Snik

Capitolul 9

Ochii mei mai aveau puțin și ieșeau din orbite.
Cuvintele lui, erau ca o melodie frumoasă pusă pe repeat în capul meu.
Încerc să mă adun pentru a-i putea da un răspuns concret dar simțurile mele parcă o luaseră la fugă.
- P-poftim?...îndrug eu confuză.
- Am nevoie de tine să mă ajuți să termin proiectul. Notele tale depind de el , sau mă înșel eu ?
Aștept curioasă și plină de nervi să aud ce are de spus după care ma ridic de la masă și plec.
Mă opresc în colțul ușii și îi spun pe un ton tăios:
- Ar trebui să pleci.
După care urc scările încet și apăsat in speranța că poate o să-i vină mințile la cap.
Tot ce s-a auzit in urma mea a fost izbuitura ușii de la intrare. A plecat...din nou.
Credeam că deja m-am obisnuit cu ieșirile nervoase ale lui Snik dar , mă durea la fel de tare.
Oricum la ce m-am așteptat? Doar eu i-am spus să plece.
Mă întind iarăși în veșnicul meu pat și incerc să mă calmez.
De fiecare dată când Snik e lângă mine, provoacă haos în mintea mea. Nu știu dacă ar trebui să lupt cu el sau cu ceea ce simt. Câteodată , eu sunt mai complicată decât el.
Am fost o ruină vie timp de câteva săptămâni.
Și cât despre faza cu proiectul, sa nu credeti ca nu ma interesează, doar ca momentan ...nu mă simt în stare de a face ceva legat de iubire având în vedere că am pierdut singura persoană pe care o iubeam.
Ați simțit vreodată că tot ce faceți sau spuneți nu e suficient?
Că oricât de mult ați lupta pentru a obține ceea ce vă doriți, vedeți că vă îndepărtați de fapt de țel?
Că oricât de mult ați iubi o persoană, ea tot v-a pleca ?
Așa ma simt eu acum. Nu am fost niciodată perfectă, nu m-am considerat nici măcar suficientă în viața asta iar din cauză că am pus alte persoane pe primul loc , am pierdut mult.

Mă ridic ușor din pat si mă așez în fața măsuței cu oglindă din camera. Mă privesc pentru câteva momente după care caut haotic prin sertare. " Oare unde am pus-o?" mă întreb pe mine însumi.
-Aici erai. rasuflu ușurată și extrag din sertarul lemnos o foarfecă metalică.
Îmi prind părul lung în mână și încep să tai. Nu mă mai interesează de nimic si de nimeni.
Am tăiat din el până deasupra umerilor. Destul de strâmb dar se poate rezolva. Separ usor 2 șuvițe mici din fața de restul părului și încep să le tai până în dreptul frunții.

"-Poate asa o sa ma iubesc si eu."
Am simțit nevoia de schimbare de foarte mult timp, dar nu la genul de schimbari de care am avut parte. ( atunci cand a plecat tata , atunci cand am aflat ca mama nu stie cine sunt si atunci cand m-a lăsat singura pe acest pământ )
Ochii mi se umplură de lacrimi la vederea persoanei din oglindă.
Eram...hidoasă.
Părul îmi era tuns greșit, ochii îmi erau plini de lacrimi iar fața îmi era plină de fire de păr din cauza tunsului violent.
Mi-am dus mâinile la ochi si am inceput sa plâng zgomotos.

Ușa de la intrare se aude izbindu-se din nou si pași mari urcă în grabă scările .
Mă întorc ușor spre ușa camerei mele și îl văd din nou. Îmi sterg lacrimile cu podurile palmelor și încerc să spun ceva dar Snik se apropie rapid de mine și ochii lui îi întâlnesc pe ai mei.
Îmi înlătura ușor, cu vârfurile degetelor firele de păr de pe nas si obraji, după care se întinde si apucă foarfeca de pe masuță. Mă întoarce cu fața în spre oglindă și începe să îmi înlăture vârfurile mai lungi pentru a-mi aduce tot părul la un nivel egal.
Ca un tată, mă mustră subtil cu privirea. Drept răspuns la mustrările lui , ii arunc un zâmbet tâmp la care el,la rândul lui , îmi raspunde cu un zâmbet.

După ceva chin , părul imi era egal peste tot și mă simțeam mai bine in pielea mea.
- Mulțumesc. șoptesc eu cu teamă.
- Ești o prostuță adevărată! îmi raspunde el zâmbit și îmi ciufuleste părul abia tuns.

Sper că v-a plăcut si ati disfrutat din plin si de acest capitol!♥️
Vă iubesc mult si nu am cuvinte să vă mulțumesc îndeajuns pentru cele aproape 400 de citiri!!!🥺
xoxo, criss.
p.s.: scuze de greșeli.😄