Deplorabil
"Nu ma poti lasa!" spuse Anastasia, disperarea citindu-se in ochii ei. "Nu acum cat mai am atat de putin"
"Ana, nu mai vreau sa iau parte la tampenia asta de joc" imi incrucisez bratele la piept.
"Stii ce? Nu am nevoie de tine! Esti un egoist, Adam. Nu iti pasa de nimeni din jurul tau" oftez.
Avea dreptate intr-o anumita masura. Poate ma purtam egoist cateodata, insa nu de data asta.
Cu toate acestea cuvintele ei erau ca si cand ai fi lovit de pamant, insa mai dureros.
"Ai sa realizezi, intr-o buna zi, ca eu fac asta doar pentru a te proteja pe tine, Ana. Nu fi ca restul, nu fi o victima a societatii" se apropie de mine, privindu-ma incruntat.
Sora mea era o persoana dificila, cateodata imatura insa nu avea intentii rele. Deloc chiar. Era inca un copil si era normal sa se comporte precum unul.
"Serios? Tu vorbesti? Caci stai aici, in fata mea, spunandu-mi astfel de tampenii cand tu esti intr-o postura mai proasta decat mine, Adam. Iti plac doua fete. Doua fete al naibii de diferite!" pufneste, uitandu-se in jur. "Du-te dracu!" se duce spre iesire, luandu-si geaca si parasind casa.
Iar eu o lasam. O lasam pentru ca stiam ca are nevoie de putin spatiu, dar si pentru ca eu aveam nevoie de singuratate.
Desi nu imi place sa o admit, fusesem ranit de spusele surorii mele. Asta pentru ca era adevarul, iar adevarul doare. Mai ales atunci cand ti-ai creat obisnuinta de a trai in minciuna.
Deplorabil.
Ajunsesem intr-un punct deplorabil.
CITEȘTI
Adam
Romance"Stiu ca ce am zis ieri poate parea foarte confuz. Ideea e ca... eu nu te plac. Adica, te plac dar nu. Nu conteaza ce zice lumea." spune ea si isi da parul dupa ureche iar. "Ce zice lumea?" intreb.
