Adam

XVIII

De cand te vezi cu Eve?

Eram alaturi de Daniel afara, chiuleam de la ora de chimie pentru ca nu imi doream sa dau ochii cu Charlotte.

De ce? Nu voiam sa o faca sa se simta incomod.

Mint.

Nu voiam sa ma simt incomod, sau chiar sa fac un gest stupid.

"Si?" sparge tacerea ce se instalase intre noi.

"Eve m-a invitat la o plimbare pe plaja, dupa ore" mormai in timp ce iau o imbucatura din sandwich-ul cumparat de la cantina.

"O sa accepti? Parca ai zis ca nu mai vrei sa continui sa o vezi" confuzia se citea pe chipul sau in timp ce lua o gura din lichidul acidulat.

In momentul de fata nici mancarea nu mai avea acelasi gust, pentru mine.

"Am sa ma duc. Trebuie sa ii zic cum a inceput relatia noastra" nu voiam sa o mai mint, o facusem destul.

"Relatie?" se ineca el, lasand doza de suc la o parte.

"De prietenie" adaug.

Intre mine si Eve nu era nimic. Eram doar prieteni, atat. Nimic mai complicat.

"Ce mai prietenie!" imi reprosa. "Oricum, trebuie sa plec" ma bate pe umar in timp ce se ridica de pe banca.

Isi lua la revedere, lasandu-ma singur in gandurile mele.

Ma inecam in propria vinovatie.

Nu ar fi trebuit sa fi acceptat asta.

"Adam!" imi aud numele.

Imi mijesc ochii, privind silueta ce se apropia de mine.

La naiba!

Era Sin.

"De cand te vezi cu Eve?" intreba iritat.

Tot ce speram in momentul acesta era sa nu ma aleg cu un pumn in fata.

"Eu cu Eve suntem doar prieteni" ma ridic de pe banca, adunand ambalajele pe care le lasasem.

"Ma crezi prost?" pufni.

Sincer, da. Insa nu am de gand sa o zic.

"Elijah v-a vazut la cinema" ma informa el.

Cine era Elijah? Unul dintre prietenii buni ai lui Sin, care, mai nou, o urmarea pe Eve.

"Ce treaba ai tu cu ea? Oricum v-ati despartit" dau din umeri.

Si chiar asa era. Desi eu eram cauza desparitirii lor, cei doi nu mai aveau nici o treaba unul cu celalalt.

Insa nu am mai apucat sa spun nimic, caci am fost distras. Distras de pumnul ce ma lovise.

Dureros.

Insa o meritam, si stiam asta.

Poate de aceea nu am ripostat.