Elf printre oameni

Capitolul 3

      Îl treziră primele raze ale dimineții. Își întinse brațele deasupra capului și ușor spre lateral, cu degetele răsfirate, ca ramurile unui copac în timp ce-și îndrepta bine spatele. Cu mișcări lente, își uni apoi vârfurile degetelor, aducându-și mâinile în față și lăsându-și ușor coatele pe picioarele încrucișate sub el. Inspiră adânc, dar se înecă și tuși. Reușise să uite în ultimele ore gustul înecăcios al aerului și nu fusese pregătit pentru a-l inspira în felul ăsta.

      Se ridică și își întinse bine fiecare mușchi, salută copacii din jurul lui cu un gând adresat spre ei, ca orice elf din satul lui, apoi plecă dintre ei, ieșind pe poartă și continuând să meargă cu pași ușori fără a se gândi neapărat încotro se îndrepta.

      Era încă devreme, dar drumurile erau deja pline de ființe umane care se deplasau în toate direcțiile. Aesylas se întreba dacă avea rost să încerce să mai vorbească cu una dintre acele creaturi și înainte să ia o hotărâre văzu un grup de-al lor la o margine de drum, lângă o dihanie pe roți de cel puțin patru ori mai mare decât celelalte care treceau pe lângă ea. Câteva ființe umane coborâră din arătarea pe roți, iar altele intrară în aceasta.

      Aesylas se opri și el în mijlocul grupului care rămăsese în afara dihaniei și o privi cu atenție. Avea un fel de ferestre acoperite cu sticlă prin care puteau vedea ființele înghesuite din interior. Căută rapid din vedere sursa de mișcare a ceea ce începea să creadă că e un obiect, pentru că, acum că era atât de aproape realiza că nu simte că ar fi fost în viață acea arătare. Obiectul se îndepărtă înainte să obțină vreo informație utilă despre acesta.

      - Oof, următorul trebuie să fie un 23, se auzi o voce din stânga elfului.

      - Eu ți-am spus că l-am pierdut, mai avem de așteptat vreo 20 de minute până vine următoru... iar ne ascultă la chimie.

      - Tu măcar ți-ai învățat.

      - Păi dăm test mâine.

      - Și la biologie... și azi la mate, joi la franceză. Mereu se trezesc profii în același timp că n-au note, avem 5 teste săptămâna asta.

      În momentul acela Aesylas văzu apropiindu-se din nou un obiect din acela mare. În partea din față avea tot un geam și în partea de sus strălucea mare un „21". Trebuia să se hotărască repede, iar nevoia de cunoaștere îl împingea destul de tare. Așteptă ca obiectul să se oprească în dreptul lui. Văzu trei uși deschizându-se, creaturi bipede coborând și urcă și el înainte ca ușile să se închidă.

      Obiectul se puse în mișcare cu o smucitură bruscă. Abia plecase de puțin timp când elful începu să tragă cu putere și des aer în piept. Era împins și smucit din toate părțile și aerul parcă nu îi ajungea în plămâni. Avea o senzație puternică de greață, sufocare și amețeală. Vedea tot mai în ceață și simțea cum îi era tot mai greu să se țină pe picioare și parcă nu mai avea de unde face rost de aer. Își forță loc spre ușă și se sprijini de ea, apucând cu mâinile cât de tare putea de mânerele diagonale. „Cobor la prima oprire, nu poate să mai fie mult", își spuse el, încercând să-și țină ochii deschiși, dar aceștia i se închideau fără voia lui.

      Auzi o voce îndepărtată și vagă, ca și cum ar fi fost la capătul unui tunel de cârtiță și ajungea la el doar o urmă a ceea ce se spunea, dar nu mai simțea că se împing toți în el.

      În clipa următoare începu să simtă din nou aerul în jurul feței și putu să respire în voie câteva secunde, până ce ușa de care se sprijinea se smuci în lături, trăgându-l și pe el.

      - Aer! murmură Aesylas și se năpusti împleticindu-se afară.

      Avea fața umedă și tremura abia observabil. Încă nesigur pe picioare, se așeză pe prima bancă pe care o zări.