2 minute te-ai holbat la mine și vreo 3 te-ai incruntat de parcă ți-aș fii zis că ți-am omorât mama. O spune el pe un ton jucăuș.
Am făcut ce ??? Oh doamne!
Îmi simt obrajii arzând și tot ce reușesc să articulez e :
-C-c-ce???
-Uită-te la tine . În spatele meu e cumva Johnny Depp sau Justin Biber? Nu știu de ce te comporți de parcă...
- Cine te crezi ? Am acceptat să fac proiectul ăla cu tine și de acum te crezi important? Să îți spun un secret, mă aplec spre urechea lui și îi țip, EI BINE,NU EȘTI!!!
Se ridică ca și ars și eu împreună cu el. L-am ținut ațintit cu privirea câteva momente după care mi-am luat cartea și mâncarea de pe masă și am plecat. L-am auzit de câteva ori tipand în după mine dar l-am ignorat. Ce mitocan! El chiar crede că își permite să facă ce vrea el cu oricine.
Vreau doar să ajung acasă și să mă trântesc în pat.
Proiectul ăsta va fii un eșec la fel ca și anul ce stă în față. Cum să fac un proiect cu cineva cu care nici măcar nu pot purta un dialog civilizat ?
E al naibii de afurisit și se crede centrul universului.
Mi-aș fii dorit să îi pot da o palmă dar ar fii fost prea exagerat. Toată lumea s-ar fii uitat la noi iar eu sunt prea timidă să suport privirile ucigătoare ale fetelor care stau în limbă doar să aibă o bucățică din Snik.
Câteodată mă întreb ce are atât de special încât... oh las-o baltă, acum câteva momente te holbai la el și salivai și acum îți pui întrebări de genul ?
De multe ori am discuții cu mine însămi ,pentru că, eu sunt unica persoană care chiar știu de ce gen de sfaturi am nevoie.

Hey, dedic acest capitol Mirunei.💕
E o persoană minunată și m-a susținut în toate lucrurile și deciziile pe care le-am făcut.
Dacă citești asta, sper că ai idee cât de recunoscătoare îți sunt.