Don Juan

Capitolul 1

"It is from the Bible that man has learned cruelty, rapine, and murder; for the belief of a cruel God makes a cruel man."

― Thomas Paine, The Age of Reason

          M-am ridicat din pat, durerea de cap era prezentă. Vocile pe care le făcusem să tacă aseară, cu sticla aia de whiskey erau înapoi, contrazicându-se de zor. Mă obişnuisem. Afirmaţiile cum că sunt un criminal cu sânge rece, fără inimă, fără scrupule şi că ar fi trebuit să fiu închis sau mort de mult, dar şi cele cum că fac ce e corect şi că ar trebui să continui, să scap lumea de falsitatea cu care erau înzestrate fiicele familiilor bogate din oraşul ăsta de rahat, erau la ordinea zilei.

          Am scuturat zdravăn din cap, înrăutăţind, evident, situaţia şi am intrat în duş, lăsând apa rece să alunge mahmureala şi să reducă la tăcere nebunia din capul meu.

          O visasem aseară pe Sofia.. Mereu le visam după ce le ucideam, mereu întrebau cu ce au greşit şi eu nu puteam deschide gura să urlu cât mă ţineau plămânii că erau nişte nenorocite arogante şi că nu aveau ce să caute în lumea în care eu decideam cine trăieşte şi cine dispare. Eram un fel de Dumnezeu. Am zâmbit satisfăcut la gândul ăsta. Chiar asta eram.

          Am ieşit din duş, ceva mai revigorat şi mi-am luat treningul pe mine. Chiar înainte să ies pe usă mi-am amintit că poza a rămas în aparat. M-am întors, scoţând cardul de memorie al aparatului şi introducându-l în laptop. Am printat poza, apoi am şters-o din ambele dipozitive. Am mai privit-o o dată, zâmbind mulţumit şi m-am ridicat. Am împins uşor raftul bibliotecii din dormitor, scoţând la iveală uşa biroului tatălui meu, care acum era, de fapt, sanctuarul meu.

          Găsisem locul ăsta la mai bine de un an după moartea tatei şi am tot încercat să îi găsesc un scop. Acum era singurul loc în care aveam încredere, singurul loc în care chiar mă simţeam în siguranţă.

          Am deschis uşa veche, din lemn, păşind înăuntru şi descuind în grabă sertarul biroului, scoţându-mi "cutia cu comori". I-am scris numele pe spatele fotografiei. Sofia M., apoi am scos celelalte poze, admirându-le ca un copil care îşi găseşte jucăriile vechi.

          Alexandra M., Christina R., Elisabeth D., Veronica R., Cassandra M., Hannah S., Michaela P., Monica T., Laura J., Rachel L., Jessica S., Courtney I., Chloe A., Elena O., Meredith S., Diana G., Isabel M., Sarah B., Sabrina C.. De-a dreptul superb. Le-am pus pe toate înapoi, mulţumit şi am ieşit din camera înghesuită, închizând uşa şi trăgând raftul înapoi.

          Am coborât în grabă scările salutând-o din mers pe mama şi am ieşit din casă, alergând. Îmi plăcea să alerg, însă era, evident, şi o necesitate. Să mă menţin în formă era o necesitate..

          După 30 de minute am intrat, gâfâind, grăbindu-mă spre dormitorul meu.

— Ethan! Să cobori să mănânci, i-am auzit vocea mamei de jos.

          Chiar şi la 34 de ani continua să mă considere un copil. Nu mă deranja neapărat că era genul de mamă protectivă, însă îmi încurca planurile uneori. Doar eu ştiu de câte ori am apărut la ţanc, de câte ori era să găsească ascunzătoarea. Nu ştiu sigur ce aş fi făcut dacă mi-ar fi descoperit secretele. Nu puteam avea martori, nu trebuia să ştie nimeni că eu sunt în spatele poveştii ăsteia. Sub nici o formă.

— Sigur, mamă! Fac un duş şi cobor, am răspuns clătinandu-mi capul, amuzat. Era cicălitoare, dar era mama mea. Doar ea mi-a mai rămas.