Elf printre oameni

Capitolul 1

      Simți furnicături în picioare în urma impactului neașteptat de puternic cu solul. Se înclină periculos în față, dar făcu instinctiv jumătate de pas și-și recăpătă echilibrul. În fața ochilor nu avea decât nuanțe de cenușiu, niciodată nu văzuse asemenea pământ, atât de arid și lipsit de viață. Îngenunche și întinse palma deschisă pe suprafața moartă, dar nu apucă să murmure cuvintele că un sunet puternic, ceva între ciripit și țipăt de animal, se auzi din spatele lui.

      Se ridică exact când pe lângă el trecu o arătare colorată, pe roți, din interiorul căreia se auzeau cuvinte furioase, însă creatura nu se opri. Văzu o altă entitate de acest fel îndreptându-se spre el. Făcu repede câteva salturi spre o margine puțin mai înaltă a drumului, pe care pietre cioplite în forme simetrice erau bătute pe suprafața pământului și așa nesănătos.

      Privi în jur, dar nu părea nimic cunoscut. La școală studiase stilurile arhitecturale ale altor specii, dar ce vedea nu se prea potrivea cu desenele din cărțile pe care le citise. Construcțiile care păreau să fie casele lor erau foarte înalte, ca un fel de turnuri clasice ale vrăjitorilor tradiționaliști, având forme colțuroase, unele aproape la fel de lungi și late pe cât de înalte. Totuși păreau făcute nu din piatră, ci din pământul acela cenușiu. Realiză că ceea ce crezuse că era pământ ar fi putut la fel de bine să fie piatră bine șlefuită. „Clar mai am de lucru la teleportare, trebuie doar să găsesc un mod de a mă întoarce înainte să observe cineva. Înainte de asta poate găsesc un pitic mai puțin morocănos." gândi el.

      Făcu pași, privind cu atenție în jur. Nu trecu mult timp și se opri, se așeză pe jos, adunându-și picioarele dedesubtul lui și oftă. „Doar piticii ar putea locui într-un loc atât de lipsit de viață..."

      Mare îi fu mirarea când prin fața lui trecu o creatură care semăna cu un elf, ba chiar era cu destul de mult mai înaltă decât el. Dădu să se ridice și s-o oprească, înainte să-i vadă urechile rotunjite ca de pitic. Rămase jos, analizând ființa care se îndepărta. Avea îmbrăcămintea foarte colorată, în nuanțe de roz pal, mov și alb și avea o traistă mare din piele pe un umăr. În picioare avea un fel de papuci albi înălțați la călcâi pe un fel de țepușe. Părul blond și drept ca de elf fusese tăiat la lungimea umerilor. „Fugară sau trădătoare. Ba nu, nu e elf... dar e prea înaltă ca să fie pitic. Orice ar fi, a făcut ceva rău, papucii aceia sigur sunt parte din pedeapsă."

      Tot uitându-se după femeia care se îndepărta, simți ceva tare în palmă. Își întoarse brusc capul, văzând cu colțul ochiului, dar ignorând ființa care trecuse pe lângă el. Acum în palmă avea o monedă mică, rotundă, cu un chip pe o parte și un număr pe cealaltă, moneda era oarecum nu tocmai aurie, dar de un galben lipsit de strălucire. „Acesta nu e aur, dar nici cupru nu e și cu siguranță nu e argint. Ce fel de monezi se folosesc prin părțile acestea? Sau poate e un obiect ritualic?".

      Sări în picioare și fugi în direcția în care o zărise cu colțul ochiului îndepărtându-se.

      - Scuzați-mă, doamnă! strigă el cu puțin înainte să o ajungă din urmă. V-a căzut asta, spuse el, întinzând mâna cu obiectul.

      Femeia nu se opri, o văzu aruncându-i o privire neîncrezătoare, chiar puțin dezgustată, cu colțul ochiului, îndepărtându-se cu pași grăbiți.

      - Doamnă... murmură el mai încet, nedumerit de expresia ei.

      Se gândi pentru o clipă că o fi fost de viță nobilă și a insultat-o, dar la o privire mai atentă nu reuși să identifice elemente din aspectul ei care să fi sugerat rang înalt, indiferent din ce rasă ar fi fost. Părea să aibă o vârstă înaintată, dar încă nu înțeleaptă, îi lipseau pletele albite de timp și privirea încărcată de cunoștințe. Cel puțin așa erau toți înțelepții din satul lui.

      Mai trecură câțiva indivizi pe lângă el și intrară pe o alee ce ducea într-una din construcțiile înalte din apropiere. Făcuse inițial un pas spre ei, dar se opri și o luă în direcția opusă, băgând obiectul rotund în săculețul cu bani. Merse până în punctul în care drumul se bifurca în două, ducând la stânga și la dreapta. Câțiva pași la stânga zări trasate pe piatră niște dungi albe pe care treceau ființele prin fața obiectelor colorate cu roți. În momentul în care ajunse și el în dreptul primei dungi albe, obiectele pe roți începură din nou să treacă cu viteză prin fața lui. „Poate reacționeză doar la magie, dar ce fel de vrajă or fi folosit ei?"

      Până la jumătatea drumului, obiectele mergeau într-o direcție, de partea cealaltă mergeau în cealaltă direcție. „O barieră care să oprească ambele valuri nu e tocmai ușor de făcut. Oare aceste ființe au cunoștințe avansate de magie sau lucrează în grup? Erau destul de mulți, poate că unii se ocupau de căruțele fără cai care merg într-o direcție și ceilalți de celelalte."

      În stânga lui observă un băiat cu un cap mai scund decât el, care aștepta privind înainte cu o expresie senină și zâmbitoare, îmbrăcat cu o bluză care era atât de largă încât ar fi putut fi o robă scurtă a unui ucenic de vrăjitor, cu o imagine care înfățișa un grup de creaturi asemănătoare cu niște pitici, cu îmbrăcăminte cu mulți țepi, deasupra cărora scria „Metallica". Pantalonii îl făcură să creadă că băiatul studia în paralel alchimia sau se pregătea să devină vindecător, deoarece un singur buzunar de-al lui era cât o traistă a vindecătorilor pe care îi cunoscuse până atunci și avea cel puțin patru astfel de buzunare. Dacă făcea vreo vrajă, deși părea cam tânăr pentru a stăpâni vrăji de nivel înalt, nu părea că ar depune niciun fel de efort. Nici că ar avea efect.

      - Bună! Eu sunt Aesylas, sunt un elf din pădurea Syldaeyis. Ce vrajă folosești? Aș putea să te ajut.

      Abia termină de spus ultimele cuvinte și obiectele pe roți se opriră, iar băiatul de lângă el păși pe dungile albe, trecând pe partea cealaltă a drumului. Aesylas rămase fără cuvinte, făcuse ochii mari și privea când la drum, când la căruțele fără cai, când la băiatul care ajunsese aproape de cealaltă parte. „Se poate să existe o specie mai avansată decât noi? Cum poate un copil să dețină atâta putere?", se întrebă, după care se grăbi să treacă și el înainte ca efectul vrăjii băiatului să se termine. O luă pe urmele lui, dorind să-i ceară răspunsuri la o parte din întrebările care îl măcinau, dar copilul se întâlni cu un grup de băieți care păreau de vârsta lui și își continuă drumul alături de ei.