Conduși de dorința răzbunării

6 #Adevăratul dușman#

Adevăratul dușman

Unchiul meu rămâne blocat în fața ușii și îmi spune plin de uimire:
- Trăiești! Nu pot să cred, am crezut că ești în camer....

Își oprește brusc cuvintele și nu reușesc să-mi dau seama ce a vrut să spună, dar un lucru știu sigur, nu părea deloc încântat de prezența mea, era doar o reacție de șoc.

- Uite, Mihai, nepotul nostru a avut noroc! îi spune mătușa mea

Unchiul meu își schimbă brusc starea, ochii începe să-i lăcrimeze și înaintează spre mine spunându-mi:

- Dragul meu nepot, cât mă bucur că trăiești!

-  Serios!? Mai devreme mă priveai de parcă ai fi văzut o fantomă...

- Cum poți să spui asta? mă întreabă el

- Nu știu... Îți spun doar ce am văzut!

Ochii îi se umezesc instant și îmi mângâie obrazul supunându-mi:
- Dragul meu frate, dragul tău tată, n-a avut scăpare din ghiarele focului... Doar pe tine te mai am...

- Unchiule... Eu simt că sora mea trăiește...

- Ceee?! Ce sunt aberațiile astea? se răstește unchiul Mihai

- Mihai! De ce spulberi speranța copilului? intervine Mătușa Aura

- E o prostie! Cum să fie în viață?! E imposibil!

Îmi pun fața între palme și ies afară plângând. Mă așez pe iarbă și încep să strig lovind pământul cu picioarele.
-De ce nimeni nu mă crede? De ce? Carmen unde ești?

Perspectivă Carmen

Am fost încuiată în camera de sus de acea matahală, la ordinele " unchiului meu ". Eram speriată, nu știam cum să fug sau unde aș fi putut să mă duc... Un lucru era sigur... nu mai aveam pe nimeni. Acum pot doar să mă întind pe gresia rece și să-mi aștept sfârșitul... Se aude cheia în ușă și intră un bărbat din acei indivizi, afișează un zâmbet cald și se apropie de mine cu o farfurie de mâncare.

Individul
- Poftim, mănâncă!

- Nu vreau! Îi spun și lovesc farfuria cu piciorul

Individul
- Chiar îmi e milă de tine... Propriul tău unchii...

- E un monstru!

Individul
- Aici nu te contrazic... Apropo eu mă numesc Costi!

- Și ce vreți de la mine?

Individul
- Eu nimic! Eu doar îndeplinesc ordinele!

Eu izbucnesc într-un plâns isteric și repet încontinuu:
- O să mă omorâți?

Individul
- N-aș putea niciodată să-i fac asta unui copil de 10 ani...

Nu mă puteam opri din plâns, am avut parte de șoc după șoc și eram puțin traumatizată, de fiecare dată când închideam ochii vedeam doar imaginea tatălui meu...

- Ajută-mă! îi spun împreundu-mi palmele

Individul
- Or să mă omoare dacă o fac...

- Dar te rog...

Individul
- Bine Carmen! Hai cu mine!

Îl urmez pe Costi, mergând ușor, încercând să nu fac vreun zgomot și ieșim undeva prin spate, chiar din pivniță. Intrăm într-una din mașini, iar eu mă ghemuiesc pe bancheta din spate ca să nu fiu văzută. Am mers ceva timp, dar n-am îndrăznit să spun ceva de frică că ar putea să se răzgândească și m-ar duce înapoi.

Perspectivă autor

Mătușa Aura îl privește cu ură pe soțul ei, neștiind de ce e el capabil.
- Mihai, de ce superi copilul, a trecut prin multe...

- Ce dracu vrei, femeie? Lasă-mă că am treabă! Îi spune și se ridică

Unchiul Mihai, avea treburi importante, se urcă în mașină cu gândul să plece la cabana unde era Carmen. Ajunge nervos și începe să se certe cu toți cei de acolo.

- Căpitane! strigă unchiul Mihai. Nepotul meu n-a fost în casă când ați incendiat-o. Sunteți niște incompetenți!

Unul dintre ei
- Mihai! Fetița lipsește!

- Ați lăsat-o să scape! Căutați-o peste tot, situația se complică acum că trăiește și Șerban, dacă Carmen îi spune că noi am fost, vom înfunda pușcăria.

Unul dintre ei
- Și ce putem face?

- Scăpați de ei! îi răspunde unchiul Mihai

Perspectivă Carmen

- Gata, poți să cobori acum! îmi spune Costi

Privesc pe geam și realizeaz că nu știu unde sunt, nu știu unde să mă duc și n-am pe nimeni.
- Dar eu... eu... nu am pe nimeni...

Costi își trece mâna prin păr și oftează adânc.
- Uite vezi duba de acolo?

- Da! îi răspund

- Transportă marfă spre Galați. O să vorbesc cu șoferul să te ia și pe tine.

- Dar cum o să mă descurc?

- Nu-ți face griji, te așteaptă sora mea acolo. Ai s-o recunoști, e o femeie cu privirea blândă, poartă ochelari și e vopsită roșcat.

- Nu știu cum aș putea să-ți mulțumesc pentru tot ce faci pentru mine...

- Vreau doar să ști că pe lumea asta există și oameni buni, trebuie doar să-i cauți cu atenție! îmi spune el

-  Tu pari un om bun, ce cauți să fi prieten cu unchiul meu?

- Ești mult prea mică să înțelegi unele lucruri. Acum haide, că pornește duba!