Colegul De Bancă

35

    Yuko pov

  De când am ieşit de la spital sunt tratat la propriu ca un prinț.Niko a devenit de 10 ori mai grijuliu cu mine,chiar dacă şi înainte era foarte grijuliu.Mama lui îmi face mâncare diferită de mâncarea lor.Mănânc multe fructe şi legume şi să nu uităm de dulciuri sau uneori chiar şi murăruri.Mâncarea pe care mi-o face mama lui nu mă face să vomit.Păi normal dacă şi ea a născut şi a trecut prin asta!Abia aştept să mergem să facem cumpărături pentru camera lui bebe.Până va împlini 10 anişori,camera lui va fi tot aici la etaj dar într-o cameră mai îndepărtată de a noastră.Etajul are 4 camere :camera lui Niko,camera mea şi încă două de oaspeți.Şi mai are o baie aici sus.Partea de jos este structurat din living,bucătărie un hol,o baie,dormitorul părinților lui, încă o cameră de oaspeți şi o debara.
    Acum stau întins în pat,cu capul pe pieptul lui Niko şi ne uităm la desene ca nişte copilaşi de grădiniță.
   -Dulceață?Mdea...aşa îmi spune el
   -Hm?
   -Eşti ok?
   -Da,de ce?
   -Pentru că eşti roşu la față şi transpiri.Eu abia acum mi-am dat seama că eu mă holbam la abdomenul lui şi jos la pantalonii lui scurți..
   -Ăm...eu..pot să explic!Sar ca ars din pat
   -Calmează-te,este înregulă,şi mie îmi este puțin cald.El începe să rândă iar mie îmi vine să mă bag sub pâmânt de ruşine..auzi la el "şi mie îmi este puțin cald"pff ce replică.
   -Atunci deschid geamul.Spun eu ironic şi rabatez geamul şi mă pun la loc în pat lângă ursulețul meu.El începe să se joace cu părul meu şi din când în când îmi pupă vârful capului.
   -Dulceață?
   -Da?
   -Te-ai gândit oare ce poate fi?
   -Ursuleț,a trecut doar o zi de când sunt însărcinat.Sincer să fiu încă nu m-am gândit la asta..dar,tu ce ai vrea să fie?
   -Nu contează!Şi dacă e băiețel sau fetiță tot îl sau o voi iubi la fel şi pe tine.Mă uit cu o sprânceană ridicată spre el
   -S-a trezit poetul din tine?Spun eu râzând Niko şi el la rândul lui făcând la fel.
   -Îți dai seama că da.Ne țineam deja de burtă de la râs.
   -Mi-e foameeeeeeee!
   -Hai jos atunci.
   -Nu mă duci tu în brațe?Față de cățeluş activat.
    -Cum să refuz o dulceață ca tine?
    -Nu ai cum!
   -Din păcate da.
   -Auch,m-ai jignit..spun eu ironic
   -Ofuleț...
   -Hi hi!
   -Ce ai vrea să mănânci?
   -Nu ştiu..Mă gândeam la salată de fructe sau salată de legume..Sau nişte supă de tăieței!Sunt comfuz..
   -Ia-o uşor pentru început..Poți mânca supă şi după o salată.Ce zici?
   -Nu sunã rău,ba din contră eşti un geniu!Te iubesc!Îi sar la gât şi încep să-l sărut de parcă nu ne-am mai văzut de câțiva ani buni.El mă strânge de ambele fese şi gem de plăcere.Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu îl cunoaşteam..Plămânii mei nu mai rezistă,cer disperat aer aşa mă retrag din sărut.Amândoi respirăm greoi.Mă duce jos la bucătărie unde mama lui face ceva de mâncare.Mă întreb ce poate fi,mirosul este unul divin.
   -Vă pot ajuta cu ceva?Întreb eu,deja m-am săturat să tot stau şi să nu fac nimic!
  -Nu, mulțumesc dragule!
  - Of...dar chiar vreau să fac ceva mă plictisesc grav şi îmi este şi foame..
   -Atunci,uite aici un bol cu salată de legume şi puteți ieşi pe undeva la aer curat că doar stați toată ziua în casă şi nici statul prea mult în casă sau dacă nu te mişti nu este prea bine.
   -Atunci dulceață,hai sus şi după ieşim afară cu cățeluşul.Ce zici?
   -E suuuper!Am luat bolul şi am început să bag în mine ca spartul.Nu mă înțelegeți greşit,dar trebuie să mănânc pentru doi,şi mama lui face un sos atât de bun pentru salată de îți vine să mănânci sosul aşa simplu.Eu mi-am luat pe mine o pereche de pantaloni de sport simplii albi,un tricou peste care un hanorac de-al meu şi mi-am luat adidaşii cei negrii. Niko şi-a luat o pereche de blugi simpli albaştrii,un pulovăr mai subțire verde peste care un tricou negru cu imprimeu cu un lup în mijlocul tricoului.Şi-a luat pe el o jachetă simplă,neagră de piele şi adidaşi albi.I-am pus lesa lui Moki şi an coborât jos de unde îmi iau şi eu jeaca.
   -Mamă,noi am plecat!Omul ăsta nu poate să facă ca un om normal care merge la mama sa  că pleacă sau ceva,el preferă să strige de la uşă.
   -Bine dragilor!Niko,ai mare grijă de Yuko!Dacă începe să fie frig să veniți acasă şi nu mergeți departe!
   -Da mamă!
   -Şi unde mergem acum?întreb eu oarecum emoționat
   -Având în vedere că Moki este cu noi,vom merge la parcul acela pentru câini.
   -Bună idee!
   -Atunci hai să ne mişcăm.Dacă stăm în fața pornții nu ajungem nicăieri.
   -Oh,desigur!
  Am pornit la acel parc pentru câini,eu îi țin lesa lui Moki că dar de ce nu?Se poate vedea fericirea şi entuziasmul pe fața lui.Parcul nu este prea departe de casa noastră,este la 2 străzi distanță.Moki,este o maşinărie de treabă mică!La fiecare 2-3 metri merşi el îşi făcea treaba pe ce apuca.
Într-un final am ajuns la parcul respectiv şi îi dau drumul din lesă şi fuge la ceilalți câini.Eu şi cu Niko ne-am aşezat pe singura bancă liberă din tot parcul ăsta.Mi-am "împletit"dejetele cu ale lui şi mi-am sprijinit capul de umărul lui.Un oftat îmi iese pe gură..
   -Niko?
   -Da?
   -Îți dai seama când se va naşte copilaşul nostru vom sta la fel ca şi acum..Îi spun eu cu un zâmbet larg pe față.
   -Sau când vom fi bunici,cu nepoțeii.
   -Noi ne gândim deja la bătrânețe când nici 18 ani nu avem.Niko nu spune nimic doar îmi ridică bărbia şi se aplecă spre fața mea şi mă sărută.
____________________________
Uitați capitolul promis 🖤