Elf printre oameni

Capitolul 5

      „Bun, chiar dacă ajung acum, încă am timp să mă pregătesc și după ce totul se termină o s-o întreb pe maestra Luneray despre această specie." se gândi Aesylas înainte să încerce din nou să se teleporteze. Se concentră și începu procesul. Vizualiză scorbura care era pentru el „acasă" și încercă să se concentreze pe acel sentiment de siguranță și relaxare pe care i-l dădea Olne, chiar dacă în circumstanțele date nu era tocmai ușor. Putea simți în nări amintirea aromei de lemn de alun și rumegușul de dedesubtul lui. Apoi senzația ușoară că realitatea din jurul lui dispare și se schimbă.

      Gălăgia din jur îi confirmă că nu ajunse nici de data aceasta acasă. Dezamăgit, deschise ochii, exact la timp ca să se dea din calea a doi flăcăi care se încăierau. Elful se dădu câțiva pași mai în spate, se întoarse și încercă să se îndepărteze cât mai repede de aceștia. „Unde am mai ajuns de data asta? Par tot din specia asta ciudată pe care nu o cunosc. Poate au o vrajă în jurul teritoriului lor ca să nu te poți teleporta în afara lui, deși nu înțeleg de ce ar face asta. Parcă ajung din rău în mai rău de fiecare dată când mă teleportez." gândea el, mergând repede înainte până când, îi apăru brusc în față un copil cu mâna întinsă spre el ca un coșuleț în care așteaptă să primească fructe.

      - Nenea, dai șî mi-un ban?

      Aesylas se opri uimit și fără cuvinte pentru câteva momente, neînțelegând ce tocmai se întâmplase. Cercetă cu privirea băiatul din fața lui, era murdar atât pe piele cât și pe hainele zdrențuite, pantalonii îi erau prea scurți, iar două găuri mari dezvăluiau niște genunchi însângerați, bluza prea mare era plină de pete de culori și vechimi diferite, care o acopereau aproape complet.

      - De ce? întrebă elful, neînțelegând ce încerca copilul să-i vândă.

      - Dă să iau șî eu o pâne, răspunse băiatul, privindu-l direct în ochi, claia neîngrijită de păr slinos alunecându-i spre spate.

      - Nu am, răspunse Aesylas, amintindu-și experiența cu negustoreasa de mai devreme.

      - Hai că ai, că la ce costum ai, sigur ai bani, insistă băiatul. Dă să iau o pâne, cinci frați mai mici am, hai dă să iau o pâne.

      - Chiar nu am, repetă elful, încercând să treacă pe lângă copil, dar acesta i se băgă mai tare în față, nelăsându-l să treacă pe lângă el.

      - Dă un ban, nenea.

      - Ți-am spus că nu am și nici nu e corect ce faci. Ce ar spune mama ta dacă te-ar vedea?

      - Nu am mamă, nenea. Dă un ban să iau o pâne la frații mei.

      Aesylas simți instant urma de neliniște incomodă a copilului la rostirea afirmației.

      - Minți, spuse el, pe un ton tăios. Asemenea neadevăruri nu se spun.

      - Hai dă un ban, nenea.

      Încordat și clocotind de nervi, Aesylas se împinse cu putere pe lângă copil și își continuă drumul aproape alergând, încercând să-și consume energiile negative. Să minți cu atâta ușurință despre pierderea unei vieți, mai ales a unei persoane apropiate, era inadmisibil. „Nu-mi place specia asta." își spuse el, încercând să-și alunge totuși amintirea din minte. Îi trecu prin minte să se teleporteze departe, dar se hotărî destul de repede că putea să nu fie tocmai o decizie înțeleaptă, luând în calcul rezultatele ultimelor teleportări.