Conduși de dorința răzbunării

26 # Cine ești? #

Perspectivă Carmen

- Carmen... Ce s-a întâmplat? Am crezut că te-ai dus să iei medicamente. îmi spune Cristina

- Eu... Eu... îi spun printre suspine

- Ești bine?

- Da... Ce face Șerban?

- E mai bine! Îl putem vedea!

Puteam citi îngrijorarea de pe fața Cristinei, dar n-am putut să-i spun ce s-a întâmplat, sunt obișnuită să mă lupt de una singură cu stările mele. Am preferat să merg în salonul fratelui meu, până puteam afla ceva despre starea lui Raul.

- Hei, frățioare! Cum te simți? îi spun în timp ce mă așez lângă el

- Mă doare puțin brațul, dar sunt bine! Tu ești bine?

- Daa...

- Nu-i nevoie să minți! De ani de zile simt când ești tristă, chiar dacă n-am fost lângă tine... Cristina, poți ieși puțin? Trebuie să fiu fratele mai mare, măcar o dată în viață!

- Sigur! Haide, Edi!  spune Cristina

Îmi simțeam inima grea, știam că Șerban mă va obliga să-i spun ce simt, iar gândul ăsta mă sperie... Aș fi preferat să mă ignore!

- Nu mă poți ignora? îi spun timidă

- Spune-mi ce gând te neliniștește!

- Șerban... Sunt obișnuită să-mi ascund stările, nu mă simt bine dacă vorbesc...

- Da, dar eu voi fi mereu cu tine de acum! Te iubesc mult și vreau să știu...

- Ști... Tot timpul am încercat să țin oameni departe de mine, din teama că voi rămâne singură. Dar... m-am îndrăgostit și am încercat să-l țin departe de mine, dar n-am reușit, iar acum el crede că nu l-am iubit niciodată. De-aș putea să-i spun ce simt...

- Și de ce nu o faci? mă întreabă Șerban

- I-am rănit sentimentele... A venit până aici după mine, doar că, Sorin...

- Du-te la el! Nimic nu poate fi mai puternic decât iubirea!

Vorbele lui mi-au dat încredere în mine. Acum, dușmanul tatălui meu nu mai este, pot să merg mai desparte. Gata cu teama, pot respira ușurată. Îi pot oferi lui Raul iubirea pe care o merită, fără să-mi mai fie temă că cineva îl va lua de lângă mine. M-am grăbit să merg la el, dar un doctor m-a oprit:

- Faci parte din familia lui?

- Nu, dar vreau să-l văd!

- I-am anunțat deja familia. Îmi pare rău, dar nu poți intra!

Vorbele lui m-au dezamăgit! Nu aveam altceva de făcut, decât să aștept.
Au trecut ore bune, fără să aflu vreo veste... Timpul trecea greu, așteptam cu nerăbdare să sosească familia lui, doar așa aș fi putut să aflu ceva despre starea lui de sănătate.
În scurt timp, mama lui a sosit la spital, dar nu singură...

- Tu ce cauți aici?! îmi spune nervoasă Raluca

- Ce-ți pasă ție!

- Haide, Raluca, să vorbim cu doctorul! spune mama lui Raul.

Ea nu m-a suportat niciodată, mereu a văzut-o cu "ochi buni" doar pe Raluca.
Îl iubesc prea mult pe Raul ca să stau cu "mâinile în sân", trebuie să aflu cum se simte. M-am strecurat ușor în salonul lui, am avut noroc că era conștient.

- Raul... Îmi pare așa de rău...

El se uită speriat la mine și nu spune nimic, dar în acel moment intră Raluca cu mama lui Raul.

- Carmen, te rog să ieși afară! îmi spune mama lui

- Vreau doar să văd cum se simte!

În timp ce eu încercam s-o conving pe mama lui să mă lase să rămân, Raluca se apropie de Raul și îl sărută pe frunte, dar el o privea și pe ea la fel de speriat cum mă privea pe mine.

- Fiule, cum te simți? îl întreabă mama lui

- Cine sunteți? Unde sunt? întreabă Raul

Doctorul intră în salon și ne lămurește despre starea lui:
- A fost un accident ușor, dar și-a pierdut memoria. Poate dura ani până își va aminti ceva!

- Nu... Nu e posibil așa ceva! spune mama lui

Îl pot privi ore în șir... fără ca el să știe cine sunt, îi pot vorbi neîncetat despre cât de mult îl iubesc, dar el va ști cine sunt... Voi fi singura care deține amintirile noastre. Privesc acelaș chip, aceiași ochi... dar nu-mi va mai zâmbi cu drag cu o făcea o dată... Îi sunt străină...

- Raul, sunt eu, mama ta! îi spune ea încrezătoare

- Iar eu sunt iubita ta! îi spune Raluca

Iubită?! Ăsta este cel mai dureros cuvânt. O minciună care îmi distruge inima. Știu că el nu-mi aparține și că este posibil să nu fie niciodată al meu, dar îl iubesc din toată inima. Iubirea pe care el mi-a purtat-o ani la rând, am să i-o port eu de acum în colo...