No way, my friend

Really?

Nina point of view

Oh, nenorocita aia. Ştiu că am zis că nu am bătut-o suficient de tare, deci da. Acum ceva timp era moartă după Ian, dar să fim serioşi, ce fată nu ar fi? Bine, toate cu excepția mea. Eh, ei bine a fost o perioadă când ea ieşea cu noi, nu ştiu de ce prietenul meu tembel accepta, nici măcar nu-i plăcea de ea. Şi într-o zi s-a luat de mine aşa că am cam bătut-o. Dada, ştiu trebuia să o las fără păr.

În momentul în care buzele ei au atins buzele lui, simțeam că explodez. Mihai era şi el la fel de uimit ca şi mine, doar că la mine se mai adăuga şi scârba. Târfa naiba. Am stat şi am analizat toată situația, încercând să mă calmez, iar în cele din urmă am vorbit:

- Ar fi mai bine ca eu să plec. Pa Mihai, pa târf-Taylor.

Am început să mă îndepărtez de cei doi, când am simțit o mână prinzându-mă. Era el.

- Nu pleca, te rog. Spune acesta cu o privire şi un zâmbet timid. Stai puțin, nu are cum!

- Nu am niciun motiv să rămân. .. Ar fi mai bine să te duci, te aşteaptă iubita. Nu pot să cred, îmi vine să plâng. Nu i-am mai aşteptat răspunsul, i-am dat drumul la mână şi am plecat să-mi găsesc alinarea, Ian şi Silvia. Oh, nu am menționat-o pe Silvia? Ea e cea mai bună prietenă a mea, alături de Ian. Ei pentru mine sunt ca o a doua familie, jur. Silvia e şi colega mea de bancă, pot spune că profesorii ne cam urăsc, dar hei, nici noi nu-i placem pe ei. Îmi scot telefonul din pantalonii de trening, apelându-l pe Ian.

- Hei pitic, ce ai pățit? Mă întreabă acesta cu o voce clar îngrijorată.

- Nimiic, spun eu bâlbâindu-mă. Ia-o şi pe Silvia şi ne vedem la locul nostru. Pa.

Nu am mai stat să mă schimb aşa că am plecat în echipamentul de sport, yey ce fericire. Am ajuns la "locul" nostru, unde Ian şi prietena mea mă aşteptau deja.

- Oh, ce ai pățit? Mă întreabă Silvia.

- Nimic, doar că nu aveam chef de şcoală.

- Piticot tembel şi prost, crezi că ne păcăleşti pe noi? În viața ta nu m-ai sunat în ore, deci clar ai ceva. Remarcă tembelul.

- Nimic, hai să mergem acasă.

- Tu clar ai ceva, Ian niciodată nu scăpa cu freza neatinsă dacă-ți zicea aşa. Spune Silvia. Am pornit toți 3 spre casă, la jumătatea drumului, am lăsat-o pe Silvia acasă, iar eu şi Ian ne-am continuat drumul în tăcere. Ajunşi în fața blocului meu, am vorbit, oricum simțeam că tăcerea aia mă omora.

- Ian, dacă vrei poți să rămâi la mine, la noapte. Sunt singură.

- Nu m-ai rugat frumos, zice Ian chicotind.

- Nu-ți forța norocul, domnişorule!

- Bine bine rămân, nu mai insista atât.

Am intrat împreună în apartamentul meu, şi m-am schimbat în pijamale, am pornit un film de dragoste. "If I stay", ador filmul ăsta şi totuşi sunt încântată că Ian nu a mai comentat la genul de film ales. Pe la jumătatea filmului, am simțit cum două mâini mă ia în brațe, ador când Ian face asta, mă face să mă simt mai bine. În brațele lui, am simțit cum ochii mi se închid ochii uşor uşor.

Ochii mi se deschid uşor, văzând că încă eram în brațele lui Ian am chicotit silențios. Mi-am făcut rutina de dimineață, iar după m-am dus în bucătărie să pregătesc micul-dejun.

- Neața băi, zice Ian din tocul uşii.

- Cavaler ca în totdeauna. Haide mănâncă repede, nu vreau să întârzii iar la ore din cauza ta.

După jumătate de oră am mers şi am luat-o şi pe Silvia, şi am ajums la şcoală într-un timp record. Bravo Nina!

Am intrat în şcoală, speriată de liniştea ce era pe holurile şcolii. Am văzut o femeie de serviciu aşa că am întrebat-o.

- Nu vă supărți, unde este toată lumea?

- Domnişoară, toți copii sunt în sala de sport, directorul avea de făcut un anunț.

- Mulțumim! Spunem eu, Silvia şi Ian la unison. Ajunşi în sala de sport, toate privirile s-au ațintit asupra noastră, erau şi ochii lui. Ne-am aşezat pe nişte scaune libere şi am ascultat ce avea de zis directorul.

- Ok copii, vreau să vă anunț, acum că suntem toți, că vom pleca într-o excursie la munte în vacanța asta. Deja v-am sunat părinții şi toți sunt de acord. Vor fi două autocare: într-unul clasa a 9-a şi a 10-a, iar în celălalt clasa a 11-a şi a 12-a. Eu atât am avut de zis, la revedere şi azi aveți liber de la ore.

Inițial m-a încântat ideea, când am realizat că el era în clasa a 12-a. Oh doamne, de ce eu? Şi Taylor a 11-a, o să mor să stau cu ăştia doi în acelaşi autocar. ..

Well, am ajuns şi la sfârşitul celui de-al doilea capitol. Sper să vă placă, pup all.