Don Juan

Capitolul 2

"The dumber people think you are, the most surprised they're going to be when you kill them."

― William Clayton

          Primele raze ale dimineţii m-au trezit dintr-un vis dureros. Avusesem coşmaruri destul de dese, însă în noaptea precedentă nu visasem urât. O visasem pe ea. Motivul pentru care eram aşa, motivul pentru care am început toată nebunia asta.

          M-am ridicat pe marginea patului, punându-mi faţa în palme... Imaginea ei îmi rămăsese întipărită în spatele retinei, ochii trişti, buzele tremurânde, acelaşi ten palid. De aici am luat tiparul, toate se asemănau cu ea, fizic... Nu m-ar fi putut face niciuna să simt ce m-a făcut ea. I-am auzit vocea stinsă, în minte: "Îl iubesc, înţelegi? Noi nu am fi rezistat.. Vreau să fi fericit, dar nu pot fi eu motivul fericirii tale.."
-La dracu, ai fi putut fi!, am mârâit ridicându-mă şi trântind veioza de pe noptieră. Ai fi putut să fi toată fericirea mea, finalul meu fericit, nenorocito!, intrând în baie şi izbind puternic uşa.

          Dacă cineva era vinovat pentru toată suferinţa pe care am pricinuit-o în ultimii ani, ea era. Ea dezlănţuise monstrul ăsta. Oh, cine e ea? Prima şi singura mea iubire.. Povestea e clasică, eram în liceu, un tocilar, închis, retras, introvertit, cu bursă. Ea? De bani gata, frumoasă, sociabilă şi indrăzneaţă. În prima oră de Engleză din clasa a 11-a, domnişoara Olivia Carstairs, a întârziat, aşa că a trebuit să se aşeze în singurul loc liber din clasă, evident că asta însemna, lângă mine, deci eram obligaţi să ne suportăm reciproc până la finalul anului.

          Primele zile au fost cu adevărat dubioase, ea încerca să fie drăguţă, eu îmi ascundeam emoţiile prin replici răutăcioase, dar părea să fie doar amuzată de ieşirile mele, nicidecum jignită. După prima săptămână începusem să mă obişnuiesc cu ideea şi să fiu politicos, ba chiar glumeţ uneori.

          Începusem, exact ca un adolescent naiv să pun sentimente pentru ea, şi timp de doi ani le-am ţinut pentru mine.

          Devenisem foarte buni prieteni şi numai Dumnezeu ştie de cate ori mi-am muşcat limba când îmi povestea despre băieţii care îi dădeau târcoale şi sentimentele pe care le avea pentru unul dintre seniori.

          Ei îi datorez faptul că am reuşit să mă deschid şi să îmbrăţişez, într-un final, moda zilelor noastre. Ei trebuie să îi mulţumesc pentru că acum ştiu ce îşi doreste să vadă şi să audă o femeie şi tot pe ea am folosit pentru prima dată aceste informaţii mirobolante.

          După doi ani de înghiţit în sec, i-am propus să facem o plimbare, destul de târziu, după câteva pahare cu nişte prieteni, pregătit să îi mărturisesc ce ţinusem în mine tot acest timp. Surprinzător, mi-a spus că aştepta de ceva timp să fac pasul ăsta. Ştiam că ea nu l-ar fi făcut niciodată, mi-a spus-o de nenumărate ori, când vorbea despre tipii care îi „furau inima", cum spunea ea. Imaginile serii respective m-au lovit ca un val rece într-o noapte din mijlocul lui Iulie.

          Parcul în care am petrecut sute de seri, privind stelele, bucurându-ne de liniştea confortabilă care se aşeza între noi de fiecare dată când eram singuri. Zâmbetul, licărirea din ochii ei când i-am spus că nu mai puteam suporta o zi în care ea să nu fie conştientă de sentimentele pe care le aveam. Încă îi puteam auzi clar, glasul blând, spunându-mi că e fericită că mi-am făcut curaj. Încă îi puteam simţi palmele reci pe obrajii mei, buzele moi, apăsate peste ale mele, îmi puteam amintii şi cât de călduroasă era noaptea aceea, cum s-au simţit mâinile mele trecând prin parul ei, senzaţia pe care am avut-o când degetele ei s-au împletit cu ale mele... Mi-am scuturat capul, ieşind din amintirea aceea, înjurând în barbă. Chiar şi după atâţia ani, durea ca naiba să mă gândesc la ea.

          Am fost împreună mai apoi. Patru ani. Patru ani în care i-am oferit tot ce a fost capabilă inima asta idioată să ofere. Doar ca să îmi spună în final că nu sunt ceea ce îşi doreşte şi că iubeşte pe altcineva.

          Nu am rănit-o nicicum. Eram prea distrus. N-am fost în stare nici să îi răspund măcar, în seara în care m-a părăsit. Am rămas privind-o ca un prost, fără să scot un sunet, chiar dacă în capul meu era haos. E bine, fericită, poate măritată deja, nu am idee.. Nu am mai auzit de ea de mai bine de 10 ani. Dar e în mintea mea mereu. Şi acum rănesc femei care îi seamănă în speranţa că mă pot răzbuna, poate o să reuşesc în final.

          Am ieşit din duş în momentul în care pornise alarma. Mă trezisem cu vreo 30 de minute înainte de ora pe care mi-o stabilisem seara. Eram făra vlagă, deci nu se punea problema să ies la alergat în dimineaţa asta.

          Am coborât în bucătărie, mama nu era nicăieri. Probabil ieşise la cumpărăturile pentru micul dejun şi se încurcase cu ceva. Mi-am făcut o cafea şi m-am aşezat la masă, închizându-mi ochii, lăsându-i trăsăturile să mi se contureze în minte..

          Buclele blonde, ochii albaştrii, isteţi, adânci. La naiba, numai eu ştiu în câte feluri m-au privit ochii ăia şi câţi fiori mi-au dat de-a lungul timpului.. Buzele pline, uneori curbate într-un zambet jucăuş, alteori trist.. Pielea fină, cu parfumul ei aparte.. La dracu, Ethan. Ajunge. M-am ridicat de la masă, scuturându-mi puternic capul. Te-a distrus, o urăşti! Toată frumuseţea asta exterioară ascundea un monstru fără suflet.

          Mi-am terminat cafeaua, plimbându-mă agitat prin bucătărie, repetându-mi mantra în cap. Eram tot ceea ce îşi putea dori o femeie, puteam să-i suflu maimuţica de sub nas şi celui mai influent maniac. Acum aveam bani, aveam cuvinte, aveam carismă. Adolescentul timid era mort de mult.

          Însă nici o femeie nu se putea bucura de ceea ce devenisem, după prima noapte împreună. Unele m-au avut pentru câteva ore, altele m-au avut pentru câteva săptămâni, depindea strict de cât de uşor se lăsau ademenite în aşternuturi.

          Odată ce îmi ofereau corpul, eu le luam sufletul. Aşa mergea treaba asta. Poliţia prinsese firul: toate blonde cu ochii albaştrii, toate ucise după actul sexual. Îi dădea peste cap faptul că unele erau la primul act sexual, altele păreau să nu fi avut o astfel de activitate de ceva vreme până la cea de dinaintea morţii, iar altele avuseseră o viaţă sexuală activă până să fie omorâte, însă au reuşit să pună cap la cap micul puzzle pervers şi începuseră să se gândească, totuşi, că cel mai probabil moartea li se trăgea imediat după momentul în care cedau şi i se alăturau criminalului în pat. Mai aproape de atât nu aveau cum să ajungă, aveam grijă de asta.

          Eram gata să ies din casă, când mama s-a întors de la cumpărături. A mormăit ceva de o aglomeraţie în centru, era destul de morocănoasă în dimineaţa asta. I-am zâmbit drăgăstos şi am luat-o în braţe, luându-mi la revedere, era uimitor cum i se lumina toată faţa când îi ofeream singurul gram de afecţiune de care eram în stare.

          Ştiu cât de ciudat pare ca un bărbat de 34 de ani să locuiască în casa mamei lui, mai ales luând în calcul tot amalgamul de complimente pe care şi-l atribuie. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par. Având în vedere „hobby-ul" pe care l-am ales, nu se punea problema să am o relaţie. Era exclus să aduc o femeie în viaţa mea, deci nu aveam neapărată nevoie de un spaţiu al meu, însă lucrurile nu se opresc aici, tatăl meu a murit într-un accident de maşină, acum 10 ani. Un accident în care mama mea era la volan. Nu s-a oprit niciodată din a se învinovăţii, a căzut într-o depresie groaznică, încercând să îşi ia viaţa de câteva ori de-a lungul timpului. Nu puteam să o las singură, avea perioade în care era aşa cum a fost în ultimele zile, iubitoare, activă şi fericită, însă nici nu vreau să îmi amintesc perioadele în care nu se putea ridica din pat, zilele în care şi cel mai simplu lucru i se părea greu de realizat, ceea ce o făcea să se considere tot mai neputincioasă, tot mai inutilă. Acum 5 ani a primit diagnosticul de tulburare bipolară şi cu toate că aveam grijă să urmeze corespunzător tratamentul şi să nu fie supusă vreunui risc, o dată la ceva timp tot cădea în câte un episod depresiv, iar eu eram acolo s-o ajut să treacă prin el, fără nici un fel de incident. Iar la cum a început această dimineaţă, presimţeam că urma ceva asemănător.