Încerc să intru în casa fără ca mama să mă vadă fiindcă nu știu încă în ce stadiu arăt la față și nu vreau să se îngrijoreze mai tare pentru mine decât o face deja. Când cred că am trecut de prima amenințare mă îndrept cu pași grăbiți spre baie, încui ușa și mă uit în oglindă. Încep examinarea minuțioasă a feței și îmi dau seama că nu sunt chiar așa de șifonată.
Am doar o mică vânătaie sub ochiul drept și puțin sânge închegat deasupra buzei. După ce termin vizualizarea tenului îmi dau hainele jos și observ că cotul stâng este tot mov, iar burta mea prinde o tenta gălbuie. Sunt destul de mulțumită că am scăpat atât de ieftin, dar și nervoasă că el a scăpat chiar gratuit.
Când vreau să ies din baie mama mă aștepta la ușă.
— Dumnezeule, Irene! Ce ai pățit?
Îmi pare nespus de rău că mă vede așa și chiar nu vreau să îi dau motive de îngrijorare. Aleg să îi evit privirea și să o îmbrățișez ca să se mai liniștească.
— Sunt bine mama, serios.
Mă privește neîncrezătoare, dar acceptă într-un final. Îi zâmbesc și o invit la mine în camera.
— Voiai să îmi zici ceva?
— Da, am vorbit cu tatăl tău și mi-a zis să îți interzic să mai fumezi.
— Oh, până la urmă și-a făcut curaj și a vorbit... Pai și ar trebui să ascult?
— Nu fi aiurită. Fă ce îți trece prin cap, dar cu limita bunului simț și să nu uiți de unde ai plecat.
Chicotesc când aud că îmi ține acest discurs doar ca să îi facă într-un fel în ciudă tatei, chiar daca el nu poate auzi. Dau din cap aprobator în legătură cu cele spuse și îi zic că vreau să dorm puțin fiindcă sunt cam obosită.
CITEȘTI
Rănește-mă!
Short Story|FINALIZATĂ| Prima carte a seriei 'Semnele trecutului' Irene este fata rebela care prin sudoarea muncii a reușit să își impună respectul la ea in liceu, dar toată acea munca va fi în zadar când un coleg nou apare in liceu. Primul ei instinct...
