O luna de chin

Capitolul 3

Unul dintre hobby-urile mele este sa desenez. Nu sunt vreun Picasso si nici Van Gogh, pentru ca daca as fi, as fi faimoasa si plina de bani. Dar imi place sa desenez. Un lucru ciudat este ca desenez mai bine cand ma plictisesc decat atunci cand chiar vreau sa desenez ceva. Nu-mi place ca cineva sa vada ce desenez, simt ca toti m-ar judeca si m-ar intreba de ce nu desenez ceva vesel. Cred ca ideea asta de a ascunde lucrurile urate in spatele celor frumoase este ridicola.
Adorm. Sunt in camera mea in pat, locul in care obișnuiesc sa desenez. Nu am șezlong special pentru desene asa ca ma folosesc de ce am, iar patul este cel mai confortabil loc din toata casa. Afara ploua si tuna cum n-a mai tunat de ani de zile. Ma simt protejata cand afara e viscol iar eu stau in casa, dar in acelasi timp ma bucur pentru ca e o vreme mohorata. Stiu, sunt o ciudata. Totul era perfect pana cand ma uit la foaia mea. Desenasem o înfățișare a unui monstru dar pe care l-am mâzgălit. Am încremenit cand am vazut cu coada ochiului cum gura creaturii se misca pe foaie.
       Ma prefac ca nu am vazut nimic dar creatura nu dorea sa fie nevazuta, ba chiar era nervoasa ca nu o bagam in seama. M-am ridicat din pat si am iesit din camera, închizând usa in urma mea. Planul era sa ies afara din apartament. Dar in schimb m-am oprit sa ma uit la televizor unde Taylor Swift canta pe o scena iar o mulțime de oameni danseaza si o admira. La un moment dat am inceput sa dansez si eu si sa uit de creatura ce se afla acum la 1 metru de mine. Ma reîntorc la realitate cand simt in spatele meu un mârâit îmbinat cu o respiratie apăsătoare, fierbinte. Neștiind ce sa fac, ma intorc si sau nas in nas cu o silueta înaltă, cenușie cu ochii mici dar gura imensa. Mana lui era cat mine de mare. Nu puteam face nimic decat sa vad ce vrea de la mine.
        -Ce vrei de la mine? intreb.
       Creatura parea sa nu mai vazut oameni vorbind pana atunci, si nici nu se putea având in vedere ca a venit de la mine de pe foaie. Daca stau bine sa ma gandesc, eu l-am creat. Cand m-a auzit vorbit a inceput sa bata din palme de parca as fi facut un numar de talent. Se apropia incet de mine si in timp ce mergea, mainile se îndepărtau. Cand a ajuns langa mine, imi dau seama ca vrea sa ma imbratiseze. Ciudat. Stiam ca ceva îngrozitor avea sa se intample. Simteam. Simteam asta. Simteam cum isi punea mainile in jurul meu si ii simteam pielea uscata si aspra. In secunda următoare imi dau seama ca nu este o singura îmbrățișare prietenoasa, ci o sugrumare fara mila. Ma strângea atat de tare încât nu mai puteam respira. Fata mi se încingea si rămăsesem fara respiratie. Nu stiam ce sa fac, ma zbăteam dar nu voia sa ma lase sa plec. Cu cat ma zbăteam mai tare, cu atat ma strângea mai tare. Tot ce puteam sa fac era sa stau, sa inchid ochii. Asta am si facut.

           Cativa stropi de apa imi răcesc fata. Deschis ochii incet si o vad pe mama langa pantul meu zâmbind.
         -Hai la cumparaturi, spune ea. Hai ca ai dormit pana la 12.
        Cand aud 12 incep sa fierb de nervi (dupa cum am spus, nu-mi place sa dorm pana tarziu, simt ca-mi pierd timpul) desi eram pe jumatate adormita, pe jumatate treaza. Ma trezesc incet si ma duc sa ma imbrac, fara sa mananc. Nu aveam chef de nimic iar ca in dimineata precedenta, capul parca bazaia de durere. Imi simteam pulsul in ceafa, cea mai urata senzatie.

       -Esti sigura ca vrei sa rămâi in masina? Nu vrei sa intri in magazin?
      -Da, mami. Raman aici ca ma doare capul, spun fara sa ma uit la mama.
      Ma uitam in gol. Era una dintre senzatiile alea in care nu mai stii ce e real si ce e imaginar. Toata ziua ma gândisem la visul pe care l-am avut. Imi spusesem ca de atunci nu mai desenez nimic. Dar nu era asa de usor sa renunț la ceva ce ma facea in sfarsit fericita. Am ramas in masina singura cu gândurile mele.
   
       Se aude un ciocănit. Mi-a sărit inima din piept dar ma liniștesc cand o vad pe mama la geam zâmbind.
      -Ce ai cumparat? intreb.
     -Eh, una alta. Tu de ce nu ai vrut sa vii?
      -Ti-am zis, ma doare capul.
     -Trebuie sa mergem la un control pentru ca nu e normal sa te doară capul mereu.
    -Hai sa plecam.
    Ma uitam pe geam si vedeam cum se înora. Ma face sa ma simt ca in basme, desi in basme e mereu soare.
  Cand ajung acasa, ma schimb in pijamale si ma duc direct in pat. Dar ceva imi atrage atenția. Este un desen facut de mine acum cativa ani. Nu pot sa ma mai uit la vreun desen la fel cum ma uitam inainte de visul de aseara. Ma duc in pat si ma uit la un film. Destul de bun doar ca se lungeste fiecare secvența. Nu-mi amintesc ce făcusem dupa ce terminasem filmul. Dar stiu ce s-a intamplat dupa ce am adormit...