Adevărata dragoste

Capitolul 2

      De un lucru eram sigură, mătușa mea nu m-ar concedia. Și chiar dacă ar face-o, mai e doar puțin din Iulie și oricum job-ul lua sfârșit! De ce să nu mă distrez puțin? Cei trei discutau degajat la masa lor, iar el se uita din când în când înspre mine, însă încercam să nu mențin prea mult contactul vizual și întorceam mereu privirea. Nu de alta, dar aș fi izbucnit în râs și nu mi-ar mai ieși planul. Nu există bărbat care să mă ia în râs și să nu plătească pentru asta!

— Uh! Dar știu că s-a încins atmosfera nu glumă! A meritat să ies din casă!

        Daniela apăru lângă mine făcându-și aer cu o cârpă pentru lustruit pahare. Am început să râd pe înfundate și am lovit-o cu șoldul ca să înceteze cu căldurile.

— Târfă mică, doar ce te-ai despărțit de Juan! i-am rânjit și a deschis ofensată gura.

— Trebuia să-mi fi spus că ai pus deja ochii pe el! mi-o intoarse. Atunci celălalt.

— Cred că tipa aia sexy e iubita lui. Și vezi să nu, m-a călcat pe nervi mai devreme tâmpitul ăla.

— Cum așa?

     Alex îmi adusese în față tava cu cele comandate, omleta în special mirosea imbietor.

— Privește și învață ! i-am răspuns zâmbit inocent lăsând dantura la vedere.

     Precum o pisică șireată m-am îndreptat cu tava în mână spre masa lor. Nemernicul mă scana din cap până în picioare. Doamne, sper să nu mă impiedic și să cad.

— Comanda voastră!

       Am zâmbit profesional și am lăsat tava pe masă urmând să le așez în față farfuriile cu mâncare și băuturile. Mă aplecam peste masă într-o poziție sexy și îi zâmbeam protocolar, iar el ridica sceptic din sprânceană. M-am abținut să nu înghit în sec. Părul de culoarea nisipului, maxilarul sculptat, ochii albaștri precum cerul și barba de câteva zile erau de vină.

— Poftă bună!

      Ceasul arăta că mai sunt doar câteva minute până ce trebuia să plec, dar nu puteam să o fac chiar acum. Aveam un mini spectacol de urmărit. M-am întors la bar, dar nu am apucat să îi spun prietenei mele nimic, căci o voce a spart liniștea acoperind cu succes jazz-ul. Ce dracu vorbesc, parcă nici tunetele nu s-au mai auzit.

      M-am întors pe călcâie, umflându-mi obrajii de râs. Buzele i se măriseră considerabil, de asemenea căpătaseră o culoare roșie intensă, parcă era poponețul babuinului din "Eu sunt Nevăstuica".

         Daniela se prăpădea de râs pe după bar, prietenii lui rămăseseră mască, tremurându-le însă buzele de râs, clienții de la cealaltă masă scoteau sunete de amuzament, iar eu ranjeam. Nu am văzut niciodată un om care să arate atât de nervos și înfricoșător, dar al dracu de amuzant în același timp. Respira zgomotos pe nări și își luase poziția de atac sprijinindu-se de masă.

— Îți arăt eu ție!

      Am înghițit în sec și am zbughit-o înspre bucătărie precum Speedy Gonzalez.
Se ridicase de la masă, îndreptându-se spre mine vijelios, iar acele picioare lungi i-au permis să mă ajungă imediat.

— De ce ești supărat, eu zic că arăți demențial! am început să râd, învârtindu-mă pe după un blat din mijlocul bucătăriei restaurantului.