CALABASTIS - Secretele Adâncurilor

Ouroboros

Îl simțeam cum arde de nerăbdare să-și deschidă gura. Îmi plimbam degetele peste corzi.

--Dacă mă veți omorî vor veni după voi. Capetele azurii nu vor avea odihnă până nu mă vor răzbuna.

Bas își mări ochii, plimbându-și limba peste buze în timp ce îl căuta pe Rechin de orice alte bunuri ascunse prin buzunarele hainei. Era legat fedeleș cu brațele înainte. Se zbătea ca peștele pe uscat. Nu-mi scăpa ironia situației.

Stăteam cocoțată pe una dintre canapele tapițate și înfoiate. Avea o cuvertură roșie cu motive geometrice cusute cu ață aurie și verzuie. Canapeaua fiind singura fără o pânză alba care să o acopere bănuiesc că îi service ca pat bunului revoluționar aici de față timp de mai multe zile la rând.

--Încă nu e prea târziu să vă recunoașteți intențiile adevărate. Încă nu e prea târziu pentru a demonstra că puteți să luptați pentru binele vostru!

Bas începu să fluiere ușor acorduri pe sub bărbie. Scoase deja trei cuțite, mai multe bancnote și câteva perle pe care mi le dase. Aveam trei perle în palmă. Nu era chiar atât de nerăbdătoare pe cât s-ar presupune să citesc mesajele distribuite de șeful coaliției mulțimii sale de urmăritori înfocați.

--Noi suntem mai muți decât ei. Putem să-I învingem! Să încheiem tirania monarhală odată pentru totdeauna.

Tipul nu și-a ales deloc bine publicul căruia să-I pledeze o astfel de misiune.

Îmi desfășor un picior de peste altul. Mă aplec pe coate:

--Ah, crede-mă că visez la o lume în care să nu mă supun fiecărui cuvânt al împăratului. Dar ce ai să faci dacă este mai bătrân decât clădirea asta în care ne aflăm, iar cu fiecare an nu devine mai puțin puternic.

--Exact!

Tuși rechinul, bălăngănându-se pe pieptul său. Brațele păreau să-I iasă din încheieturi la cât de tare erau întinse în spate. Avea picioarele legate la glezne. Mă privea de pe podea, cu bărbia sprijinită și ochii prelungiți înspre figura mea.

Bas terminase controlul și se mulțumise să mă lase să continui această mirobolantă discuție în timp ce el privea fiecare monument din sală, ridicând câte un colt al pânzei cu care erau acoperite.

Rechinul continuase cu ale lui. Să ne înțelegem, făcea mult zgomot de fundal. Mult prea mult. Deja aveam o durere serioasă de cap de la timpul petrecut în pivniță.

--Exact, ce? Te-a scăpat mama în cap când erai mic? Cu cât vezi un bolovan mai mare cu atât te trântești mai tare în el? Știi câți au încercat să-l uzurpe?! Mai mulți de câte degete aveți toți din mica ta armată de vizionari.

O fi fost de la lipsa de mâncare sau de la inflamația general ce se simțea în aerul ,,revoluționar", dar mă aprinse o pasiune în a îmi da câteva lucruri de pe suflet.

Mă coborâsem aproape de el. Într-un genunchi și îi cuprinsem fața în ambele mâini forțându-l și mai mult într-o poziție incomodă.

Îi vedeam tinerețea. Era abia născut. Treizeci de ani omenești? Mai mult sau mai puțin. Uitându-mă în pupilele lui încă vedeam frăgezimea. Abia ce apucase să aibă cordonul ombilical tăiat și uite-l aici, punând asediu pe o insula, tăind calea de aprovizionare cu cuburi de sare , obligând Împărăția Adâncurilor să plătească daune Kavanului pentru că distribuise cantitatea necesară de sare ce se datora. Obligând trezoreria de Est să trimită un reprezentant la palat cu plângere, ca mai apoi să cadă în mâinile mele responsabilitatea de a rezolva mica această neînțelegere.

Îi așez capul înapoi pe podea. Nu înainte de a-I înfunda gura cu cârpa pe care o folosiseră gardienii săi pentru a mă lega pe mine la gură.

--Uite cum se întoarce roata. Mereu se întoarce. Totul se repetă.

Îl bat ușor pe obraz.

--Nu ești primul și nu vei fi nici ultimul care va încerca să răstoarne Împărăția. Numai că, până acum, singura constantă a fost că Împărăția a supraviețuit și dăinuit în timp ce voi ați fost dați la o parte.

--Bas, vreau să te întorci la curte cu el, spun arătând spre Rechinul care ne privește cu ochi bulbucați, pare destul de furios; cu el și cu încă câțiva, vezi cine i-au fost mâinile drepte.

Sebastian se întoarce pe călcâie:

--Dar domnia voastră nu ni se va alătura, îndrăznesc să întreb?

Își și apleacă capul, mă privește pieziș.

--Mesajul official pe care îl vei da este că am rămas să distrug rețeaua.

--Iar varianta mai apetisantă este?

--Că îmi iau o mini vacanță de la treburile curții.

Ridică din umeri. Avea degetele înnodate la spate. Păși treptat spre mine, ocolind corpul Rechinului, care părea că absoarbe ca hrană fiecare cuvânt pe care îl scoteam pe gură.

--Nu eu sunt trimis în misiune oficială.

--Vei spune că m-ai interceptat. Nu va fi ceva neobișnuit în asta.

Nu-și desprinde ochii de pe fața Rechinului. Nu-I pot citi intențiile pentru că se întoarce cu spatele spre mine.

--Bine.

Iar de nu aș știi mai bine aș spune că tocmai ce am fost concediată din discuție.