Snik

Capitolul 8

Ochii săi vorbeau multe însă buzele îi erau neclintite.
Culoarea irisurilor lui era pătată cu tristețe și confuzie.
Cu mișcări agile reușește să treacă pe lângă mine și să intre în casă.
Probabil că nu o să scot nimic de la el nici de acesta dată.
În capul meu se desfășurau mii de gânduri și temeri.
Însă, făptura plăpândă ce stătea acum întinsă pe canapeaua din living ,mi le-a risipit pe toate.
Merg spre el cu pași mici și tiptili.
-Mă simt rău. De câteva zile mă simt foarte rău. Vocea lui stinsă sparge tăcerea în care plutea încăperea.
- Ai mâncat ceva ? îl întreb eu cu un oarecare ton de îngrijorare în glas.
-Mm...mârâitul lui mi-a dat de înțeles că răspunsul era negativ așa că m-am grăbit să îi pregătesc ceva. Nu eram o bună bucătăreasă dar puteam începe acum.
Încep să deschid toate dulapurile pe rând și găseam același gol în toate.
Frigiderul deasemenea era gol. De când a murit mama , nici eu nu am mai mâncat nimic gătit pentru că eram prea deprimantă să pregătesc ceva fără să fac vreo prostie.
Mă întorc înapoi în living unde îl găsesc pe Snik dormind ca un bebeluș. Obraji îi erau rozalii, probabil avea febră. Genele mari îi mângâiau usor cearcanele urâte iar buzele îi erau palide.
Trebuie să merg la cumpărături și să trec și pe la farmacie când mă întorc.
Alerg rapid pe scări pentru a ajunge în camera mea . Mă îmbrac cu ce apuc și , la fel de repede,le cobor iar.
Mă mai uit odată la îngerul ce dormea liniștit mângâiat de razele soarelui după care apuc în fugă cheile de pe măsuța din hol și plec.

*după câteva ore*

Las sacoșa de cumpărături jos pentru câteva minute pentru a putea descuia ușa.
Intru pe vârfuri în propria casă de parcă aș fii vreun hoț , dar nu, nu vreau să îl trezesc pe Snik, e foarte posibil să doarmă și acum.
Las cheile pe măsuța de unde le-am luat înainte cu câteva ore ,îmi arunc papucii din picioare ici-colo și mă grăbesc spre bucătărie pentru a lăsa cumpărăturile.
După ce aranjez cumpărăturile un gând nebunesc mă face să alerg spre living.
"Dacă a placat?"
Intru pe ușă și gândul nu pare a fii atât de nebunesc pe cât pare. Nu mai era acolo. Ca de fiecare dată, dispare când deschid ochii. E ca un vis , nu mai e acolo când mă trezesc.
Dezamăgită, mă întorc înapoi în bucătărie.
Chiar dacă el a plecat , eu trebuia totuși să mănânc ceva.
Mă grăbesc să-mi pregătesc ceva și mă așez la masă. Nu îmi era foame ,mai mult mă jucam cu mâncarea din farfurie. Capul îmi era plin de gânduri iar inima plină de Snik.
Nu , nu cred că îmi place de el , doar că mi-e teamă pentru sănătatea lui iar inima mi-o ia razna gândindu-mă că l-am avut aici în dimineața asta iar acum a dispărut iarăși.
Niște pași greoi se aud de pe scări.
Am tresărit când persoana a ajuns în fața ușii din bucătărie.
Nu plecase , era tot aici. Avea părul răvășit și ud , obrajii la fel de rozalii și buzele reveniseră la culoarea inițială.
-Aveai de gând să mănânci fără mine ? ridică suspicios o sprînceană.
-Te-am lăsat acasă pe jumătate mort și tu ai făcut duș?? îi răspund într-un mod tăios.
Îmi ranjeste și se așează la masă cu mine.
Se uită în ochii mei și răspunde prompt:
-Exact.
Dacă acum câteva momente simțeam compasiune pentru el , acum i-aș da o bătaie bună.

Mă grăbesc și scot din geantă un tubuleț galben cu pastile.
- Uite, ia astea. O să te simți mai bine. îi întind eu tubul în față.
Îl apucă rapid și îl izbește pe masă. 
- Nu am nevoie de nimic. Am nevoie de tine .

Scuze daca am greșeli gramaticale sau de exprimare, urmează să îl corectez după.🖤
Ce ziceți? Cum vi s-a părut declarația lui Snik?
Credeți că o să-i spună adevărul în capitolul următor sau o să continuie să plece și să vină?😳
Vă mulțumesc mult pentru 300 de citiri, chiar sunt extrem de fericită!
xoxo, Criss.❤