Conduși de dorința răzbunării

1 #Începuturi#

Perspectivă Șerban

Trăim într-o casă luxoasă având o familie fericită, tata s-a ocupat de confortul nostru. Până la vârsta de 15 ani, nu știam ce înseamnă să nu-ți poți permite să visezi, aveam totul, îmi permiteam orice, absolut orice. Nu știam ce înseamnă să-ți spună părinții că nu-și permit ceea ce îți dorești tu. Si așa cum sunt toții copiii celor bogați, eu consider că viața e roz, sunt genul de copil răsfățat si fără bun simț.

Perspectivă Carmen

Eu sunt copilul bun, îmi ascult părinții și învăț bine la școală. Dar tot ce contează este că azi e ziua mea, împlinesc 10 ani, îmi doresc tare mult un ponei. Îi ador!
Sunt destul de scundă pentru vârsta mea, mama spune că seman cu bunica, dar urasc faptul că i-am moștenit pistruii, sunt un copil urât... Iar Șerban... ei bine... îmi e destul de greu să comunic cu el. Dar îl iubesc!

Perspectivă Șerban

E ziua surorii mele mai mici, trebuie să fac tot ce e posibil să plec de acasă, îi urăsc petrecerile. Toată ziua o să fiu în compania celor de vârsta ei, multe fetițe îmbrăcate în roz și cu sclipici în păr.
În fiecare an, Carmen, are o dorință uriașă care mă include pe mine, vrea s-o însoțesc peste tot în acea zi. E jenant...stă toată ziua lipită de mine, mă face ce râs în fața prietenilor.

Îmi iau un ghiozdan, îmi arunc în el niște biscuiți și deschid ușa camerei. Îmi arunc privirea în stânga și în dreapta, nici urmă de mama. " Acum fug, gata! " Încep să alerg până la scări.

- Dragul meu!

" Ah! Azi am ghinion, ușa camerei mele se deschide spre exterior, mama era ascunsă acolo. " Cap sec, tocmai azi ai omis să verifici dosul ușii! "

- Întoarce-te, Șerban!

Mă întorc, dau ochii peste cap și mă strâmb la ea.
- Off! Ce vrei de la viața mea?!

- Doar nu vrei să pleci de ziua lui Carmen? Ști cât de mult înseamnă pentru ea să fi aici!

- Ooo! Vaii! Mă dau în vânt după ziua ei de copii mici! îi spun ironic, dansând și fluturând din mâini

- Chiar atât de puțin însemnă sora ta pentru tine?

- Vrei să vezi?

Mama își încrucișează mâinile zâmbind și dă din cap în semn că "Da". Îi zambesc și încep să fug pe scări

- Rafael! Oprește-l! strigă mama

Mă opresc brusc:
- Hai să-ți sară tata în ajutor!

Mă întorc cu fața spre trepte, " Oare dacă alerg și sar câte două trepte, corbor mai rapid? " Așa am și făcut, îmi trosnesc gâtul și alerg pe scări. La ultimile trepte, am simțit că zbor, n-am mai ajuns să pun piciorul, am sărit direct jos și mă prăbușesc. Cred că am căzut pe piciorul drept, mă doare groaznic. Mama coboară în grabă scările în timp ce toți membri familie mele vin spre mine.

- Stai să văd ce ai! îmi spune bunica mea

- I-a bre mână de pe mine! Sunt bine! spun și vreau să mă ridic

- Șerban, pentru ce faci toată șarada asta? se răstește tata la mine

- Vreau să plec! îi răspund

- Off, dragul meu! Te înțeleg, și eu am fost ca tine. Dar crede-mă că nimic nu-i mai presus de familie.

- Atunci de ce familia mea mă obligă să i-au parte la petreceri stupide?

- Petrecerea mea e stupidă?!
Sora mea, apare pe nesimțite în încăpere. După aceste vorbe, izbucnește în plâns și iese afară.

" N-am vrut să audă! " Tata mă privește, aruncând " săgeți din ochi. " Știu ce gândește, crede că sunt imatur.

- Ar trebui să te bucuri că ai o familie! îmi spune mama

- Ar trebui să mă lăsați să plec! le spun țipând

- Șerban, mereu ți-am spus cât de îngrijorat sunt când pleci singur. Am mulți dușmani... îmi spune tata

- Mda! De parcă ar îndrăzni cineva să se pună cu tine!

- Nu îmi e teamă pentru mine, îmi e teamă pentru voi! se răstește tata la mine

- Scutește-mă de grijă! Mă duc în cameră...