File din viața unui Demon( Cocktail II )

Capitolul 5

Încă îi simt răsuflarea caldă pe gâtul meu, iar asta mă excită și mai tare. Îmi sprijin o mână de perete și mă apropii cu buzele încă umede de urecha ei.

— A fost destul de surprinzător pentru tine, călugărițo?

Reușesc să-i smulg un zâmbet. Mă împinge cu putere și mă privește haotic.

— Păcătosule! suspină cu jumătate de gură.

Are un impact ciudat asupra mea; mă face să simt lucruri noi, lucruri pe care am încetat să le mai simt de la moartea mamei. Acum am un motiv în plus să trăiesc. Acum viața e mai frumoasă. Acum trebuie să fiu mai bun.

Ochii mei o dezbracă din priviri, iar degetele mele ard de nerăbdare să îi mângâie pielea fină. Ochii eu sunt sticloși acum, iar chipul meu se reflectă perfect; aș vrea ca asta să fie imaginea pe care să o vezi întotdeauna, Charlotte!

Aerul pe care  îl respir îmi provoacă fiori în tot corpul. Îmi încleștez pumnii și îmi mușc buza de jos. Ce mi-ai făcut tu mie, Charlotte?

Mă dau câțiva pași în spate și analizez cu atenție situația și toate opțiunile pe care le am în momentul de față. Trebuie să iau cea mai înțeleaptă decizie ca să nu o dezamăgesc. Cred că...

Nu apuc să iau o hotărâre căci sunt luat prin surprindere; brațele ei se împleticesc în jurul gâtului meu, iar gura îmi este acaparată în totalitate. Ochii mi se măresc, uimiți, apoi se închid, bucurându-se de moment. Are un gust plăcut de ciocolată și suc de pere. 

O lipesc de trupul meu și savurez fiecare părticică din ea. Mâinile mi se furișează mișelește sub tricoul ei în timp ce limbile noastre se duelează pentru viață și pentru moarte. Îi desfac cu tenacitate sutienul, dintr-o singură mișcare, iar buzele mele coboară ușor pe gât, lăsând în urma lor săruturi dulci și chinuitoare. Îi ridic domol tricoul, puțin câte puțin, iar când ajung în dreptul pieptului mă oprește brusc. Se dezlipește de mine, iar respirația ei devine tot mai accelerată. Tremură din toate încheieturile și își strânge brațele în jurul taliei. 

O privesc confuz și îi pot observa venele cum pulsează într-un ritm alert.

— Eu, începe a vorbi cu un firicel de voce, dar se oprește instantaneu și înghite în sec.

Se întoarce cu spatele și se sprijină de blatul de la bucătărie. Își trece o mână prin păr și se întoarce cu fața la mine. Privește în jos și strâmbă din nas. Este atât de simpatică!

— Eu, continuă a vorbi cu ceva mai multă determinare. Eu nu am mai făcut asta, turuie cuvintele și se întoarce din nou.

— Oh.

Un zâmbet îmi înseninează întreaga față. Dumnezeule, e adorabilă!

Mă apropii de ea și o cuprind de mijloc. Îmi rezem capul pe umărul ei și îi șoptesc câteva vorbe la ureche. Surâde fericită și se agață de gâtul meu. O strâng atât de tare încât am impresia că o las fără suflare. Tocmai pentru că vreau să fiu mai bun, dar și pentru că părinții ei trebuie să apară în orice moment, îmi iau la revedere și o sărut protector pe frunte, după care dispar.

Charlotte mi-a făcut ziua mai frumoasă!

Mă întorc acasă și sunt fericit tot restul zilei. Nici măcar Vanessa nu reușește să mă indispună! Mă tolănesc în pat și adorm. 

Adorm cu Charlotte în gând...

*