Prolog

88 11 15
                                    

"It is forbidden to kill; therefore all murderers are punished unless they kill in large numbers and to the sound of trumpets."

― Voltaire

          Cred că eram la a 20-a victima... Pierdusem de mult numărătoarea.

          I-am luat trupul neînsufleţit în braţe, păşind lejer spre baie. Am aşezat-o în cadă, dând drumul apei reci să îi acopere corpul chiar şi mai rece şi m-am privit puţin în oglindă.

          Părul castaniu, uşor ciufulit, ochii obosiţi, albaştrii şi goi, mereu mi-am spus că aveam ochii mai goi decât cadavrele pe care le lăsam în urmă. Mi-am înclinat uşor faţa, încordându-mi maxilarul. Aveam o zgârietura urâtă pe obraz, însă avea să treacă în câteva zile, puteam spune că am căpătat-o în excursia mea la munte, despre care ştiau cu toţii.

          Încercarea ei de a se împotrivi, aproape mă făcea să râd acum, a cedat mai repede decât m-aş fi aşteptat, ceea ce mi-a provocat o oarecare dezamăgire. Îmi plăceau provocările.

          Mi-am întors atenţia spre ea. Îmi spusese în prima seara că tot ce căuta era atenţia completă pe care o putea oferi un barbat, a avut-o. Putem spune că a murit fericită, nu? Era o răzgâiată, de bani gata, care nu a primit niciodată atenţie şi respect din partea unui bărbat. Era întradevăr frumoasă, cu părul ei blond şi tenul perfect curat, palid.. Chiar şi acum, cu tenta vineţie pe care i-a oferit-o mortea, tot nu îi puteai găsi vreun cusur, dar era doar exteriorul, ştiam prea bine asta.

          Am zâmbit satisfăcut şi am început să îi curăţ trupul. Trebuia să scap de orice fir de păr străin şi orice urmă de ADN aş fi putut lăsa, pe orice suprafaţă a pielii ei.

          Dacă îmi pare rău? Nu. De ce mi-ar părea? Cu toată frumuseţea ei, toţi banii şi întreaga sa familie atât de înnebunită de dragul lor odor, nu avea nimic. Era goală pe dinauntru. Voia iubire, respect, răbdare, însă ea nu putea oferi nimic din lucrurile pe care le cerea altora.

          Aşa le alegeam. Bogate şi îngâmfate. Se îndrăgosteau, evident. Aparenţa de bărbat bine, chipeş, încrezut şi cu bani era tot ce îmi trebuia să le prind în plasă.

          Mi-am oprit privirea asupra ochilor albaştrii, reci de fel, care mă priviseră totuşi cu atâta dorinţă acum cateva ore. Acum erau atât de îngheţaţi şi fără viaţă încât am putut simţi un fior coborându-mi pe şira spinării. Îi luasem totul...începusem cu inima şi încheiasem cu viaţa. O merita, Ethan. Chiar o merita.

          Mi-am pus mănuşile şi i-am ridicat trupul greu, aşezându-l pe câteva prosoape întinse în baie.

          Mă foloseam de sufocare, nu lăsa urme. Erau frumoase şi după ultima bătaie de inimă. Asta voiam, să pară aproape vii după ce sunt găsite.

          Cu celelalte fusese mai uşor, însă ea nu a fost de acord să fie legată. Aşa m-am pricopsit cu zgârietura de pe obrazul stâng. Dar nu mă deranja, mi-a plăcut, oarecum, doza în plus de adrenalină pe care mi-a oferit-o încercând să se opună inevitabilului. Am zâmbit mai larg, uscându-i corpul frumos lucrat şi am ridicat-o iar, intrând în dormitor şi aşezând-o pe pat. Am ales o poziţie cât se putea de naturală, trăgând uşor cearşaful peste talia ei, lăsându-i piciorul uşor îndoit la vedere. M-am dat puţin în spate, admirându-mi opera.

          Pielea palidă, acum uşor vineţie, ochii larg deschisi, privind în gol, buzele pline, arcuite natural, aproape părea că zâmbeşte. Eram mândru de mine, de fiecare dată totul era mai bine pus la punct, mai artistic, mai perfecţionist.

          I-am aranjat părul, apoi am scos micul aparat foto, surprinzând frumuseţea rece a operei mele de artă. Urma să descarc fotografia în laptop imediat ce ajungeam acasa, aşa cum făceam de fiecare dată. M-am oprit s-o mai admir o secundă şi am zâmbit satisfacut. Cum am spus deja, eram din ce în ce mai mândru de mine, cu fiecare victimă în parte. Nu mă grăbeam, totul era pus la punct, nu eram degeaba medic legist. Ştiam exact ce nu ar fi trebuit să găsesc.

          Avea să fie a 20-a oară când scăpam nebănuit. Poliţia nu are nici o pistă. Sunt un geniu. Mi-am îmbrăcat hanoracul şi mi-am pus cagula, ieşind prin spate.

          Mâine, ziarele vor scrie despre încă o lovitură a psihopatului, a criminalului cu sânge rece, a aşa-zisului „Don Juan". Abia aşteptam.

Don JuanUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum