" De unde stia ca eu am de luat medicamente? De unde stia de cutie? De ce se afla in ea? De unde? De fapt, cine e? De ce stie el toate astea...si de ce ma ajuta..? Nu stiu..sincera sa fiu chiar nu stiu.. stiu doar..ca..simt ceva ciudat, un sentiment, brusc cand vad ca telefonul meu suna cu numar ascuns..inima mea isi accelereaza bataia..poate ca..il plac, dar nu am cum...e imposibil. Nu l-am vazut, nu stiu cine e, dar, i-am auzit vocea, am simtit tremurul din ea.."
*Drring-drringg*
-Alo?
-Buna.
-Buna. Aseara..
-Am inchis.
-De ce ai facut asta?
-Nu conteaza.
-Acum de ce m-ai sunat?
-Voiam sa iti mai aud inca o data vocea.
-Adica..
-Adica, nu, scuze, imi pare rau ca am zis asta..
-Nu iti cere scuze. Vreau sa te vad, sa te simt..
-Si eu as vrea asta..dar..?!
-Nici un dar, de ce trebuie sa existe un dar..?
-Pentru ca imi e teama.
-Teama?
-Da, teama..
-De ce?
-De reactia ta..nu vreau sa pierd ceea ce am reusit sa acumulez pana acum
-Adica eu sunt un cumul?
-Nu..stai, nu intelege gresit.
-Sunt un cumul? Asta era..eram doar, ceva..de aia nu mi te arati, de aia esti un anonim, de aia nu stiu nimic de tine..de aia..
-Nu..stai
-Nu, e de ajuns.
Apel incheiat
Iar lacrimile navalisera in ochii ei..ii curgeau pe obraz ca suvoaiele de apa..era dezamagita.. Coboara in bucatarie..sa isi ia un pahar cu apa. Mama sa era plecata la cumparaturi, iar ea era singura acasa..luand paharul cu apa si vrand sa bea..privirea ei da tarcoale bucatariei..iar pe jos..in coltul drept al camerei, chiar langa dulapul cu mirodrnii...vede o foaie..merse sa o ridice..iar mintea ei incepuse sa o citeasca involuntar.. " Certificat medical" . In timp ce citea..lacrimile ei pornisera iar, parca de 10 ori mai puternice.."diagnostic: leucemie" , " tratament: nestabilit" . Era vorba despre fisa ei medicala ... Timp de 2 ore, statea pe jos, si plangea. Mama ei intra in casa, si, vazand-o cu foaia in mana, plangand si fiind in stare de şoc. In acel moment incepe sa planga si se apropie de ea.
-Stiai, nu-i asa? Stiai..
-Draga te rog..
-Cum ai putut face asta?
-Emilly..
-Nu, nici un Emilly. Esti mama mea, persoana in care aveam cea mai mare incredere si in care nu credeam ca voi gasii un inamic.
-Te rog, lasa-ma sa iti explic..
-Nu, nu am nevoie de explicatii, am inteles totul . Nu am voie sa fiu expusa durerii, suferintei, racelii, bolilor. Credeai ca nu voi afla ? Era inevitabil..ori acum ori mai tarziu..credeai ca nu o sa aflu ca am leucemie? Ca o sa mor? Chiar credeai ca nu o sa aflu? Si cand muream, tu erai cu inima impacata ca am murit fara sa stiu de ce? Ei bine, pacat, iata ca am aflat.
-Scumpo..
-Nu, nu, nu, imi pare rau..
-Emilly.
-Nu mama. Adica..nici nu stiu sigur daca mai esti mama mea..
Si se ridica si pleaca..timp de cateva ore se inchide in camera..isi face bagajele, cauta disperata un ruxac. Dupa ce l-a gasit..indeasa in el 3 bluze, 2 perechi de pantaloni, o poza, telefonul, incarcatorul si o cutie unde avea stransi bani timp de 5 ani. Apoi iese pe grinda de sub geamul ei si cumva coboara. Si.. pleaca. Cu regret in suflet si cu lacrimi in ochi, isi intoarce privirea spre casa si sopteste " Adio mama." Apoi isi sterge lacrimile si pleaca. Vantul navalea cumplit, frigul iti putea strapunge orice cotlon al corpului, decembrie isi facea simtita prezenta. Iar ea, isi incepe o noua aventura.
