Don Juan

Capitolul 7

"Killing another human being is not something you get used to. It takes away their life and subtracts something from your own, a fine layer of your humanity."

― Clifford Thurlow

          Următoarele dimineţi au fost cu adevărat grele, mama nu părea să se simtă mai bine, ba chiar începuse să mă sperie serios situaţia. Nu ieşea din cameră, îi lăsam mâncarea pe noptieră dimineaţa şi tot acolo o găseam seara şi invers. Nu îi găseam nicăieri pastilele, nu am nici cea mai mică idee dacă s-a ţinut de tratament în ultimele zile. Nu vorbea cu mine decât dacă îmi spunea să o las singură şi totul devenea din ce în ce mai grav cu fiecare zi.

          Vineri dimineaţă am hotărât că nu puteam să las lucrurile aşa. Nu puteam să stau constant cu ochii pe ea, eram mare parte din zi la secţie. Cum nu am reuşit să o conving să mergem la cabinetul doctorului psihiatru care se ocupa de ea, am reuşit să îl conving pe el să vină la noi.

          Ştiam că era vorba despre unul dintre episoadele depresive, însă aparent era mai grav decât mă aşteptam. Am semnat câteva documente şi până la amiază eram deja în incinta spitalului de psihiatrie din oraş. Nu îmi plăcea ideea că trebuia să o las singură acolo, însă nu aveam de ales. Dacă voiam să se facă bine, avea nevoie de această internare. Şaizeci de zile fără ea aveau să fie un calvar, dar puteam să îmi dau seama că era mai bine aşa decât să o ţin ca pe o legumă în casă, agravându-i situaţia.

          Aveam restul zilei libere, după discuţia de dimineaţă cu Flinck, în care i-am explicat clar că nu aveam să merg la muncă când mama avea probleme. A fost mai înţelegător decât m-aş fi aşteptat, însă pe moment nu luasem în calcul faptul că sora lui şi-a luat viaţa acum câteva luni, nu la mult timp după ce a fost diagnosticată cu Tulburare Depresivă Majoră. A avut mai multe încercări şi până la urmă fusese prea târziu chiar şi pentru terapie. Nu şi-a luat tratamentul şi după câteva săptămâni au găsit-o în cadă, în apartamentul ei, după un coktail facut din mai multe tipuri de pastile şi clor. Eu am făcut autopsia şi sincer m-a înfiorat cât de mult îşi dorea femeia aceea să moară.

          Scuturându-mi capul, pentru a scăpa de amintirea neplăcută, am scos telefonul de rezervă din torpedoul maşinii şi am apelat numărul Emmei. Ieşisem deja de câteva ori şi mă întrebase serile trecute dacă nu vreau să intru, pentru că era singură acasă. Mi-am aruncat privirea spre casă şi mi-am încordat uşor maxilarul, văzând că întreaga proprietate era plină de camere de luat vederi. Asta nu era deloc o idee bună. M-am scuzat, spunându-i că trebuia să trimit ceva documente în seara aceea contabilei mele din Detroit. Nu a pus foarte multe întrebări, aşa că scăpasem uşor.

          După câteva minute, în care am mi-am dat de atâtea ori ochii peste cap încât am început să cred că aveau să rămână blocaţi acolo, am hotărât că dacă tot plec înapoi spre Detroit, Luni dimineaţă, ne putem vedea la casa ei de vacanţă care nu era la mai mult de două ore de aici, ca să îmi dea „un motiv să vreau să mă întorc la ea cât mai curând". Am zâmbit în barbă, anticipând ce avea să se întâmple şi spunându-i că abia aşteptam.

                                                                                                  ...

          După aproape două ore de condus, am oprit pe un drum încadrat de pădure, m-am uitat în jur, încercând să îmi dau seama dacă există un drum neînregistrat pe GPS, deoarece îmi arăta că locaţia unde trebuia să ajung era undeva pe dreapta. Eram confuz fiindcă erau doar copaci în ambele părţi. Nu se punea problema să îmi las maşina aici, chiar dacă nu era un drum lung. Aveam extrem de multe lucruri de dus. Pe langă bagajul propriu-zis, care avea să o facă pe ea să creadă că urma să petrec weekendul acolo, aveam tot ce îmi trebuia pentru a scăpa de urme, în afurisitul ăsta de portbagaj. În final, am găsit un drum pietruit, care intra în pădure şi am pornit pe el, cu toate că îmi venea să mă înjur că închiriasem o maşină atât de scumpă. În următoarele cinci minute, opream deja în faţa unei cabane. Am urmărit atent împrejurimile, asigurându-mă că nu avem nici vecini în apropiere, nici camere de luat vederi. Spre norocul meu, era locul perfect.