Snik

Capitolul 12

Îl văd pe Snik intrând pe ușă și mă întind înapoi în pat.
- Vrei ceva de mâncare? Trebuie să fii lihnită de foame.
-Sincer , mi-e destul de foame. Îi răspund eu zâmbindu-i vag și jucându-mă cu degetele.
-Bine, merg să pregătesc ceva. o zice venind spre patul meu și lăsându-mi un mic pupic pe frunte după care îl văd cum iese pe ușa leneș.
Încă confuză de cele întâmplate,încerc să mă ridic din patul călduț. De ce era așa frig? Îmi oblig picioarele să se miște până în fața dulapului pentru a pune ceva pe mine. Agăț rapid un hanorac mai larg și o pereche de colanți negrii vechi. Mă așez în fața oglinzii și trec obosită peria prin părul meu care acum era extrem de scurt. Dezamăgită de imaginea mea,decid să mă ridic și să mă îndrept spre bucătărie,poate as putea să îl ajut cu ceva pe Snik. Pășesc ușor pe fiecare treaptă pentru a nu fii auzită. Mă așez în tocul ușii și îl privesc pierdută. Era îmbrăcat cu unul dintre șorțurile mamei preferate, avea mâinile pline de făină și arată de parcă nu ar fii dormit nopți bune. Se pare că nu eram singura obosită de aici.
- Ești bine? îl întreb eu pe un ton scăzut pentru a nu-l speria.
Își ridică privirea concentrată spre mine și îmi arunca un zâmbet tâmp.
- Ce te face să crezi că nu aș fii? Îmi răspunde pe un ton amuzat.
Pot să îi văd ochii strălucind. Mama îmi spunea că chestia asta e unul din simptomele febrei uneori.
Mă îndrept ușor către el și îi ating cu dosul palmei fruntea. Ardea! Își retrage capul de sub palma mea rapid uitându-se suspicioși la mine.
- Ce e cu tine ?De ce nu mi-ai spus ca iti e rău? Mă răstesc eu la el.
- Calmează-te. Sunt bine. Lasă-mă doar să termin de făcut mâncarea și după o să iau o pastilă și o să mă simt mai bine.imi raspunde pe un ton liniștitor.
Ies val vârtej pe ușa și mă îndrept direct spre camera mamei. Nu am mai fost de ceva vreme acolo dar știu că avea câteva pastile de durere de cap într-un dulap.
Intru reținută în cameră iar ochii mi se ațintesc spre o foaie albă ce era ascunsă sub perna ei. Doar un mic colțisor se putea observa. Mă grăbesc să o scot de acolo, uitând adevăratul motiv pentru care am venit.Mă așez pe ușor pe pat și cu mâinile tremurânde, despachetez hârtia.

"Hei,dragă. Nu știu dacă o să citești vreodată această scrisoare dar dacă ai găsit-o , înseamnă că ești bine.Nu am avut suficient curaj să îți zic tot adevărul pentru că mi-a fost teamă să nu te fac să te îndepărtezi de mine. Probabil tatăl tău deja a încercat să te atragă spre el cu minciuni. Dar știu cât de bine te-am educat și crescut și asta mă face să fiu sigură că nu te-ai lăsat păcălită de acel moș. Adevărul e că tatăl tău m-a amenințat că mi te va lua dacă nu fac toate astea. Îmi pare rău. El are dreptul la custodia ta mai mult decât mine,doar ca niciodată nu i-a păsat de noi. Acum, recent, mi-a cerut să provoc un accident fals de mașină și să mă prefac că nu te recunosc. Am acceptat.Nu voiam să te pierd...dar lucrurile au ajuns prea departe.Te rog sa ma ierți. Ai grija de Snik, e singura ta speranță.Cu multă iubire, mama."

Mă grăbesc să-mi șterg lacrimile cu colțul mânecei dar asta nu le oprește deloc.
Mama s-a sacrificat pentru mine neștiind ca planul tatei era să o omoare. În curând o să fac 18 ani și atunci,nu o să mai aibă nici un drept la viața mea. Dar...mama de unde știa de Snik? Nu i-am povestit sau zis nimic niciodată de el. Mă grăbesc înapoi spre bucătărie dar în drum, imi aduc aminte adevăratul motiv pentru care am fost in camera mamei. Caut nebunește prin sertare si dulapuri până ce dau peste o cutie mică pe care scria Paracetamol. O apuc în grabă și închid dulapul zgomotos.
Cobor iarăși spre bucătărie.
Il văd pe Snik uitându-se curios la mine cu o sprânceană ridicată.
Țineam mâinile la spate. Într-una aveam hârtia de la mama iar în cealaltă aveam cutiuța cu pastile. Ridic mâna cu pastile si i-l arăt.
-Pentru asta am plecat.
Arunc cutiuța pe masă și mă grăbesc și iau un pahar din dulap, după care, îl umplu cu apă.
- Poftim. spun eu trăgându-mi nasul.
Snik se uită la mine și probabil se vede de la kilometrii  pe fața mea că am plâns.
- Ce s-a intamplat? staruie el.
-Sunt bine. Doar mi-e foame. răspund eu încercând să îi arunc un zâmbet mic.
- Ai plâns pentru că îți era foame? Cam ciudate fetele astea. râde el încercând să schimbe subiectul.
- Da,chiar așa. Gata masa?

Sper că v-a plăcut si acest capitol. O să încerc să scriu mai des. Multumesc pentru 500 de citiri!❤
Criss.
P.S.: Scuze pt greșeli. O să îl corectez mai tarziu.