Elf printre oameni

Capitolul 6

      După ce se îndepărtă destul de mult, se așeză pe o margine de drum și încercă să se calmeze pentru a putea face un plan. Inspiră adânc 3 secunde, expiră timp de 5 secunde și repetă de mai multe ori. Privi partea cealaltă de drum, nu cu mult diferită de cea pe care stătea, tot piatră cenușie și iar piatră și case din piatră, mai dărăpănate decât cele pe care le văzuse în ziua anterioară. „Mi-a trebuit mie să mă teleportez, chiar mi-a trebuit. Acum cum mai ies de aici?" își spuse el frustrat și puțin panicat.

      - Reușit costum, arăți exact ca un elf, se auzi o voce veselă de lângă el.

      Aesylas tresări, fusese atât de pierdut în propriile sentimente încât nu o simți pe fata care se apropiase de el. Analizând-o rapid, nu părea o amenințare, era cu jumătate de cap mai scundă decât el, privirea binevoitoare cu ochi de un verde închis îi amintea de o prietenă din satul lui, în ciuda părului închis la culoare, aproape negru precum cărbunele din minele piticilor.

      - Te-ai rătăcit, așa-i? întrebă ea zâmbitoare. Probabil ești în drum spre o convenție. Unde trebuie să ajungi?

      - În Syldaeyis, una dintre cele mai mari păduri ale elfilor. Știi cum pot ajunge înapoi acolo?

      - Înțeleg, încerci să-ți intri în personaj. Hai măcar să te scot din cartierul ăsta, crede-mă că nu ești în siguranță aici.

      Elful se ridică în picioare și o lăsă pe fată să îl conducă. Merseseră un timp înainte, apoi cotiră printre blocuri, pe alei înguste și întortocheate.

      - Eu sunt Naomi.

      - Mi se spune Aesylas.

      - E numele tău adevărat sau e numele personajului?

      - E... numele meu. Același pe care mi l-a ales spiritul pădurii.

      Naomi chicoti.

      - Spiritul pădurii... chiar ești inspirat, parcă ai fi făcut să fii elf. Eu citesc fantasy, dar de așa idee nu am dat. Ai citit-o într-o carte sau ai inventat-o?

      - Nu... eu chiar sunt elf. Pe aici voi chiar nu știți nimic despre elfi? Nu vă învață la școală? Noi învățăm despre alte specii.

      - Pe la noi se pune mai mult accent pe matematică, dar presupun că n-o să mă întrebi derivate de funcții compuse, oftă Naomi ironic.

      - Derivate de funcții compuse ai spus? Ăsta e un alt fel de magie?

      - Nu, nu e niciun fel de magie, oricât de mult ar vrea profii să ne mintă că este. E opusul, e ceva ce soarbe magia și sufletul.

      - Sună periculos.

      - Este. Milioane de copii mor zilnic de plictiseală din cauza ei, râse Naomi la propria glumă. Bine, nu de plictiseală cât de frustrare, dar înțelegi și tu.

      Aesylas nu înțelegea, nu înțelegea nimic. Suna ca o chestiune foarte serioasă și periculoasă, dar fata o făcea să pară o glumă. Se grăbi să pună întrebările care îl măcinau de când ajunsese prin părțile acelea:

      - Și... voi ce specie sunteți? Cumva o subrasă de pitici?

      - Acum că o spui așa, cred că ar putea fi posibil... dar mai curând poate o încrucișare dintre pitici și elfi că nu suntem tocmai mici și masivi...

      - E imposibil, o întrerupse Aesylas fulgerător. Elfii și piticii nu s-ar putea încrucișa niciodată. Recunosc că piticii sunt mari războinici și făuresc arme trainice, dar nu ar fi posibil ca un elf și un pitic să conviețuiască pe perioade de timp suficient de lungi, fie și doar din pricina mediilor în care locuiesc.

      - Cum rămâne cu piticii de deal? Pentru ei nu cred că ar fi vreo problemă să locuiască într-o pădure sau la marginea uneia, ei nu sunt mineri, sunt mai mult berari.

      - Nu, nu, nu, faci o confuzie, această subrasă de pitici nu poate exista, piticii au nevoie de piatră, altfel unde s-ar mai retrage bătrânii lor? Să presupunem că ar renunța la tradițiile lor e ca și cum am presupune că elfii ar renunța la păduri și ar tăia toți copacii pentru foc.

      Un fior îi trecu pe șira spinării și elful se opri brusc.

      - Bine, bine, atunci nu putem decât să rămânem oameni.

      Lui Aesylas îi scăpă un hohot de râs.

      - Oamenii nu există.

      Naomi își dădu ochii peste cap. Următoarele câteva minute merseră în liniște. Până la urmă ajunseră din nou la un drum lat, populat. Deja clădirile din piatră arătau mai îngrijite pentru asemenea construcții și ființele care se plimbau de colo-colo nu se băteau, nu întindeau mâna după bani și nu arătau de parcă ar fi fost atacați de lupi.

      Fata se opri și se întoarse spre el.

      - Gata, te-am scos din cel mai periculos cartier din oraș, spuse ea cu jumătate de zâmbet. Dacă oricum...

      Stomacul lui Aesylas dădu de gol faptul că elful nu mâncase de mult printr-un zgomot destul de puternic încât se auzi la câțiva pași distanță.

      - Oh, ești flămând, nu m-am gândit de cât timp probabil că rătăcești. Hai cu mine.